În dezbatere publică: Primăria Brașov vrea să finanțeze proiecte pentru copii și tineri

Primăria Brașov a lansat în dezbatere publică, în 23 mai,  un proiect de hotărâre prin care se stabilește care este procedura de finanțare a organizațiilor care vor să realizeze proiecte care au ca și grupuri țintă copiii și tinerii. Proiectul de hotărâre și ghidul de finanțare pot fi consultate pe site-ul Primăriei Brașov.

Conform proiectului Ghidului de finanțare, proiectele sprijinite în cadrul acestui program vor trebui să contribuie la creșterea participării civice a tinerilor, la creșterea calității vieții copiilor și tinerilor din Brașov, la identificarea nevoilor de politici publice locale în domeniul sănătății copiilor și tinerilor și la creșterea sentimentului de apartenență la comunitatea Brașovului.

Solicitările de finanțare trebuie să vizeze copiii cu vârsta de până la 13 ani sau tinerii între 14 și 35 de ani.

Finanțarea nerambursabilă nu poate depăși 90% din valoarea totală a proiectului. Suma maximă care poate fi solicitată pentru un proiect este de 40.000 lei.

Brașovenii pot transmite propuneri de completare sau modificare a proiectului de hotărâre  până în data de 12 iunie 2023, pe e-mail infopublice@brasovcity.ro, către Primăria Brașov, Biroul Informații Publice și Mass-Media sau prin intermediul Centrului de Informații pentru Cetățeni (program luni-joi, 8.00- 14.00,vineri de la 8.00-13.00), e-mail contact@brasovcity.ro.

Ce tipuri de proiecte sunt eligibile:

 

  • Educație pentru participare publică, care include programe cum ar fi: educarea copiilor și tinerilor și consolidarea gândirii critice, libertății de exprimare, pluralismului de opinii; combaterea discriminării, rasismului și urii din discursul public; combaterea știrilor false; combaterea manipulării din media etc.; informarea și promovarea programelor/evenimentelor municipiului Brașov care urmăresc să crească gradul de participare al copiilor și tinerilor la luarea deciziei publice.
  • Educație pentru mediu, cu activități cum ar fi: implicarea copiilor și tinerilor în păstrarea și protecția mediului natural; campanii de ecologizare, colectare selectivă, reutilizare deșeuri; educație pentru mediu și calitatea vieții, pentru combaterea poluării aerului, apei și solului; activități de promovare a patrimoniului natural din municipiul Brașov în rândul copiilor și tinerilor.
  • Educație pentru sănătate, care include activități precum: identificarea nevoilor de intervenție pentru asigurarea sănătății copiilor și tinerilor, cercetări/analize cu privire la incidența problemelor de tip stomatologic, oftalmologic, postural (acțiuni asupra coloanei vertebrale), activitate sportivă etc.; activități pentru prevenirea consumului de droguri, alcool și tutun în rândul adolescenților și tinerilor și pentru promovarea alimentației sănătoase; prevenirea bolilor cu transmitere sexuală; educație pentru sănătate și crearea unui mediu de învățare și locuire sănătos.
  • Educație pentru istoria locală include mai multe tipuri de activități privind cunoașterea istoriei locale, printre care: diversificarea acțiunilor de cunoaștere și recunoaștere a patrimoniului istoric local ca parte a apartenenței la comunitatea Brașovului; petrecerea a timpului liber în activități cu potențial de cunoaștere și ulterior de promovare a patrimoniului istoric local; încurajarea și implicarea copiilor și tinerilor în activități pe protecție și conservare a patrimoniului istoric local; cunoașterea și promovarea istoriilor locale, a cartierelor, unităților de învățământ, obiectivelor și etimologiei spațiilor/zonelor (Gemenii, La Iepure, Valici, Mielu Alb etc.); utilizarea instrumentelor media (reportaje, fotografii și documentare) sau new media pentru îmbunătățirea participării copiilor și tinerilor în activități de protejare și conservare a patrimoniului istoric local.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.