Ramai la curent!

Cotidian

În ce condiții poți dona sânge și de ce este important să o faci

Publicat

in

Dacă ești cetățean român sau al Uniunii Europene și ai domiciliul sau reședința în România, poți dona voluntar sânge, pentru a da un lucru de preț înapoi comunității.

Sângele recoltat în timpul unei donări poate salva până la trei vieți. Bineînțeles, starea ta de sănătate trebuie să fie una bună, pentru a corespunde profilului de donator. Află ce condiții trebuie să îndeplinească donatorii, dar și care sunt beneficiile donării de sânge și motivele pentru care ar trebui să o faci:

Ce condiții trebuie să îndeplinești, pentru a deveni donator

În primul rând, atunci când te prezinți la centrul de recoltare, trebuie să ai asupra ta un act de identificare valabil. Trebuie să ai peste 18 ani, dar sub 65 dacă ai mai donat, respectiv sub 60, în cazul în care e prima oară când o faci. Există și o limită minimă de greutate: 50 kg. În ceea ce privește starea de sănătate, sunt câteva criterii pe care trebuie să le îndeplinești:

  • Tensiune arterială: TAD – 60-100 mm Hg, TAS – 100-180 mm Hg;
  • Puls regulat, 50-100 bpm
  • Hemoglobină: 12,5-17,5 pentru femei, respectiv 13,5-19,5 în cazul bărbaților;
  • Temperatură corporală mai mică de 37,5°C; în cazul în care ai avut temperatura crescută din cauza unei viroze sau a gripei, e necesar să aștepți două săptămâni după dispariția simptomelor, pentru a putea dona.

Femeile însărcinate nu pot dona sânge, nici lăuzele. Proaspetele mămici pot dona sânge după un an de la naștere, dacă au întrerupt alăptarea sau după un an și jumătate, dacă încă mai alăptează.

E necesar ca venele tale să fie vizibile și flexibile. Totodată, dacă ai trecut prin intervenții chirurgicale în ultimele 6 luni, nu vei putea dona sânge. În această categorie intră și intervențiile chirurgicale stomatologice sau buco-maxilo-faciale, însă nu și tratamentele nechirurgicale. De exemplu, dacă ai avut un tratament de montaj coroana dentara Brasov, acest lucru nu te va împiedica să donezi. O restricție de 6 luni se aplică și pentru examinările endoscopice cu instrumente flexibile, pentru transfuzii, pentru transplanturi, dar și pentru operațiuni non-medicale precum piercingul sau tatuajul. De asemenea, în cazul avorturilor sau al sarcinilor pierdute, femeile care vor să doneze sânge trebuie să aștepte o jumătate de an de la eveniment.

Există și o serie de contraindicații privind donarea de cânge:

  • Perioada menstruală și primele 5 zile post-menstruație;
  • Preexistența afecțiunilor cardiovasculare sau ale sistemului nervos central, a celor hematologice, renale, endocrine, metabolice, imunologice, reumatologice, dermatologice; 
  • Predispoziția patologică la sângerare;
  • Afecțiunile profesionale, cele infecțioase, parazitare sau maligne, dar și diagnostice precum ulcerul sau TBC;
  • Pensionarea pe caz de boală.

Pentru a putea deveni donator, trebuie să fii școlarizat și să poți completa chestionarul de autoexcludere. De asemenea, înainte de a dona, este indicat să nu consumi alcool și grăsimi timp de 48 de ore, dar și să te odihnești. În ziua în care donezi sânge, consumă un mic dejun ușor, hidratează-te și evită fumatul cel puțin în ora anterioară donării și în următoarea oră după donare.

De ce să donezi sânge

În primul rând, pentru că astfel poți salva vieți. Procedura este una sigură, care nu te pune în niciun pericol. Donarea de sânge poate fi felul în care ești empatic cu cei din jur și te implici pentru a susține sănătatea comunității.

Ai și o serie de beneficii personale, atunci când donezi sânge:

  • Creșterea imunității;
  • Reducerea riscului de AVC, infarct și chiar cancer;
  • Efectuarea automată a analizelor de laborator și eliberarea buletinelor de analiză la cerere, precum și consultul medical și monitorizarea stării de sănătate;
  • Creșterea rezistenței la șoc hemoragic;
  • Eliminarea a 650 de calorii;
  • ”Scutire” medicală – vei primi o zi liberă de la locul de muncă sau de la școală, dacă încă studiezi;
  • Reducerea cheltuielilor de transport – ți se va elibera o adeverință cu ajutorul căreia beneficiezi de 50% din prețul abonamentului lunar pentru mijloacele de transport în comun;
  • 7 tichete de masă.

Donarea de sânge este un bine pe care îl poți face cu ușurință și de care beneficiază atât cei care primesc sângele recoltat de la tine, cât și tu.

Foto: Freepik

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

FOTO. Cum a securizat Primăria Brașov platforma de pe Tâmpa. Câte o bandă de plastic, „neînțeleasă” de turiști

Publicat

in

Săptămâna trecută, Primăria Brașov a anunțat închiderea platformei de belvedere de la literele de pe Tâmpa. Decizia a fost luată de Comitetul Local pentru Situații de Urgență Brașov, care a avertizat că platforma este degradată și riscă să se prăbușească.  

Pentru a bloca accesul turiștilor pe platformă, Primăria Brașov a apelat la o soluție minimalistă: au amenajat niște bariere din benzi de plastic de-a latul potecilor care duc „la litere” și, atât. Unele au fost rupte, iar cele care au rezistat sunt ignorate.

Turiștii, unii dintre ei străini, trec pe sub ele sau pe lângă ele și merg la litere, pentru a admira priveliștea Brașovului.

De altfel, drumeții din alte orașe nu știu ce reprezintă acele benzi. În zonă nu a fost montat vreun panou de avertizare, prin care turiștii să fie avertizați că accesul la respectiva platformă este interzis.

Amintim că Primăria Brașov a anunțat că platforma va intra în reparații, însă nu a precizat când vor începe și când se vor termina lucrările.

Citește mai departe

Cotidian

Salvatorii montani, în alertă. Mai mulți alergători au alunecat în răpe, la ultramaratorul Transylvania 100

Publicat

in

Salvatorii montani care acoperă Munții Bucegi au intrat în alertă sâmbătă dimineața, după ce starea traseulului de alergre de la ultramaratonul de 100 de kilometri „Transylvania 100” le-a creat probleme alergătorilor.

Astfel, sâmbătă, Salvamont Brașov a anunțat că au fost înregistrate 16 incidente.

„Dintre acestea, 3 cazuri au presupus extragerea persoanelor din zone abrupte/râpe, 8 cazuri au fost preluate de pe traseu, iar 4 persoane au prezentat semne de hipotermie, refuzând ulterior transportul cu ambulanța. Într-un caz s-a intervenit pentru alungarea unui urs”, a anunțat Salvamont Brașov.

Pentru realizarea intervențiilor au fost mobilizați peste 40 de salvatori montani de la mai multe formații. Reprezentanții Salvamont Brașov au anunțat în jurul orei 13.30 ca mai era în derulare o singură intervenție.

Alergătorii montani s-au accidentat în zona Tigănești – Mălăiești, unde, unde au alunegat pe zăpada înghețată. Salvatorii montani din județele Brașov și Prahova au precizat că rămân în alertă, până la finalizarea cursei.

Citește mai departe

Cotidian

80 de ani de NBA: Istoria celei mai importante ligi de baschet din lume

Publicat

in

Pe 6 iunie se împlinesc 80 de ani de când a luat ființă ceea ce astăzi este NBA, cea mai importantă ligă de baschet din lume. În 1947, la New York, a luat ființă Asociația de Baschet a Americii (ABA), care ulterior a fost redenumită în NBA, 3 ani mai târziu, după fuziunea cu Liga Națională de Baschet (LNB).

Poate părea surprinzător, dar actuala ligă națională de baschet a fost înființată de proprietarii arenelor mari de hochei din partea de Nord-Vest și din Vestul Mijlociu al SUA și Canada. Primul meci din istoria competiției le-a pus față în față pe Toronto Huskies (Canada) și New York Knickerbockers (SUA). Meciul a avut loc la Toronto, pe Maple Leaf Gardens, iar primul coș din istoria competiției a fost marcat de Ossie Schectman de la Knicks.

Primii ani ai competiției nu au fost tocmai ușori, mai ales că nivelul nu era ridicat, iar competiția cu Liga Națională și Liga Americană de Baschet își spunea cuvântul. Totuși, în anii următori, echipe din Fort Wayne, Indianapolis, Minneapolis și Rochester s-au mutat în ABA (actuala NBA). De asemenea, din sezonul 1948/1949, ABA a preluat și celelalte cluburi din Liga Națională. Pe 3 august 1949, s-a trecut de la denumirea de ABA la NBA.

În anii de început, NBA avea 19 francize, atât din orașe mari, cât și mai mici. În 1950 numărul francizelor a scăzut la 11, iar în 1953 la 8, cel mai mic din istorie: New York Knicks, Boston Celtics, Golden State Warriors, Los Angeles Lakers, Sacramento Kings, Detroit Pistons, Atlanta Hawks, și Philadelphia 76ers.

Care e prima campioană din istoria NBA?

Actuala Golden State Warriors, denumită pe atunci Philadelphia Warriors, este prima campioană din istoria NBA, în 1947, după ce a învins-o în finală pe Chicago Sags. În istorie, Warriors au câștigat 7 titluri.

Recorduri din NBA

  • Boston Celtics este echipa care a câștigat cele mai multe titluri în NBA, 18 la număr, ultimul în 2024. Este urmată de Los Angeles Lakers (17 titluri) și Golden State Warriors (7 titluri).
  • Bill Russell de la Boston Celtics este jucătorul care a câștigat de cele mai multe ori titlul în NBA (11 ori). O performanță incredibilă, ținând cont că a disputat doar 13 ani în NBA.
  • LeBron James este jucătorul cu cele mai multe sezoane în NBA, 23. El este încă în activitate. Deține și recordul de cele mai multe meciuri jucate, nu mai puțin de 1622.

80 de ani de NBA cu MrBit

MrBit.ro (L1213854W001295 ONJN) celebrează într-un mod inedit împlinirea a 80 de ani de NBA. Până pe 6 iunie, ziua în care s-a înființat celebra ligă de baschet, clienții agenției de pariuri online au ocazia să intre în Cursa Campionilor NBA. Acesta este o competiție tip clasament în care fiecare pariu câștigător pe NBA te aduce mai aproape de recompense.

Astfel, fiecare pariu câștigător cu miză minimă de 50 lei și cotă minimă de 1.50, aduc puncte în funcție de cotele totale combinate ale pariurilor câștigătoare. Cu cât jucătorii avansează mai mult, cu atât obțin mai multe puncte. La sfârșitul campaniei, primii 50 de clasați vor împărți un fond de premii de 5.000 de lei sub formă de pariuri gratuite. Recompensa oferită de MrBit casă de pariuri licențiată de ONJN pentru locul 1 este de 1.000 de lei, urmată de premii progresiv mai mici pentru pozițiile ulterioare din top 50.

MrBit.ro are surprize și pentru fanii altor sporturi. Astfel, cei care pariază pe fotbal, în ligile importante, pot profita de campania Plata Anticipată, în care pariurile vor fi declarate câștigătoare dacă echipa pe care au mizat conduce cu 2-0. Același lucru este valabil și la meciurile masculine de tenis de la turneele de Grand Slam.

Citește mai departe

Trending