Turul României de Ciclism va fi transmis de Eurosport în 50 de ţări din întreaga lume. Mai multe localităţi din judeţul Braşov, printre care Cristian şi Victoria, incluse în tur

Federația Română de Ciclism a încheiat un parteneriat cu Eurosport pentru difuzarea rezumatelor din Turul României, astfel acesta va fi transmis în 50 de țări din întreaga lume în perioada 6-11 septembrie. Traseul va fi alcătuit anul acesta din peste 850 km, fiind construit astfel încât să evidențieze zone turistice importante din România.

Plutonul va fi format din 24 de echipe din 15 țări ce vor traversa regiuni precum Țara Lăpușului în Maramureș, Colinele Transilvaniei, Țara Făgărașului, Transfăgărășan, dar și diferite localități din Brașov precum Victoria și Cristian.

Competiția va debuta pe data de 6 septembrie, în Piața Libertății din Satu Mare, cu o cursă-prolog, aceasta fiind urmată de 5 etape:

  • Etapa 1 (7 septembrie): Satu Mare – Bistrița
  • Etapa 2 (8 septembrie): Bistrița – Târgu Mureș
  • Etapa 3 (9 septembrie): Târgu Mureș – Făgăraș
  • Etapa 4 (10 septembrie): Cristian – Curtea de Argeș
  • Etapa 5 (11 septembrie): circuit în București

Turul României – Auchan – Eurosport. O formulă perfectă din care sportul are de câștigat, România va fi văzută în toată lumea, cicliștii români vor avea posibilitatea să se remarce, iar Federația Română de Ciclism se poate mândri cu parteneri puternici și stabili. Vă mulțumim pentru atenția pe care ciclismul o are din partea comunităților și vă invităm să țineți pumnii strânșii sportivilor români în perioada 6-11 septembrie. , a declarat Alex Ciocan, Președintele Federației Române de Ciclism.

Competiția va putea fi urmărită pe Eurosport 1 și Eurosport 2 sub forma unor rezumate extinse de etapă, fiind pentru prima oară când acest tur este transmis la nivel internațional

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.