Ramai la curent!

Investitii

Consiliul Județean Brașov începe „valul renovării”. Administrația județeană va depune cereri de finanțare europeană pentru reabilitarea a cinci clădiri

Publicat

in

Consiliul Județean Brașov are în plan să reabiliteze cu bani europeni mai multe clădiri pe care le are în proprietate, pe listă fiind inclusiv fostul restaurant Bistro 2000, închis ca urmare a falimentului Consilprest (firmă aflată în subordinea Consiliului Județean). Hotărârile de Consiliu Județean necesare obținerii banilor europeni au fost aprobate în ședința de plen din 30 septembrie, iar în perioada următoare vor fi depuse și cererile de finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Pentru toate proiectele, forul deliberativ judeţean a aprobat valorile maxime eligibile, descrierea investiţiilor şi alocarea resurselor financiare necesare implementării lor în condiţiile rambursării ulterioare a cheltuielilor eligibile din PNRR şi din bugetul de stat.

Două proiecte vizează reabilitarea energetică a unor imobile din patrimoniul judeţului, situate în localităţile Victoria şi Codlea şi aflate în administrarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Un proiect se referă la renovarea energetică moderată a Secției exterioare Zărnești din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov, iar alte două proiecte au ca obiect eficientizarea energetică, reabilitarea, modernizarea și recompartimentarea unor clădiri aparţinând Consiliului Judeţean Braşov, respectiv imobilul situat pe Bulevardul Eroilor nr. 5 şi cei din strada Ecaterina Varga nr. 23. La imobilele incluse în proiect se vor realiza lucrări izolare, vor fi refăcute instalațiile, vor fi montate sisteme de producere a energiei din surse regenerabile, iar unde va fi cazul se vor monta și stații de încărcare a vehiculelor electrice. 

Ce sume vor fi solicitate

  • Imobilul DGASPC Brașov din orașul Victoria este compus din şapte corpuri de clădire destinate activităților de îngrijire și asistență socială, dintre care trei au fost eligibile pentru a fi incluse în proiectul de reabilitare energetică. Este vorba despre o construcție administrativă și social-culturală, o construcție de locuit şi o cantină, însumând o suprafață construită desfășurată de 3.893 mp. Valoarea maximă eligibilă a proiectului este de 1.712.920,00 euro fără TVA, respectiv 8.432.191,284 lei fără TVA.
  • Imobilul DGASPC Braşov din municipiul Codlea propus spre reabilitare energetică prin PNRR este compus dintr-un singur corp de clădire, cu funcţiunea de cămin internat, având o suprafaţă desfăşurată de 3.295 mp. Valoarea maximă eligibilă a proiectului este de 1.449.800,00 euro fără TVA, respectiv 7.136.930,46  lei fără TVA.
  • Renovarea energetică moderată a Secției exterioare Zărnești din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov vizează un corp de clădire cu o suprafaţă desfăşurată de 2.046 mp, pentru care valoarea maximă eligibilă a proiectului, aprobată de CJ Braşov, este de 950.240 euro fără TVA, respectiv 4.677.746,448 lei fără TVA.  
  • Alte două proiecte aprobate în ședința CJ Braşov de vineri se referă la eficientizarea energetică, reabilitarea, modernizarea și recompartimentarea unor clădiri din proprietatea Consiliului Judeţean Braşov: fosta cantină (cu o arie desfașurată de 1.177 mp), pentru care valoarea maximă eligibilă aprobată este de 3.020.076,45 lei fără TVA, respectiv sediul din strada Ecaterina Varga nr. 23 (în suprafaţă de 562 mp), cu o valoare maximă aprobată de 1.340.352,75 lei fără TVA. Proiectele prevăd inclusiv amenajarea unei staţii de încărcare electrică la fiecare imobil.

 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Investitii

Afacerea SAFE: Ministerul Apărării Naționale promite că IAR Brașov este inclusă în proiectul elicopterului multi-misiune. Pentru aparatele de zbor H225M, România va plăti peste 850 milioane de euro

Publicat

in

Elicopterul multi-multimisiune H225M, achiziționat de Armata Română prin Programul SAFE va fi produs parțial la IAR Ghimbav. Promisiunea a fost făcută de ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, după ce programul, finanțat dintr-un împrumut de 16,6 miliarde de euro, a obținut aprobarea prealabilă a Parlamentului pentru cele 21 proiecte SAFE.


Prin acest program, printr-o achiziție comună cu Franța, România va achiziționa 12 elicoptere H225M ale companiei franceze Airbus, echipate în configurație de atac, valoarea estimată a contractului fiind de 852 milioane de euro.
Ministrul Apărării a anunțat că în acest proiect vor fi incluse două companii românești, respectiv IAR Brașov și Turbomecanica București.


„Un procent de 15% din fuselaj pentru toate țările se va produce la IAR Brașov. De asemenea, la Brașov se va face personalizarea aparatelor de zbor cu dotarea de luptă cerută de Armata Română. Tot la IAR Ghimbav se va realiza un centru de mentenanță pentru Europa Centrală și de Est, dar și un centru de excelență pentru pregătirea tehnicienilor. Totodată, mentenanța motoarelor va fi asigurată la compania bucureșteană «Turbomecanica»”, a anunțat ministrul.

Condiția pentru transferarea licenței de producție: încă 30 de aparate de zbor

România ar putea produce integral aparatul de zbor, însă acest lucru se va întâmla doar în cazul în care țara noastră va respecta cerința companiei franceze. Airbus a anunțat la începutula acestui an că este dispusă să transfere licența de producție în cazul în care România va achiziționa, în total, 42 de aparate de zbor.
Ministrul Apărării Naționale pare dispus să accepte această cerință, ministrul Apărării declarând că cele 12 aeronave sunt incluse în cele 42 de elicoptere.


„Dacă vom ajunge la 42 de produse incluzându-le pe cele 12 comandate, vom primi și licența”, a anunțat Miruță.

Pentru cele 30 de aparate de zbor ce ar mai trebui comandate de Armata Română, finanțarea va fi asigurată din bugetul național.

Citește mai departe

Investitii

Brașovul a primit banii pentru noul Spital Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase. Contractul de finanțare a fost semnat în cursul nopții

Brașovul a obținut finanțarea pentru noul Spital de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase, un proiect de peste 580 milioane lei care va include 279 de paturi și secții moderne pentru pacienți.

Publicat

in

Primarul Brașovului, George Scripcaru, a anunțat astăzi, timpul șediței de plen a Consiliului Local Brașov, că municipiul Brașov a obținut finanțarea pentru proiectul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov.

„Azi noapte am semnat contractul de finanțare cu ministrul Dragoș Pîslaru , prin Prigramul de Investiții în Infrastructura de Sănătate. Banii erau prevăzuți în Legea bugetului de stat pe anul 2026. La rectificarea bugetului local din luna iunie vom face actualizările necesare”, a declarat primarul Brașovului.

El a ărecizat că valoarea totală a proiectului este de 584.089.096 de lei, din care valoarea eligibilă este de 577.766.476 lei, iar valoarea eligibilă este de 577.766.576 lei, iar contribuția proprie a municipiului Brașov este de 6.412.639 lei.

Noul spital va fi construit pe un teren de pe strada Institutului din Brașov, lângă terenul alocat viitorului Spital Clinic Regional de Urgență Brașov

Noul spital de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov va avea o capacitate de 279 de paturi, dintre care 242 de paturi pentru spitalizare continuă, 15 paturi de terapie intensivă și 22 de paturi pentru spitalizare de zi.

Citește mai departe

Investitii

Primăria Codlea vrea să amenajeze peste 6 kilometri de piste pentru bicicliști. Lucrările vor începe după ce va fi aprobată finanțarea europeană

Publicat

in

Codlenii care aleg să se deplaseze în oraș cu bicicleta o vor putea face pe piste moderne. Pentru amenajarea acestora, Primăria Codlea a depus un dosar de finanțare europeană nerambursabilă prin Programul Regiunea Centru și așteaptă aprobarea cererii. De asemenea, pentru a câștiga timp, municipalitatea codleană a lansat o licitație cu o clauză suspensivă (contractul de lucrări va fi semnat după aprobarea finanțării europene), pentru amenajarea infrastructurii pentru bicicliști.

Primarul municipiului Codlea, Mihai Cîmpeanu a declarat că noua rețea de piste pentru bicicliști va asigura continuitatea și funcționalitatea traseelor velo, sustinând atât deplasările zilnice, cât și fluxurile de tranzit.

„Totodată, investiția contribuie la creșterea nivelului de siguranță rutieră, prin separarea fluxurilor de trafic și integrarea elementelor de semnalizare și siguranță, precum și la optimizarea utilizării spațiului urban”, a continuat primarul.

Pistele pentru bicicliști, delimitate de benzile pentru mașini

Prin acest proiect se vor amenaja nouă trasee pe cinci străzi, respectiv Hălchiului, Laterală, Crizantemelor, Nouă, Vulcanului. Lungimea totală a traseelor va avea 6.020,40 m și o suprafață de aproximativ 36.122,40 mp.  

Conform proiectului, pe unele dintre străzi se vor amenaja piste cu dublu sens, iar pe altele cu un singur sens, iar lățimea unei benzi pentru vehiculele pe două roți va avea 1,5 m.

Noile piste vor fi asfaltate și delimitată de partea carosabilă cu bordură de beton. De asemenea, pe strada Laterală se vor monta piese de mobilier urban, respectiv coșuri de gunoi, bănci și stâlpisori de iluminat fotovoltaici.  

Valoarea totală estimată a proiectului este de 9.481.160 lei, fără TVA, iar lucrărie de amenajare vor dura 12 luni de la data emiterii ordinului de începere.

Citește mai departe

Trending