Ramai la curent!

Cotidian

Ce a făcut Avocatul Poporului în 25 de ani. Și cu ajutorul presei locale, sursă de încredere pentru Biroul Teritorial Brașov

Publicat

in

Instituția Avocatului Poporului a împlinit 25 de ani, iar pentru a marca această aniversare, în perioada 10-14 octombrie 2022.birourile teritoriale din toată țara au organizat evenimente de tip „Ziua porților deschise” pentru jurnaliști, studenți la științe juridice, științe sociale, jurnalism și comunicare, administrație publică, precum și pentru elevi de gimnaziu și liceu. La Biroul Teritorial Brașov, un astfel de eveniment a fost joi, 13 octombrie, începând cu ora 12.00. 

Biroul Teritorial Brașov, pentru Brașov și Covasna

Biroul Teritorial din Brașov deservește și județul Covasna, iar periodic, juriștii de la Brașov merg în județul vecin, pentru audiențe. Una dintre cele trei salariate ale biroului din Brașov este vorbitoare de limbă maghiară, ocupându-se și de traducerea sesizărilor sau a altor materiale. 

În activitatea lor, specialiștii instituției Avocatului Poporului au de soluționat reclamațiile venite din partea cetățenilor, dar sunt și multe situații în care se sesizează din oficiu și nu de puține ori, acest lucru se întâmplă în urma publicării unor materiale de presă. De altfel, reprezentanții Biroului Teritorial Brașov au precizat în timpul unei întâlniri cu jurnaliștii din presa locală brașoveană că multe dintre problemele ridicate de jurnaliști s-au confirmat. 

„Ne sesizăm din oficiu privind posibilele încălcări ale unor drepturi în baza unor informații din diferite surse, inclusiv materialele de presă. În activitatea noastră, articolele de presă sunt extrem de utile și sunt foarte puține situațiile în care problemele semnalate de presă nu se confirmă. Cel puțin, la noi, la Biroul Teritorial Brașov se confirmă foarte multe dintre cazurile  care apar în presă”, a declarat coordonatorul Biroului Teritorial Brașov al Avocatului Poporului, Cătălina Dinu.

Primăria Brașov, ceva mai transparentă în urma recomandărilor de la Avocatul Poporului 

De altfel, Biroul Teritorial Brașov al Avocatului Poporului a demarat mai multe cercetări pornind de la materiale publicate de Brașov Metropolitan. Printre altele, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în urma articolelor prin care publicația noastră reclama modul în care Primăria Brașov a organizat dezbaterile sau consultările publice.  În urma recomandărilor, reprezentanții Avocatului Poporului au menționat că Primăria Brașov și-a îmbunătățit activitatea în acest domeniu. 

Avocatul Poporului s-a sesizat din nou, după un articol publicat de Brașov Metropolitan. Instituția cere Primăriei Brașov un proces real de consultare publică a tuturor cetățenilor

 

Caz ajuns pe masa procurorului general al României 

Un alt caz în care Avocatul Poporului s-a autosesizat în urma unor articole publicate de Brașov Metropolitan a fost cel legat de studiile clinice derulate în urmă cu mai mulți ani de medici ai Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov. A fost un caz extrem de complicat, despre pacienți cronici și fără discernământ de la secția din Vulcan a Spitalului de Psihiatrie și Neurologie din Brașov, care ar fi fost folosiți într-un studiu de testare a unor medicamente.

„Cazul a ajuns inclusiv pe masa procurorului general al României”, au precizat reprezentanții Biroului Teritorial Brașov al Avocatului Poporului. 

Avocatul Poporului sesizează Parchetul în cazul unor pacienți cu afecțiuni psihice de la o secţie a Spitalului de Psihiatrie Braşov. Aceştia au fost folosiți drept „cobai” pentru testarea unor medicamente

Asistența medicală școlară, transferată Primăriei Brașov, dar fără sursă de finanțare – intervenție a Avocatului Poporului

Avocatul poporului s-a sesizat și în urma unor materiale publicate de Brașov Metropolitan în anul 2019, prin care au fost prezentate problemele legate de asistența medicală școlară în municipiul Brașov.  Mai exact, problema sesizată de publicația noastră a fost că, în cazul asistenței medicale școlare, Ministerul Sănătății a transferat municipalității brașovene doar atribuțiile și competențele (deci numai obligațiile), „uitând“ și de asigurarea resurselor umane, materiale și financiare.

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu după un articol publicat de Brașov Metropolitan. Statul Român încalcă dreptul constituțional la ocrotirea sănătății

De la cazuri clare, la spețe pe care „nu știi de unde să le iei” 

Dacă în urmă cu mai mulți ani, cazurile ce ajungeau pe masa Avocatului Poporului erau punctuale, în timp, complexitatea acestora a crescut, spune Cătălina Dinu. 

„Complexitatea este acum mult mai mare decât era în urmă cu ani și ani de zile. Aveai anumite chestiuni punctuale: pensii, retrocedări. Erau situații clare. Acum poți primi niște sesizări pe care nici nu știi de unde să le iei. De exemplu, este indemnizația de instalare, care se dă unui cadru didactic din sistemul preuniversitar, care este diferită de prima de instalare. Cine o dă? Trebuie căutat în acte normative care nu sunt foarte clare și trebuie coroborate”, au mai spus reprezentanții Biroului Teritorial Brașov al Avocatului Poporului. 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Tichetele „de suflet” pentru seniorii cu venituri mici se pot obține până la săptămâna viitoare

Publicat

in

Pensionarii din municipiul Brașov, cu venituri până în 2000 lei/ lună beneficiază și în acest an de tichetele gratuite din partea Primăriei, în cadrul campaniei „Dar din suflet pentru seniori”.

Campania aferentă sărbătorilor pascale a început încăt din luna martie, iar până la acest moment, 3976 beneficiari au intrat în posesia tichetelor. Cei care îndeplinesc criteriile pentru a primi tichetele gratuite își pot înregistra în continuare solicitările, până la data de 9 aprilie 2026.

Cine poate beneficia de tichetele „de suflet” de la Primăria Brașov

Reamintim că tichetele de suflet sunt destinate pensionarilor cu domiciliul stabil în municipiul Brașov, care au venituri de maxim 2000 de lei/ lună, vârsta minimă de 63 de ani femeile și 65 de ani bărbații, sau împlinesc această vârstă până în data de 31.12.2026 inclusiv. Un aspect foarte important ține de plata datoriilor față de bugetul local: vârstnicii beneficiază de tichetele de suflet numai dacă nu au datorii la taxe și impozite.

Sprijinul se acordă sub forma unor tichete în valoare totală de 200 de lei (10x20lei) care pot fi folosite exclusiv pentru achiziționarea bunurilor alimentare.

Cum se obțin tichetele de suflet

Persoanele care îndeplinesc condițiile de eligibilitate vor depune o cerere  conform modelului prestabilit, însoțită de următoarele documente:

  • actul de identitate (CI sau BI) în original;
  • cupon de pensie pentru luna anterioară sau luna solicitării, în original;
  • împuternicire olografă în cazul persoanelor vârstnice nedeplasabile, însoțită dedocumente medicale din care să reiasă incapacitatea solicitantului de a se deplasa;
  • actul de identitate al împuternicitului, când este cazul, copie;
  • Informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal
  • depunerea cererii însoțită de documentele justificative, se face concomitent cu ridicarea tichetelor
  • ridicarea tichetelor valorice de la sediul DAS Brașov (fie personal, fie prin persoană împuternicită-pentru persoanele nedeplasabile).

Citește mai departe

Cotidian

Coiful dacic de la Coțofenești și două brățări de aur furate din Olanda ar fi fost recuperate

Publicat

in

Coiful dacic de la Coţofeneşti, furat din Muzeul din Drents, Olanda, a fost recuperat, afirmă surse pentru RTL News. Autoritățile olandeze promit că vor oferi mai multe informații azi, în cadrul unei conferințe de presă.

Sursele, care au adăugat că alături de coif ar fi fost recuperate și două brățări de aur din cele trei furate, au precizat că Guvernul român a fost deja informat.

Reamintim că patru opere de artă românești de mare valoare – coiful de aur de la Coțofenești și trei brățări de aur, au fost furate în timpul jafului din 25 ianuarie 2025. Obiectele furate făceau parte dintr-o expoziție intitulată „Dacia – Rijk van goud en zilver”.

Ulterior, Ministerul Culturii a anunţat, în septembrie 2025, că România a încasat suma de 5,7 milioane de euro, reprezentând despăgubirea de asigurare pentru cele patru bunuri culturale mobile furate în ianuarie 2025 din Muzeul Drents din Olanda

Tribunalul din Assen va judeca, în zilele de 14, 16, 17 aprilie cazul privind furtul de opere de artă Cei trei suspecți din Heerhugowaard vor fi judecați atunci pentru furtul unor comori artistice vechi de secole, provocarea unei explozii și distrugerea muzeului. Cei trei suspecți sunt Jan B. (21 de ani), Douglas Chesley W. (37 de ani) și Bernhard Z. (35 de ani).

Citește mai departe

Cotidian

FOTO Garaj pentru biciclete în Cartierul Florilor din Brașov. Cererile pentru un loc se depun de azi

Publicat

in

Locuitorii din cartierul Florilor din Brașov vor avea la dispoziție, în perioada următoare, un spațiu pentru depozitarea bicicletelor. Primăria Brașov a anunțat deschiderea unui garaj pentru biciclete amplasat pe strada Violetelor, în apropierea bazei sportive din zonă. Noua facilitate se adresează în special locatarilor de la bloc, care nu dispun de spații potrivite pentru păstrarea bicicletelor și sunt nevoiți, de multe ori, să le depoziteze în apartamente, pe holuri sau în balcoane.

Potrivit municipalității, garajul este un spațiu închis, cu acces securizat și supraveghere video, iar utilizarea lui se va face pe bază de abonament anual.

Cereri până pe 20 aprilie

Brașovenii din cartier interesați de un loc de parcare pentru bicicletă pot depune solicitări începând de astăzi, fie online, fie la Centrul de Informații pentru Cetățeni, până la data de 20 aprilie. Tariful stabilit este de 5 lei pe lună pentru fiecare bicicletă, sumă achitată sub forma unui abonament anual.

Conform regulamentului anunțat de Primărie, o persoană poate solicita cel mult două locuri, iar o familie nu poate beneficia de mai mult de patru locuri. Locurile vor fi atribuite în ordinea depunerii cererilor, cu prioritate pentru persoanele care au domiciliul sau reședința în cartierul Florilor și dețin o bicicletă.

În situația în care, până la 20 aprilie, numărul solicitărilor va depăși cele 50 de locuri disponibile, municipalitatea precizează că atribuirea se va face prin licitație.

Sistem de acces cu card și supraveghere video

Parcarea pentru biciclete este amenajată sub forma unui container securizat, dotat cu yală electromagnetică, cititor de card și camere de supraveghere video.

Primăria susține că acest tip de infrastructură ar putea fi extins și în alte zone ale orașului, în funcție de cerere și de spațiile disponibile.

Brașovul mai are încă trei astfel de parcări

Garajul din cartierul Florilor nu este primul de acest tip din municipiu. Potrivit datelor prezentate de Primărie, Brașovul mai are alte trei parcări securizate pentru biciclete:

  • în cartierul Astra, pe strada Soarelui50 de locuri;
  • în cartierul Noua, pe strada Prunului25 de locuri;
  • în zona Făget, pe strada 13 Decembrie50 de locuri.

„În Brașov nu ne dorim proiecte care «ruginesc», ci soluții reale pentru comunitate. Acest tip de garaj pentru biciclete este un exemplu concret: un sistem practic, util și accesibil pentru locuitori. Ideea este ca bicicliștii să poată închiria un loc sigur pentru depozitare, pe bază de abonament anual. Modelul poate fi extins în toate cartierele, astfel încât fiecare zonă să beneficieze de cel puțin un astfel de spațiu dedicat. Sistemul de supraveghere video ajută la siguranța bicicletelor, dar și a întregii zone. Sunt 50 de locuri, disponibile pentru închiriere. Îi îndemn pe toți cei interesați să profite de această ocazie și să își rezerve un loc sigur pentru bicicletele lor. În paralel, analizăm soluții similare și pentru parcarea motocicletelor, acolo unde este posibil”, a declarat primarul municipiului Brașov, George Scripcaru.

Valoarea unei astfel de parcări cu o capacitate de 50 de biciclete este de 52.250 de euro plus TVA, conform municipalității.

Citește mai departe

Trending