Ministrul Sănătăţii: „Sezonul gripal a venit mai rapid în acest an. Vârful infecțiilor respiratorii va fi atins în intervalul 15 ianuarie-10 februarie”. Recomandări pentru cetăţeni, şcoli, spitale, angajatori

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat azi, într-o conferinţă de presă că va contura o serie de recomandări pentru cetăţeni, unităţi de învăţământ şi unităţi medicale, pentru limitarea răspândirii cazurilor de gripă şi infecţii respiratorii. Ministrul Sănătăţii a precizat că nu se vor impune restricţii, ci doar recomandări de alertă epidemică. 

 Numărul cazurilor de gripă depăşeşte cu 20%. „Sezonul gripal a fost mai rapid în acest an”.

Potrivit datelor publicate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), în săptămâna 19-25 decembrie (S51/2022) s-au înregistrat, la nivel naţional, 140.688 de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, IACRS şi pneumonii), comparativ cu 101.059 cazuri înregistrate în săptămâna precedentă şi cu 38.322 cazuri înregistrate în S 51/2021. 

În S51, au fost raportate la nivel naţional 2.685 de cazuri de gripă clinică, comparativ cu 1.644 de cazuri înregistrate în săptămâna precedentă intervalului 19-25 decembrie 2022 şi cu 79 de cazuri înregistrate în S51/2021.

„Am luat ca referință cele cinci sezoane anterioare pandemiei. Numărul actual de cazuri depășește cu peste 20% media pentru această perioadă. Vârful, înainte de pandemie, era în februarie. În acest sezon este posibil ca vârful infecțiilor respiratorii să fie atins în intervalul 15 ianuarie-10 februarie, apoi va urma o scădere. Durata acestor valuri de infecție este, de obicei, între 2 și 4 săptămâni. Acum este mai devreme cu câteva săptămâni, practic dezonul gripal a fost decalat cu câteva săptămâni”, a explicat ministrul Alexandru Rafila. 

Recomandări pentru cetăţeni,  şcoli, spitale şi angajatori

Ministrul Sănătăţii a prezentat şi câteva recomandări pentru cetăţeni, şcoli, spitale sau angajatori, pentru  a limita răspândirea cazurilor de gripă au a infecţiilor respiratorii.

„Sunt măsurile din pandemie: evitarea aglomerației, igiena adecvată, consultarea medicului de familie la apariția simptomelor respiratorii, purtarea măștii de protecție în spații închise. În școli și grădinițe: triajul zilinic, utilizarea măștii de către cadrele didactice și eventual de către copii, asigurarea materialelor de dezinfecție. Am discutat ca spitalele să asigure stocurile de antivirale și să refacă stocurile de echipamente de protecție”, a mai spus ministrul Sănătăţii. 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.