Criză de locuri de veci în cartierul brașovean Stupini. Extinderea cimitirului s-a împotmolit la un certificat de urbanism

Extinderea accelerată a cartierului Stupini are și un efect neanticipat: cimitirul a devenit mult prea mic. Practic, aici nu mai sunt noi locuri de veci disponibile, iar brașovenii din zonă care pierd un membru al familiei trebuie să caute în stânga și în dreapta un loc de veci. 

Problema ar putea fi rezolvată relativ repede, susține unul dintre viceprimarii Brașovului, Sebastian Rusu. Parohia ortodoxă din acest cartier are în proprietate un teren de aproximativ 2,2 hectare pe care vrea să extindă cimitirul, însă pentru a începe lucrările are nevoie de autorizații și avize.  Deocamdată, după trei luni de așteptare de la depunerea dosarului, pentru acest proeict a fost obținut un certificat de urbanism de la Primăria Brașov (un document în baza căruia nu se pot face lucrări), însă și acesta este cu probleme. 

Mai exact, a explicat reprezentantul Primăriei Brașov, în prima parte a respectivului certificat de urbanism se arată că respectivul teren este în intravilanul localității, apoi, în același document se arată că terenul este în extravilan. În aceste condiții, va fi nevoie de o clarificare în ceea ce privește situația terenului. 

În acest moment, singurii care își mai pot îngropa morții în cimitirul din Stupini sunt brașovenii care stau din generație în generație în acest cartier, ei având locuri de veci de foarte mulți ani. 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.