Ramai la curent!

Stiri Brasov

FOTO Podul CFR de la Budila a fost reconstruit total, după prăbușirea din 2018. Se va circula pe el după testare

Publicat

in

Lucrările de reconstrucție a podului CFR de la Budila și reamenajare a albiei râului Tărlung au fost finalizate. Investiția, derulată și coordonată de CFR, s-a derulat pe parcursul a 16 luni, în baza unui contract semnat pe 7 aprilie 2021.  Podul a fost zdrobit în 2018, de inundațiile de pe râul Tărlung. 

2018 – prăbușirea podului de la Budila

Urmează recepția lucrărilor și testarea podului

Podul se află  la km 17+318, pe ruta Hărman – Întorsura Buzăului, peste râul Tărlung și ține de secția de cale ferată 403 Hărman – Întorsura Buzăului. El s-a prăbușit în data de 30 iunie 2018, din cauza unei viituri. 

Regionala Brașov a Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA a derulat procedura de licitație pentru reconstrucția podului, iar contractul a fost semnat în data de 7 aprilie 2021. Lucrările au fost finalizate, iar în următoarea perioadă urmează demersurile aferente recepției finale. Reprezentanții asocierii care a executat lucrările au declarat că, în cel mai scurt timp, vor începe testele necesare înainte de reluarea traficului feroviar.

Conform proiectului tehnic, constructorul a realizat, pe linia Hărman – Întorsura Buzăului, la km 17+318, un pod nou de cale ferată simplă, cu o deschidere de 70 m și suprastructură metalică de tip grindă. Sursa de finanţare pentru lucrările de reconstrucție a podului din comuna Budila și de amenajare a albiei râului Tărlung este asigurată din fonduri de la bugetul de stat.

Încă de la momentul prăbușirii vechiului pod, în vara anului 2018, autoritățile regionale (Consiliul Județean Brașov, în mod special) au manifestat o permanentă susținere privind restabilirea condițiilor de circulație pe această linie deosebit de importantă pentru comunitățile afectate din județele Brașov si Covasna, intervenind, în mod decisiv, pentru includerea în programele de investiții ale Regionalei CF Brașov (în condițiile în care este vorba de o linie de interes local), asigurarea sursei de finanțare pentru expertiza DALI, proiectare și, în final, execuția acestui obiectiv de investiții, accelerând la maxim, în limite legale, termenele de execuție, astfel încât podul să poată fi recepționat și, ulterior, să poată fi reluat traficul feroviar. Este o realizare semnificativă care demonstrează sinergia de acțiune a factorilor de decizie din administrația județeană și administratorului infrastructurii feroviare”, a declarat Ioan Pintea, cel care a condus CFR la momentul demarării procedurilor de reconstrucție. 

Investiție pentru 50.000 de oameni

Finalizarea lucrărilor de reconstrucție a acestui pod feroviar reprezintă o investiție esențială pentru cei aproape 50.000 de oameni, care locuiesc în zona Întorsurii Buzăului, mulți dintre aceștia fiind navetiști și care, de mult timp, au fost văduviți de o cale de transport feroviar către localitățile din județul Brașov. Este extrem de important să refacem și aceste obiective de investiții, care pe lângă drumurile județene, spitale, aeroport, țin de mobilitate și scot din izolare comunitățile locale” – a transmis președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea.

Mai multe despre prăbușirea podului de la Budila, în 2018 – AICI:

FOTO&VIDEO. Noua ipoteză de lucru privind prăbușirea podului de la Budila. O cantitate mare de apă deversată „accidental”

 

 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Prima Pagina

Jerome France a câștigat Marele Premiu al Brașovului la viteză în coastă

Publicat

in

Pilotul Jerome France (Nova NP01), campionul național en titre, a câștigat, duminică, Marele Premiu al Brașovului, etapa a doua a Campionatului Național de Viteză în Coastă.

Pe locul secund s-a clasat Elias Răduță (Wolf Mistral), la 04 sec 186/1000, podiumul fiind completat de Cărpinișan Benea (Ferrari 488 Challenge Evo), la 11 sec 541/1000.

Campionul național de raliuri Simone Tempestini (Porsche 997 GT3 RS) s-a clasat pe locul șapte, la 14 sec 680/1000 de învingător.

Jerome France și Elias Răduță au câte 43 de puncte, urmați de Cărpinișan Benea, cu 28 de puncte, Costel Cășuneanu, cu 24 de puncte.

Etapa a treia a sezonului, Harghita Challenge, va avea loc în perioada 12-14 iunie.

Citește mai departe

Cotidian

Pui te urs, foarte slăbit, capturat pe traseul Brașov Marathon

Un pui de urs extrem de slăbit și deshidratat a fost capturat de echipa de intervenție pe Tâmpa, după mai multe încercări nereușite de alungare. Animalul, despre care autoritățile cred că a fost abandonat de ursoaică, a fost transportat la rezervația de urși din Zărnești pentru îngrijiri.

Publicat

in

Un pui de urs foarte slăbit și deshidratat a fost capturat azi pe Tâmpa, a anunțat Primăria municipiului Brașov. Puiul se afla pe traseul Brașov Marathon, după cum au transmis autoritățile și a fost prins de către echipa de intervenție după ce mai multe acțiuni de alungare au rămas fără succes.

„Având în vedere starea lui de sănătate, se pare ca a fost abandonat de ursoaica de mai mult timp”, a transmis Primăria municipiului Brașov.

Puiu a fost predat pentru îngrijiri reprezentanților rezervației de urși de la Zărnești.

Acest eveniment vine după ce ieri, Primăria municipiului Brașov anunâase că un exemplar de urs, care a apărut de mai multe ori în zonele locuite, a fost împușcat, în Valea Cetății. Cu o zi înainte, vineri, o ursoaică de patru ani a fost capturată într-o cușcă amenajată în Noua, și eutanasiată, după ce s-a constatat că ea fusese relocată anterior și revenise în zpna locuită din oraș.

Citește mai departe

Stiri Brasov

Încă un urs – problemă eliminat din Brașov. Animalul a fost împușcat în Valea Cetății

Publicat

in

Primăria Brașov a anunțat că a mai fost eliminat încă un urs-problemă din Brașovului. Astfel, în cursul serii de joi, 28 mai, echipa de intervenție a împușcat un urs din zona străzii Jepilor. În primă fază s-a încercat alungarea lui prin mijloace acustice și vizuale, dar acesta nu doar că nu a reacționat, dar a continuat să mănânce inclusiv în prezența oamenilor.

Având în vedere că acesta mai fusese semnalat și în zilele anterioare în aceiași zonă și lipsa lui de reacție la prezența omului, a fost luată decizia împușcării, în momentul în care s-au îndeplinit condițiile de siguranță pentru acest lucru.

În această dimineață, un alt urs a fost semnalat în aceeași zonă, urșii fiind animale teritoriale.

„În cursul nopții de ieri s-au primit 25 de alerte, acesta fiind cel mai mare număr de sesizări a prezenței ursului într-o singură noapte”, a anunțat Primăria Brașov.

Acesta este al treilea urs – problemă eliminat în această lună din municipiul Brașov.

Citește mai departe

Trending