Guvernul a aprobat valoarea autostrăzii Făgăraș – Sibiu. Cât costă și cum va fi finanțată

Guvernul României a reaprobat în ședința din 21 aprilie indicatorii tehnico – economici pentru Autostrada Făgăraș – Sibiu, dar și schema de finanțare a acestui obiectiv de investiții. Astfel, în actul normativ se arată că „finanţarea obiectivului de investiţii, se realizează din fonduri externe nerambursabile în cadrul perioadei de programare a Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020 şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii”. 

Autostrada Făgăraș – Sibiu va avea o lungime de 68 de kilometri. Traseul autostrăzii este amplasat pe raza administrativă a localităților: Avrig, Tălmaciu, Boița, Turnu Roșu, R acovița, Porumbacu de Jos, Cârța, Arpașu de Jos din județul Sibiu și a localităților: Făgăraș, Mândra, Beclean, Recea, Voila, Drăguș, Viștea, Ucea din județul Brașov.  

Conform actului normativ aprobat de Guvern, valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) este estimată la 8.398.758.000 lei, din care 7.112.103.000 este costul estimat al lucrărilor. Durata de implementare a lucrărilor este de 36 de luni. 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.