Brașovenii, așteptați în 24 ianuarie la Hora Unirii. Se va întâmpla în Piața Unirii

După doi ani de restricții cauzate de pandemie, având ca regulă de bază distanțarea fizică, brașovenii sunt așteptați să se prindă, din nou, în Hora Unirii. Unirea Principatelor Române din 1859 va fi sărbătorită la Brașov în Piața Unirii, începând cu ora 11.00. 

Conform anunțului Prefecturii Brașov, ceremonia va începe cu întâmpinarea persoanei oficiale – prefectul județului, Cătălin Văsii, însoțit de comandantul Garnizoanei Brașov – care va saluta drapelul de luptă. Va urma intonarea imnului național al României, după care mai mulți preoți vor oficia un serviciu religios. După acest moment, prefectul  Cătălin Văsii va susține o alocuțiune referitoare la semnificația sărbătorii, iar evenimentul se va încheia cu Hora Unirii, în care sunt invitați să se prindă toți brașovenii prezenți la ceremonie. 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.