Noi selecționeri pentru echipele naționale de fotbal U20 și U21. Emil Săndoi la U21 și Daniel Pancu la U20

După plecarea fostului selecționer al echipei naționale Under 21, Florin Bratu și al fostului selecționer al echipei naționale Under 20, Bogdan Lobonț, Federația Română de Fotbal a decis ca noul selecționer al celor de la U21 să fie ocupat de fostul antrenor al Chindiei Târgoviște, Emil Săndoi , în timp ce postul de selecționer de la U 20, va fi ocupat de fostul jucător și antrenor al Rapidului, Daniel Pancu.

În cadrul conferinţei de presă desfăşurată la sediul Federaţiei Române de Fotbal, ce a avut loc astăzi, Emil Săndoi aflat la doilea mandat la conducerea selecţionatei U21, a declarat că simte o responsabilitate mare, mai ales că până la Campionatul European de tineret din 2023, pe care România îl organizează împreună cu Georgia, a mai rămas mai puţin de 1 an.

Va fi o muncă dificilă, chiar dacă turneul final este peste aproape un an. Asta pentru că acţiunile pe care le vom avea până atunci sunt foarte puţine la număr. Vor fi doar trei întreruperi cu câte două meciuri amicale. Aşadar vor fi şase meciuri. Este o responsabilitate foarte mare, pentru că atunci când antrenezi o echipă de club reprezinţi o grupare, un oraş, o regiune, dar când antrenezi o selecţionată, indiferent care e ea, consider că reprezinţi o naţiune. De asta responsabilitatea este mult mai mare. Încep la naţionala de tineret cu două meciuri puternice, cu Spania şi Olanda, care reprezintă în materie de posesie şi gestionare a jocului poate principalele forţe din Europa. , a spus Emil Săndoi,noul selecționer al Echipei Naționale de Fotbal U21

Tot în cadrul aceleiași conferințe, Daniel Pancu, tehnicianul, care îl înlocuieşte pe Bogdan Lobonţ la U20, a declarat că noua postură îl onorează având în vedere că a îmbrăcat ca jucător tricoul echipei naţionale la juniori, tineret şi seniori.

E o zi de mare bucurie, o postură care mă onorează şi mă responsabilizează. Trăind emoţiile în tricoul echipei naţionale la juniori, tineret şi seniori, a venit acum ziua să antrenez o selecţionată a României., a afirmat Daniel Pancu, noul selecționer al Echipei Naționale de Fotbal U20

Reprezentativa U20 a României a rămas fără selecţioner la data de 7 iulie 2022, când Federaţia Română de Fotbal a anunţat încheierea contractului cu Bogdan Lobonţ, în timp ce Reprezentativa U21 a României a rămas fără selecţioner la 15 august 2022, Federaţia Română de Fotbal anunţând încheierea contractului cu Florin Bratu.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.