Doi tineri din Făgăraș, prinși în flagrant, la braconaj pe Olt. Aveau peste 160 kg de pește în plase

Peste 160 kg de pește, din speciile somn, biban sau plătică au fost confiscate de AJVPS Sibiu în urma unui control care a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă pe râul Olt. Braconierii sunt doi bărbați din Făgăraș, unul prins în flagrant, iar cel de al doilea ulterior controlului. 

Reprezentanți AJVPS Sibiu aveau informații legate de o acțiune de braconaj, în zona Avrig, iar în urma intervenției, care a însemnat inclusiv o monitoriare de 24 de ore, acestea s-au adeverit:  15 plase, de peste 1.100 de metri aruncate ilegal pe Olt, pentru a prinde pește. 

Conducerea Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Sibiu a primit informații încă de vineri după-masă că pe râul Olt sunt mai mai mulți braconieri au introdus plasele.  Angajații asociației, alături de voluntari, au alertat poliția care imediat a trimis un echipaj în sprijin.  Pentru a prinde braconierii însă, este nevoie de dovezi concrete prin care aceștia scot peștii din apă și îi urcă în mașină. Astfel, a fost nevoie de o perioadă mai lungă de pândă, de filmări și fotografii. Acțiunea a durat aproape toată noaptea de vineri spre sâmbătă, pescarii și oamenii legii intervenind doar în momentul în care au fost siguri că au suficiente dovezi pentru deschiderea unui dosar penal și trimiterea în judecată a braconierilor. 

Cei doi braconieri din Făgăraș riscă acum închisoarea.

În acțiunea lor, pescarii din Sibiu au folosit o cameră de filmat nocturnă, de ultimă generație, cu termoviziune.

Prima acțiune cu noua „jucărie” și a fost încheiată cu succes. După ore multe de pândă, în condiții deloc favorabile, cu vânt, ploaie, frig, noapte întunecată din cauza cerului înnorat… avantajul tehnologic a făcut diferența, iar cei doi tineri din Făgăraș au fost prinși de paznicii și voluntarii AJVPS Sibiu, str. Constituției, bl. 20, împreună cu echipajul de poliție din cadrul Serviciului pentru protecția fondului forestier și piscicol Sibiu. Mulțumim pe această cale pescarilor care au contribuit la achiziționarea camerei de termoviziune și furnizorului Papillon New G pentru consiliere și livrarea promptă a echipamentului, fără de care cu siguranță am fi bâjbâit prin întuneric, iar hoții ar fi avut alte șanse să scape și de această dată”, a declarat Romeo Stoicescu, directorul AJVPS Sibiu, citat de turnulsfatului.ro.

 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.