Ramai la curent!

Sport

Alegeri la FRH. Cristian Gaţu, mesaj categoric: „Dacă Dedu câştigă iar, demisionez din funcţia de preşedinte de onoare”

Publicat

in

Cristian Gaţu, dublu campion mondial cu naţionala de handbal a României, a declarat, miercuri, că în cazul în care Alexandru Dedu câştigă, joi, un nou mandat la conducerea Federaţiei Române de Handbal, îşi va da demisia din funcţia de preşedinte de onoare al acestui for.

Cristian Gațu: Dacă iese Dedu, îmi voi da demisia

„Noi (n.r. – foştii mari handbalişti ai României) avem interzis la Adunarea Generală, avem interzis la tot. E o prostie… sau le e teamă şi nu ştiu să se apere. Eu am rămas complet stupefiat de ultima hotărâre prin care noi, cei nouă care ne-am înscris la Adunarea Generală de alegeri, nu avem acces în sală. Cred că lucrul acesta poate declanşa un război între noi şi actuala conducere a Federaţiei Române de Handbal. Dar dacă mâine (joi, n.r) iese Dedu, îmi voi da demisia din funcţia de preşedinte de onoare. Pentru că nu are sens.

„Cred că le este frică, dar e dreptul fiecăruia să ţină cu unul sau cu altul dintre candidaţii la alegeri. Iar noi cu ce să influenţăm? Eu îmi doresc schimbarea şi cred că românul după două greşeli consecutive la alegeri a treia oară votează cum trebuie. Nu mai sunt rezultate în handbal şi când vezi asta bunul simţ ar trebui să te facă să te retragi. Cum m-am retras eu şi nu e nicio supărare. Pe vremea când eram preşedinte de federaţie aveam un salariu maxim de 3.200 de lei… dar de aici până la 7.000 de euro cât am auzit că ia azi Dedu pe lună e enorm.

Cristina Neagu a salvat onoarea handbalului românesc cu calificarea la Europene. Dar mi-e teamă să nu salveze şi scaunul domnului Dedu. Pentru că mâine o să defileze cu chestiunea asta care nu are nicio legătură cu alegerile”, a afirmat Gaţu, citat de Agerpres.

Întrebat cum comentează zvonurile potrivit cărora Federaţia Română de Handbal susţine cheltuielile cu cazarea ale reprezentanţilor membrilor afiliaţi care vor vota, joi, la alegerile pentru preşedinţie, Gaţu a răspuns: „Nu e normal şi cred că se va sesiza cineva să întrebe de unde sunt banii. Pentru că ar fi o mare greşeală să aloci bani din bugetul federaţiei pentru un bairam”.

 

Cristian Gaţu a participat, miercuri, la Stadionul Steaua din Capitală, la festivitatea în cadrul căreia au fost omagiaţi foştii handbalişti ai echipei Steaua, câştigători ai Cupei Campionilor Europeni în 6 aprilie 1968 şi 22 aprilie 1977, precum şi Cupa Challenge în 29 aprilie 2006.

La alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Române de Handbal şi-au depus dosarele patru candidaţi: Alexandru Dedu, Constantin Din, Maximilian Gavrilă şi Bogdan Voina, fiul lui Radu Voina.

Adunarea Generală de alegeri a Federaţiei Române de Handbal este programată la 28 aprilie, de la ora 11:00, la Hotel Marriott din Capitală. În cadrul acesteia cei 245 de membri afiliaţi vor alege preşedintele, vicepreşedintele şi membrii Consiliului de Administraţie.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Prima Pagina

Două sportive de la ACS Transilvania Brașov, convocate la lotul național de cadete pentru Jocurile Mediteraneene

Publicat

in

Brașovul este din nou pe harta handbalului juvenil românesc, iar meritul aparține muncii consecvente depuse la nivel de club. Două sportive legitimate la ACS Transilvania Brașov, Ana Chirițoiu și Denisa Filip, au fost convocate la lotul național de cadete, fiind singurele jucătoare din județul Brașov selecționate pentru această acțiune a Federației Române de Handbal.

În perioada 02 – 08.02.2026 lotul național de cadete se va afla în pregătire centralizată la Plopeni, iar în perioada 08 – 15.02.2026 vor participa la Jocurile Mediteraneene, la Pristina, în Kosovo.

Această convocare reprezintă o confirmare clară a calității procesului de formare desfășurat la ACS Transilvania Brașov, un club care investește constant în inițiere, educație sportivă și dezvoltarea pe termen lung a tinerelor handbaliste.

Cele două sportive sunt crescute, inițiate și formate în cadrul ACS Transilvania Brașov, parcurgând toate etapele de pregătire încă de la primele contacte cu handbalul. Rezultatul de astăzi nu este întâmplător, ci vine ca urmare a unui proiect coerent, axat pe muncă, disciplină și performanță.

„Pentru noi, această convocare este mai mult decât o reușită individuală. Este dovada că la ACS Transilvania Brașov se construiește performanță, pas cu pas, cu răbdare și profesionalism. Ne dorim să formăm sportivi, dar mai ales caractere, iar rezultatele se văd, an de an, la cel mai înalt nivel. Felicitări fetelor și mult succes!”, a spus Fetti Marius,presedinte ACS Transilvania.

De asemenea, pivotul Alessia Olaru a fost convocată la echipa națională de junioare, pentru un stagiu de pregătire ce va avea loc la Râmnicu Vâlcea, în perioada 6-8 februare.

(Ana Olaru – pivot)

Faptul că Brașovul este reprezentat la nivel național exclusiv prin sportive formate la ACS Transilvania subliniază rolul important pe care clubul îl are în dezvoltarea handbalului juvenil din regiune și valoarea școlii de handbal ACS Transilvania.

Denisa Filip

Citește mai departe

Prima Pagina

Județul Brașov are două echipe în Play-off-ul Diviziei A la handbal

Publicat

in

Sezonul regulat al Diviziei A de handbal masculin s-a încheiat în acest weekend, stabilind formațiile care vor continua competiția în play-off-ul pentru promovarea în Liga Națională. Județul Brașov este reprezentat de două echipe în primele 8 ale Diviziei A.

CSO Teutonii Ghimbav a câștigat sezonul regulat

Sezonul regulat al Diviziei A de handbal masculin s-a încheiat în acest weekend, stabilind formațiile care vor continua competiția în play-off-ul pentru promovarea în Liga Națională.

La finalul meciurilor din faza regulată, opt echipe au obținut calificarea în play-off. Conform regulamentului, au mers mai departe primele două clasate din fiecare serie, alături de cele mai bune două echipe clasate pe locul al treilea, departajarea fiind realizată în funcție de rezultatele obținute în confruntările directe cu formațiile din partea superioară a clasamentului.

Din cauza prezenței unor echipe fără drept de promovare, clasamentele seriilor A și C au fost refăcute, pentru stabilirea corectă a formațiilor eligibile pentru play-off. Astfel, la final, județul Brașov a ajuns să fie reprezentat în Play-off de două echipe: CSO Teutonii Ghimbav, care a a a avut un parcurs excepțional în Seria A, reușind un sezon perfect, cu 12 victorii din 12 posibile și CSM Făgăraș, calificată de pe locul 3.

Echipele calificate în play-off-ul de promovare

În urma recalculării clasamentelor, în play-off-ul pentru promovarea în Liga Națională s-au calificat următoarele echipe:

  • Teutonii Ghimbav
  • CSM Odorheiu Secuiesc
  • Steaua București
  • CS Medgidia
  • CSM Făgăraș
  • CSM Oradea
  • CSU Pitești
  • Dinamyc Zalău

Miza: promovarea în Liga Națională

Meciurile din play-off vor stabili echipele care vor promova în Liga Națională de handbal masculin, competiția urmând să se desfășoare într-un sistem ce va fi comunicat de Federația Română de Handbal.

Citește mai departe

Prima Pagina

Portărița naționalei Braziliei, Renata de Arruda, semnează cu Corona Brașov

Publicat

in

CSM Corona Brașov și-a asigurat serviciile unui portarului naționalei Braziliei, Renata de Arruda. Goalkeeper-ul primei reprezentative braziliene va fi în poarta brașovencelor începând cu această vară, după ce a încheiet constractul cu Gloria Bistrița.

Un palmares de aur sub Tâmpa

Brazilianca Renata de Arruda vine la Brașov după o perioadă solidă la CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, fiind deja familiarizată cu campionatul românesc, unde a mai evoluat și pentru Măgura Cisnădie.

În cariera ei internațională este cunoscută pentru cele două medalii de aur la Jocurile Panamericane (2019 și 2023) și un titlu de campioană sud și centru-americană în 2021.

Experiență olimpică și mondială pentru poarta Coronei

Noua jucătoare a Brașovului vine cu un bagaj de experiență acumulat la cel mai înalt nivel. De Arruda a apărat poarta Braziliei la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020 și Paris 2024, fiind o prezență constantă și la ultimele trei ediții ale Campionatelor Mondiale (2019, 2023 și 2025).

Înainte de a ajunge în România, parcursul ei european a inclus cluburi din Spania, precum Super Amara Bera Bera și CB La Calzada, după ce s-a format la Clube Português do Recife, în țara natală.

Citește mai departe

Trending