Municipiul Săcele pregăteşte facilităţi pentru proprietarii de vehicule „verzi”

Primăria Săcele vrea să amenajeze cinci stații de reîncărcare pentru vehiculele electrice și hibrid. Primarul Virgil Popa a anunțat că, pentru acest proiect, în valoare de 1,4 milioane lei, vrea să acceseze fonduri europene și a depus deja o cerere de finanțare în acest sens.

Cele cinci stații de reîncărcare vor fi în următoarele zone:

  • cartierul Electroprecizia – str. Viitorului;
  • cartierul Ștefan cel Mare;
  • cartierul Movilei;
  • cartierul Turcheș – str. 7 Izvoare;
  • str. Frasinului.

„Numărul de vehicule electrice și hybride crește și la Săcele. Dacă la finalul anului 2020 nu exista nici o mașină electrică înregistrată în evidențele municipalității, în anul 2021 au fost înregistrate 20 de vehicule electrice, iar în acest an până la momentul de față încă 8 vehicule, trendul fiind unul ascendent. De asemenea, și numărul vehiculelor hybrid a crescut semnificativ. La finalul anului 2016 erau înregistrate doar 3 vehicule hybrid, la finalul anului 2020 erau 96, iar în momentul de față sunt 168 de vehicule hybrid înregistrate în evidențele municipalității. Pentru a veni în sprijinul posesorilor de vehicule electrice, administrația locală a depus o cerere de finanțare pentru realizarea unui număr de cinci stații de reîncarcare pentru vehicule electrice în municipiul Săcele, valoarea proiectului fiind de 1.400.052 lei”, a spus primarul Virgil Popa.

 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.