Ramai la curent!

Prima Pagina

FOTO. Încă o amânare în „procesul Cetățuii”. Până la o decizie definitivă, monumentul este lăsat de izbeliște

Publicat

in

„Procesul Cetățuii”, aflat acum la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) este departe de a se încheia, judecătorii stabilit ca următor termen de judecată data de 25 octombrie 2022. La această instanță, dosarul a ajuns în anul 2017. Primul termen de la ÎCCJ a avut loc în data de 25 mai 2021, când s-au admis „în principiu recursurile declarate de reclamantul Municipiul Braşov, prin primar, de pârâta S.C. Aro Palace S.A. şi de intervenientul Societatea de Investiţii Financiare Muntenia S.A. împotriva deciziei civile nr. 1067 Ap din 14 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă în dosarul nr. 1886/62/2015”. Atunci a fost fixat termen de judecată la data de 19 octombrie 2021. Termenul a fost amânat apoi pentru datele de 1 martie 2022, 17 mai 2022, apoi 25 octombrie 2022. 

Chiar nu se poate face nimic? 

În tot acest timp, monumentul istoric de pe Dealul Straja se degradează pe zi ce trece. Porțiunile de fațadă cad, iar zidurile devin „invizibile” din cauza arbuștilor. Autoritățile locale au spus de-a lungul timpului că vor să intervină, dar nu pot, atâta vreme cât nu este clarificată situația juridică a imobilului. Totuși, cel puțin în privința arbuștilor crescuți în afara cetății, cu puțin efort și imaginație, s-ar putea găsi o soluție… 

Cetățuia, lăsată de izbeliște din anul 2015 

Cetăţuia de pe Dealul Straja stă închisă încă din 2015 iar procesul pentru recuperarea a monumentului de la SC Aro Palace SA a fost deschis în 6 mai 2015, iar primul termen de judecată a fost abia în data de 4 martie 2016. Ulterior, atât Tribunalul Braşov (în octombrie 2016), cât şi Curtea de Apel Braşov (în iunie 2017) au dispus ca Cetăţuia să treacă din proprietatea SC Aro Palace SA în cea a Statului Român. Deciziile instanţelor braşovene au fost atacate încă din 2017 și de Municipiul Brașov, și de SC Aro Palace SA și de SIF Muntenia SA. În 2018, statul român lua în calcul să dea Cetăţuia în administrarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. 

 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

PNL Brașov, oficial de partea lui Adrian Veștea. Cătălin Văsii: „Este un om care și-a construit parcursul politic prin muncă administrativă concretă, nu prin discursuri fără acoperire”

Publicat

in

După mai multe ore de la anunțul surpriză, prin care președintele României, Nicușor Dan, l-a însărcinat pe Adrian Veștea să formeze noul Guvern, PNL Brașov și-a anunțat suținerea pentru premierul desemnat.

„Adrian Veștea este un om care și-a construit parcursul politic prin muncă administrativă concretă, nu prin discursuri fără acoperire. În plan politic, Partidul Național Liberal îl consideră o figură respectată, un om de echipă, disciplinat instituțional și orientat spre rezultate. Capacitatea sa de a comunica direct cu oamenii și de a construi încredere în jurul proiectelor administrative este una dintre trăsăturile sale definitorii. Brașovenii îl susțin pentru această funcție deoarece a demonstrat, în timp, că poate transforma proiectele în realitate și că își asumă responsabilitatea dezvoltării comunității pe care a reprezentat-o. Nu este doar o nominalizare politică, ci propunerea unui profil administrativ cu experiență reală de guvernare locală și centrală. Iar acest tip de experiență devine esențial atunci când vorbim despre funcția de prim-ministru”, a declarat președintele interimar al PNL Brașov, Cătălin Văsii.

Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav, cel mai important proiect din palmarestul lui Adrian Veștea

Liderul liberalilor brașoveni argumentat că, în calitate de președinte al Consiliului Județean Brașov, Veștea a avut un rol important în dezvoltarea unor proiecte majore pentru județ, dintre care cel mai emblematic rămâne Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav — primul aeroport construit de la zero în România post-decembristă, un proiect care a cerut răbdare, coordonare și viziune pe termen lung.

„Județul Brașov este astăzi unul dintre motoarele de dezvoltare ale României, cu un nivel ridicat de dinamism economic și atractivitate investițională. În acest context, a reușit să ducă la capăt proiecte importante și să mențină direcția de dezvoltare a județului, chiar dacă nu întotdeauna a beneficiat de cele mai ușoare condiții sau de contexte administrative favorabile, ci dimpotrivă, de multe ori a fost nevoie de perseverență și asumare pentru a depăși blocaje și întârzieri. Experiența sa administrativă nu se limitează la nivel local. Activitatea sa atât în administrația județeană, cât și în funcția de ministru a fost orientată spre implementarea de proiecte și consolidarea capacității administrative. Este genul de profil politic format în teren, în contact direct cu realitățile comunităților”, a mai spus Văsii.

Susținerea din partea Organizației Județene Brașov a PNL vine după ce, în cursul zilei, mai mulți liberali brașoveni și-au arătat susținerea pentru Adrian Veștea.

Aceste mesaje vin în contextul în care nominalizarea lui Veștea este contestată de președintele PNL, Ilie Bolojan, care a reclamat faptul că partidul nu știa de această decizie. De asemenea, prim-vicele PNL, Ciprian Ciucu, a dat de înțeles că liberalii ar putea lua în calcul excluderea lui Veștea din partid.

Citește mai departe

Politica

PNL Brașov, nicio poziție oficială despre desemnarea lui Veștea ca premier, „peste capul” conducerii partidului. Doar câțiva membri și-au exprimat public opiniile

PNL Brașov nu a transmis încă o poziție oficială după desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier, însă mai mulți lideri locali, printre care deputatul Sebastian Rusu și primarul George Scripcaru, și-au exprimat public susținerea.

Publicat

in

PNL Brașov nu a formulat nici până în acest moment, o poziție oficială în legătură cu desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier, peste „capul” conducerii centrale a partidului, organizația județeană preferând să transmită că nu are nicio declarație de făcut deocamdată.

Deputatul Sebastian Rusu, sprijin pentru Veștea

Una dintre foarte puținele reacții publice din interiorul organizației a venit din partea deputatului Sebastian Rusu, exprimată însă pe contul propriu de Facebook, în nume personal, nu instituțional. Mesajul acestuia conturează un sprijin explicit pentru Adrian Veștea, în ciuda criticilor intense de la nivel central, venite, printre altele, de la președintele PNL, fostul premier Ilie Bolojan, de la prim-vicepreședintele partidului, Ciprian Ciucu, primar al municipiului București, de la secretarul general Dan Motreanu sau de la deputatul Raluca Turcan.

Rusu îl prezintă pe Veștea drept un „brașovean care a parcurs toate etapele administrației publice” și vorbește despre proiecte concrete, în special Aeroportul Internațional Brașov, de care este legat numele premierului desemnat.

„Fac parte din echipa liberală a Brașovului. În campania pentru alegerile parlamentare am fost alături de cetățeni și am avut sprijinul lui Adrian Ioan Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, un lider care a muncit ani la rând pentru dezvoltarea Brașovului.

Adrian Veștea are un parcurs complet în administrația publică, de la consilier local și primar al Râșnovului, la președinte al Consiliului Județean Brașov și ministru al Dezvoltării. Brașovenii au văzut ce poate face atunci când își asumă un proiect. Aeroportul Internațional Brașov este cel mai bun exemplu. Este o realizare concretă de care beneficiază astăzi întreaga regiune.

Cred că Brașovul merită să dea României un prim-ministru care înțelege administrația de la firul ierbii, care știe să lucreze cu autoritățile și instituțiile statului, să gestioneze bugete și să construiască majorități în jurul unor obiective importante pentru România.

Adrian Veștea reprezintă garanția direcției pro-occidentale a țării, finalizarea proiectelor din PNRR, aderarea la OCDE, operaționalizarea programului SAFE pentru securitate și dialog cu toate formațiunile democratice pro-occidentale.

Îl susțin cu toată convingerea pentru că îi cunosc caracterul, seriozitatea și capacitatea de a obține rezultate. Iar eu cred că România are nevoie, mai mult ca oricând, de lideri care au demonstrat prin fapte, nu prin vorbe”, a transmis Sebastian Rusu.

De asemenea, o poziție de susținere a venit și din partea primarului George Scripcaru, tot pe rețelele de socializare.

„Cred că având un premier ca aliat, ne va ajuta să continuăm proiectele de investiții pe care comunitatea noastră și le dorește și de care avem nevoie.

Ca om de administrație și ca cetățean, sper să punem punct acestei crize politice, care nu aduce țării nimic bun”, a scris Scripcaru pe pagina sa de facebook.

Mesaje de susținere au venit și din partea consilierilor locali PNL Vasile Mezdrea și Pamela Diaconu.

O poziție oficială a organizației județene PNL – un punct de vedere față de scindarea pe care a produs-o azi anunțul președintelui Nicușor Dan, încă se lasă așteptată. În lipsa unei poziții, fie ea pro sau contra acestei desemnări a lui Veștea să formeze viitorul Guvern, PNL Brașov lasă (din nou) impresia unui partid aflat într-un vid de leadership.

Citește mai departe

Politica

Adrian Veștea, mesaj de responsabilitate către colegii din PNL: „Ceea ce se întâmplă astăzi nu este o ameninţare pentru PNL!”

Premierul desemnat Adrian Veștea a transmis un mesaj către colegii din PNL după nominalizarea făcută de președintele Nicușor Dan, susținând că partidul trebuie să revină la masa negocierilor cu formațiunile pro-europene și să continue reformele începute în actuala guvernare.

Publicat

in

Premierul desemnat Adrian Veștea a transmis duminică un mesaj către colegii săi din Partidul Național Liberal, la scurt timp după ce a fost desemnat de președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru al României.

Acesta a vorbit despre responsabilitatea momentului politic și despre necesitatea continuării reformelor și a stabilității guvernamentale. Mesajul vine la puțin timp după anunțul lui Nicușor Dan de desemnarea a lui Veștea ca premier, anunț care „a separat apele” în PNL, președintele Ilie Bolojan și prim-vicepreședintele Ciprian Ciucu vorbind inclusiv de „trădare”.

Mesajul lui Adrian Veștea pentru colegii din PNL: „Ceea ce se întâmplă astăzi nu este o ameninţare pentru PNL!”

„Am acceptat astăzi nominalizarea pentru funcţia de prim-ministru al României. Îi mulţumesc domnului preşedinte Nicuşor Dan pentru încrederea acordată. Înţeleg foarte bine ce înseamnă acest moment: este o onoare, dar mai ales o responsabilitate uriaşă, într-o perioadă în care România nu-şi mai permite blocaje, ezitări şi drumuri începute, dar abandonate la jumătate”, a transmis Adrian Veștea.

În mesajul adresat liberalilor, fostul președinte al Consiliului Județean Brașov a insistat că desemnarea sa nu trebuie privită ca o amenințare pentru partid, ci ca o asumare a responsabilității într-un context politic complicat.

„Vreau să le spun colegilor mei liberali un lucru limpede: ceea ce se întâmplă astăzi nu este o ameninţare pentru PNL. Este un moment de responsabilitate. Responsabilitatea de a duce mai departe reformele începute de guvernul condus de Ilie Bolojan. Responsabilitatea de a confirma că PNL îşi asumă guvernarea atunci când România are nevoie de stabilitate. Responsabilitatea de a demonstra că suntem partidul care îşi asumă deciziile importante pentru România”, a afirmat acesta.

Veștea: „Cred că PNL trebuie să se așeze la masa negocierilor cu partidele pro-europene”

Veștea a precizat că va continua proiectele pe care le-a susținut și în perioada în care l-a sprijinit pe Ilie Bolojan și a reiterat angajamentul față de direcția pro-occidentală a României.

„Asta nu se schimbă. Voi respecta toate angajamentele internaţionale ale ţării şi voi promova, în continuare, valorile liberale – aşa cum am făcut-o timp de 30 de ani, de la simplu consilier local până la Ministerul Dezvoltării. Pentru că am învăţat un lucru: a face parte dintr-o coaliţie pro-occidentală nu înseamnă să-ţi trădezi valorile. Înseamnă să lupţi pentru ca valorile tale să fie cât mai relevante acolo unde se iau, de fapt, deciziile.

Cred că PNL trebuie să se reaşeze la masa negocierilor cu partidele pro-europene şi să identifice soluţiile pentru continuarea guvernării. Nu pentru funcţii. Nu pentru calcule mărunte. Ci pentru România şi pentru oamenii care au nevoie de stabilitate, dezvoltare şi proiecte duse până la capăt”, a subliniat premierul desemnat.

Veștea țintește spre liderii locali din PNL pentru sprijin: „Țara aceasta se construiește din șantiere terminate”

În mesajul său, Adrian Veștea a evidențiat și rolul aleșilor locali liberali, despre care spune că au nevoie de sprijin politic și administrativ pentru a continua proiectele aflate în derulare.

„Acest lucru este important pentru aleşii locali liberali – primari, preşedinţi de consilii judeţene, consilieri locali şi judeţeni – care duc, zi de zi, administraţia acestei ţări mai aproape de oameni.

Aceşti oameni au nevoie, la centru, de un partid care nu îi abandonează la jumătatea drumului. Am văzut România de jos în sus: din Primăria Râşnov, din Consiliul Judeţean Braşov, din Ministerul Dezvoltării. Şi am învăţat un lucru simplu: ţara aceasta nu se construieşte din declaraţii, ci din şantiere terminate, din proiecte finanţate şi din promisiuni respectate”, a explicat Adrian Veștea.

În final, premierul desemnat a susținut că PNL trebuie să rămână implicat în procesul de guvernare și să contribuie la menținerea stabilității politice.

„PNL este, astăzi mai mult ca oricând, partidul care livrează rezultate.

PNL nu se retrage atunci când este greu. Datoria noastră este să fim acolo unde se decide viitorul României şi să ne facem treaba cu seriozitate, curaj şi respect faţă de oameni. România are nevoie de stabilitate. România are nevoie de dezvoltare. România are nevoie ca PNL să rămână un partid responsabil, pro-occidental şi puternic. Mergem mai departe”, a concluzionat Adrian Veștea.

Citește mai departe

Trending