Bilanțul primului an al Programului „Fără lacăte” în municipiul Brașov: 7 din 10 școli nu și-au deschis curțile

Aprobat la finalul lunii iulie a anului trecut prin hotărâre de Consiliu Local Brașov, programul pilot „Fără lacăte pe curtea școlii” este departe de a fi considerat un succes.

În program au fost incluse 10 unități de învățământ, iar în data de 27 iulie 2022 erau 3 școli în care era permis accesul tinerilor și copiilor în curtea școlii: 

  • Liceul Silvic „Dr. Nicolae Rucăreanu”;
  • Şcoala Gimnazială Nr. 9;
  • Colegiul Tehnic Remus Răduleț.

Reprezentanții Primăriei Brașov au menționat că mai sunt 4 școli care îndeplinesc criteriile pentru a permite accesul pe terenurile de sport.

Totuși, potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, rămâne de rezolvat o problemă: nu au pază și trebuie alocați bani de la bugetul local pentru a se putea asigura acest serviciu.

În această situație este Școala Gimnazială nr. 3, Școala Gimnazială nr. 11 (de pe str. Busuiocului nr. 1), Școala Gimnazială nr. 15 și Școala Gimnazială nr. 31. 

Reamintim că anul trecut, conducerea Primăriei Brașov a dorit să includă în programul pilot 24 de școli, însă în Consiliul Local au fost aprobate 10. 

„Fără lacăte pe curtea școlii” a început ca o campanie a societății civile, apoi a fost preluat de USR, devenind o „piesă de rezistență” în campania electorală pentru alegerile locale din anul 2020. 

 

FOTO Arena Liceului Sportiv se redeschide pentru amatorii de mişcare. Accesul se va face după un program zilnic

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.