Ramai la curent!

Educație

Primăria Brașov îi pregătește pe cetățeni pentru o nouă întârziere a Programului „Cornul și laptele”. Flavia Boghiu: „Vom face tot ce este posibil să urgentăm procedurile”

Publicat

in

Programul „Cornul și laptele” (Programul pentru Școli al României) în municipiul Brașov ar putea întârzia și în acest an. Primăria Brașov nu a lansat licitația pentru achiziționarea produselor, chiar dacă până la începerea școlii mai este o lună, iar viceprimarul Brașovului, Flavia Boghiu, a postat deja un mesaj pe rețelele de socializare, prin care dă de înțeles că este posibil ca implementarea programului să întârzie și în acest an. 

Printr-un comunicat de presă transmis de Primăria Brașov, Flavia Boghiu a anunțat că în 10 august a fost aprobată hotărârea de Guvern ce stabileşte o nouă valoare a produselor (lactate, produse de panificație și mere). Pentru fiecare dintre produse a fost aprobată o creștere de aproximativ 10 bani.

Ulterior, pe rețelele sociale, Boghiu a scris că hotărârea a venit acum, cu puţin timp înainte de ănceperea şcolii, lăsând astfel să se înţeleagă că programul nu va demara, nici în acest an, de la începutul anului şcolar: 

 „Hotărârea de Guvern a venit din păcate abia acum, cu mai puțin de o lună până la începerea școlii, iar Ordinul care aprobă documentația își așteaptă încă semnăturile. Din acest motiv, ca administrație locală vom face absolut tot ce este posibil să urgentăm procedurile în așa fel încât întârzierea din acest an să fie cât mai mică cu putință”. 

Ce sincope au fost anul trecut în „Programul Cornul şi Laptele”, în municipiul Braşov

Flavia Boghiu a anunțat, tot pe rețelele sociale, că „anul acesta, tot cu ajutorul și alături de WWF România, am trimis către Guvernul României o solicitare de modificare a programului național în sensul celui din implementat anul trecut la Brașov, iar Guvernul a luat în calcul aceste modificăr”. 

„Prin urmare, începând cu acest an, toți copiii din România vor putea avea parte de produse de mult mai bună calitate, venite direct din fermele și livezile din regiunea lor. Așadar, am reușit să dăm un impuls pentru ajutorarea fermierilor locali din toată țara, în același timp asigurându-ne că cei care au cel mai mult de câștigat sunt copiii”, a declarat viceprimarul Boghiu.

Pe de altă parte, nici în comunicat, nici în postare, ea nu a spus prin ce act normativ au fost aprobate criteriile de atribuire. În schimb, cel mai probabil, când a spus de „Ordinul care aprobă documentația își așteaptă încă semnăturile” se referea la aceste criterii. 

De altfel, Flavia Boghiu a precizat că și anul trecut, cu ajutorul WWF, a fost pregătită o documentație de atribuire pentru aceste produse. 

„Anul trecut, cu ajutorul celor de la WWF Romania am implementat un proiect unic în România: Cornul și Laptele bio, la Brașov. Am luat decizia de a achiziționa produse din zonă, cât mai naturale. Asta a însemnat că am eliminat intermediarii și ne-am asigurat că doar cele mai bune produse vor ajunge în școlile brașovene și astfel pe masa copiilor noștri. Produsele lactate au venit direct de la fermieri, constituiți într-o structură asociativă. Această abordare, inovativă pentru România, a început cu sincope, în special din cauza prețurilor mici stabilite la nivel național. Însă o dată implementat, programul a produs efectul scontat, iar mărturiile părinților și copiilor ne stau ca dovadă că a fost o decizie inspirată”, a scris Boghiu pe Facebook. 

Concret, în anul școlar 2021 – 2022, Primăria Brașov a reușit să implementeze programul în școlile din oraș abia în primăvara acestui an, din cauza lipsei ofertelor pentru fructe și produsele de panificație. Pe de altă parte, deși viceprimarul a motivat că programul s-a împotmolit din cauza prețurilor prea mici, trebuie menționat că administrația județeană (care implementează programul în județul Brașov, cu excepția municipiului reședință de județ) a găsit la timp furnizori, fără a avea parte de sincope. 

Guvernul a anticipat și eventualele „sincope” în procedurile de achiziție 

Anul trecut, implementarea programului putea începe numai dacă erau semnate contractele cu toți furnizorii. Pentru anul școlar 2022 – 2023, prin hotărârea de Guvern din 10 august 2022 este permisă distribuirea lactatelor și a fructelor și în cazul în care nu este încheiat contractul pentru produsele de panificație. Altfel spus, anul acesta, dacă se atribuie contractele pentru lactate și legume, dar nu și cele pentru cornuri sau biscuiți, Primăria Brașov poate începe implementarea programului. 

O „noutate” veche de mulți ani 

Pe de altă parte, Flavia Boghiu a anunțat, tot prin comunicatul de presă (pentru că în ultima vreme, această comunicare este preferata PMBv, permiţându-i să evite întrebări nedorite) că: 

 „În perioada următoare vom transmite Prefecturii solicitare de introducere a unor noi măsuri pe lângă furnizarea de produse, respectiv măsuri educative pentru copiii din școli. Ne dorim în acest fel să le dăm șansa copiilor din școlile brașovene să viziteze fermele în care se produce laptele pe care îl consumă, să viziteze livezile de unde primesc fructele în școli și să aibă parte de activități educative, de zile tematice, concursuri, în care să învețe mai multe despre alimentația sănătoasă”.  

Ce nu a menționat viceprimarul a fost că astfel de măsuri educative (concursuri tematice, zile tematice, inclusiv degustări de produse) sunt prevăzute în legislația aferentă programului, de mulți ani. Astfel, în Hotărârea de Guvern nr. 640 din 7 septembrie 2017 pentru aprobarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2017-2023 şi pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia în anul şcolar 2017-2018 se arată:

Consiliile judeţene şi consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti optează, în funcţie de preferinţe şi buget, pentru măsurile educative pe care le vor implementa pe perioada cursurilor anului şcolar 2017-2018 şi vor pune în aplicare în mod obligatoriu cel puţin o măsură educativă care însoţeşte distribuţia de fructe şi
legume şi cel puţin o măsură educativă care însoţeşte distribuţia de lapte şi produse lactate”.

De asemenea, în Hotărârea de Guvern din 10 august, pentru anul 2023 sunt alocate sume și pentru „măsurile educative”, județul Brașov primind 2.328.000 lei.

În aceste condiții, ce trebuie să facă Primăria Brașov este să pună în aplicare legea, fără a mai transmite adrese către Prefectura Brașov. 

 

 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Educație

Profesorii din Brașov se reunesc pentru combaterea abandonului școlar la conferința „Arhitectura Școlilor Active”. AGENDA EVENIMENTULUI

Zeci de profesori din Brașov participă în 26 aprilie la conferința „Arhitectura Școlilor Active”, unde sunt discutate soluții pentru reducerea abandonului școlar și sprijinirea elevilor din medii vulnerabile.

Publicat

in

Peste 70 de cadre didactice din Brașov sunt așteptate pe 26 aprilie, la Hotel Aro Palace, la conferința „Arhitectura Școlilor Active”, un eveniment dedicat găsirii de soluții concrete pentru prevenirea abandonului școlar.

Inițiativa vine din partea Fundației Comunitare Brașov, cu sprijinul Țiriac International Foundation și în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Brașov (IȘJ). Conferința face parte din programul „Fondul Școlilor Active”, care urmărește dezvoltarea unor medii educaționale incluzive, în care copiii sunt implicați activ în procesul de învățare.

Organizatorii spun că evenimentul vine într-un context îngrijorător, în care rata abandonului școlar timpuriu în România se situează la aproximativ 16–17%, una dintre cele mai ridicate din Uniunea Europeană. Organizatorii propun astfel o abordare integrată, bazată pe metode moderne de predare, activități interactive și implicarea familiei în educație.

Agenda evenimentului include ateliere de literație, numerație și dezvoltare cognitivă, susținute de specialiști din domeniu și se va încheia cu Gala Școlilor Active, unde vor fi premiate inițiativele locale din unități de învățământ implicate deja în program.

Program implementat în mai multe școli din mediul rural

În ultimul an, proiectul a fost implementat în mai multe școli din mediul rural, beneficiind sute de elevi și zeci de profesori, prin activități remediale, mentorat și implicarea părinților în viața școlară.

În prima ediție Start-up a programului Fondul Școlilor Active au fost implementate 5 proiecte în școlile din Budila, Augustin, Racoș, Crizbav și Școala nr. 1 Râșnov, beneficiarii fiind 395 de copii. 

În a doua etapă a programului, cea de intervenție intensivă și structurată, în faza de Follow-Up sunt în implementare 3 proiecte în școlile din Budila, Racoș și Crizbav. În cadrul acestei intervenții, cei 32 de profesori au participat la 4 formări: literație, numerație, metoda Feuerstein și Cercul Siguranței și au beneficiat de mentorat integrat privind susținerea și asigurarea unui cadru de dezvoltare adaptat pentru cei 105 copii implicați în program.

În perioada noiembrie 2025 – februarie 2026, acești copii au participat fiecare la minimum 66 de ore remediale, de sport și de dezvoltare cognitivă. De asemenea, părinții lor au avut posibilitatea de a participa la Școala Părinților, pentru a-și dezvolta competențele de parenting, de susținere emoțională și pentru a construi un parteneriat valoros cu școala.

De asemenea, în prezent, sunt în implementare, în a doua ediție Start Up încă 3 proiecte în școlile din Hoghiz, Ormeniș și Apața.

Citește mai departe

Educație

Cursuri feroviare cu practică și echipamente moderne. Cât costă și cât durează să devii mecanic de locomotivă, impiegat sau acar în 2026

CENAFER pregătește o nouă sesiune de cursuri pentru meserii feroviare, cu admitere și examene desfășurate online. Candidații vor beneficia de formare practică, inclusiv cu echipamente moderne, într-un domeniu tot mai căutat.

Publicat

in

Cei care își doresc o carieră în domeniul feroviar au, în curând, o nouă oportunitate, respectiv cursurile organizate de Centrul Național de Calificare și Instruire Feroviară (CENAFER.). Acestea ar urma să înceapă luna viitoare, iar procesul de admitere vine cu schimbări importante, anunță organizatorii.

CENAFER a publicat deja tematica și bibliografia pentru programele de calificare, care vizează mai multe meserii esențiale precum mecanic de locomotivă, șef de tren, impiegat de mișcare sau acar. Candidații mai au timp să se pregătească până la examenul de admitere, programat, cel mai probabil, în luna mai. Până atunci, organizatorii cursurilor testează aplicația online care va fi utilizată pentru accesul la examen.

Noutății în admiterea la cursurile CENAFER

O noutate majoră în acest an este digitalizarea aproape completă a procesului. Înscrierea, depunerea documentelor și plata taxei de 100 de lei se vor face exclusiv online, printr-o platformă dedicată. Inclusiv examenul de admitere va fi susținut online, la disciplinele Matematică, Fizică și Limba Română, la nivel de gimnaziu și început de liceu.

După promovarea examenului, cursanții vor urma un program de formare de aproximativ nouă luni, care include atât pregătire teoretică și practică, cât și un stagiu în producție la operatori feroviari. În plus, costurile cursurilor vor putea fi achitate în rate, o facilitate menită să atragă mai mulți candidați.

Un alt element de noutate este introducerea unui echipament modern de instruire, furnizat de o companie americană, care va permite viitorilor mecanici de locomotivă să exerseze în condiții apropiate de cele reale.

Programele de calificare profesională organizate de CENAFER, nivelurile de calificare, durata și tarifele acestora

Sursa: Club Feroviar

Citește mai departe

Educație

„Zbor Meets Basketball”: Sportivi și specialiști din Federația Română de Baschet, față în față cu tinerii din Brașov

Tinerii din Brașov sunt invitați la un eveniment dedicat baschetului, unde pot întâlni sportivi profesioniști și specialiști din domeniu. „Zbor Meets Basketball” promite povești reale, inspirație și acces direct la culisele sportului de performanță.

Publicat

in

         Zbor Hub Brașov, spațiul de explorat dedicat tinerilor brașoveni, organizează vineri un eveniment dedicat pasionaților de baschet și tinerilor interesați de sportul de performanță. Numită „Zbor Meets Basketball”, activitatea aduce în prim-plan sportivi profesioniști și specialiști din culisele performanței, într-o întâlnire menită să inspire și să conecteze comunitatea locală a tinerilor din Brașov.

        Participanții vor avea ocazia să interacționeze direct cu sportivi de la CSM Corona Brașov, în cadrul unei sesiuni de tip Meet & Greet, unde vor putea afla detalii despre viața de sportiv profesionist, antrenamentele zilnice și provocările competițiilor.

        Unul dintre punctele centrale ale evenimentului este sesiunea „Meet The Pro’s”, unde invitați din cadrul Federației Române de Baschet vor împărtăși experiențe din cariera lor. Printre aceștia se numără Sarah Dumitrescu, fostă jucătoare în NCAA și Euroligă, în prezent coordonatoarea proiectului „Her World Her Rules”, dedicat fetelor care vor să descopere baschetul, Toni Pavel, component al lotului național de 3×3, și Alex Cîrciu, triplu campion național la atletism, specialist în marketing sportiv și doctor în domeniul sportului.

        Discuțiile vor aborda teme precum drumul către performanță, disciplina necesară în sport, dar și oportunitățile și provocările întâlnite de-a lungul carierei.

        Evenimentul este deschis tinerilor interesați de sport, dezvoltare personală și implicare în comunitate, dar și tuturor celor care își doresc să descopere oportunități de învățare din experiențele unor profesioniști.

        Participarea este gratuită, iar locurile pot fi rezervate prin aplicația Zbor. Cei care vor veni la acest eveniment vor beneficia și de invitații la meciul de baschet dintre CSM Corona Brașov și CSU Sibiu, programat sâmbătă.

        Citește mai departe

        Trending