Ramai la curent!

Cotidian

Din 15 iunie încep înscrierile la creşele din Braşov

Publicat

in

Din 15 iunie începe procesul de înscriere a copiilor la creșele din Brașov, conform comunicatului publicat de Creșa Brașov. Această procedură se va derula până în data de 30 iunie și vizează înscrierea celor mici la cele 9 creșe funcționale în acest moment. Depunerea dosarelor de înscriere se va face, în urma unei programări, la sediul creșei pentru care părinții optează să facă înscrierea copilului (prima opțiune), în intervalul orar 09:00-17:00 (luni-joi), respectiv 09:00 – 16:00 (vineri). Pentru creșa din Coresi, unde lucrările vor fi finalizate până în 31 iulie, se va organiza o sesiune separată de înscrieri.

„În perioada 15-30 iunie se va derula, la nivelul fiecărei creșe, procedura de înscriere a copiilor pentru anul școlar 2023-2024. Pentru a veni în sprijinul părinților, am gândit un sistem de programare, astfel încât aceștia să nu fie nevoiți să aștepte foarte mult pentru depunerea dosarului de înscriere. Prin urmare, ei ne contactează prin e-mail sau telefon și vor fi programați pentru depunerea, verificarea și înregistrarea dosarului de înscriere. Totodată, programul pentru depunerea dosarelor a fost stabilit astfel încât să permită părinților să depună documentele necesare înscrierii copilului la creșă”, a precizat Georgiana Buta, directorul Creșei Brașov.

Pe lângă criteriile generale de departajare stabilite prin metodologia aprobată de Ministerul Educației*, și în acest an au fost stabilite, de către consiliul de administrație al Creșei Brașov, o serie de criterii specifice astfel încât să se poată face o departajare clară și transparentă a fiecărui dosar depus.

Printre criteriile specifice aprobate pentru înscrierile din acest an sunt: vârsta copilului – copii peste 2 ani primesc un punctaj mai mare, domiciliu – cei care locuiesc aproape de creșe primesc 5 puncte, la fel ca în cazul celor în care ambii părinți lucrează sau copiii aflați în situații vulnerabile.

Stabilirea criteriilor specifice s-a făcut în urma unei consultări publice, în cadrul căreia brașovenii au fost invitați să vină cu propuneri de completare.

După evaluarea dosarului de înscriere depus prin aplicarea criteriilor de departajare generale și criteriilor specifice, în data de 30 iunie, ora 18:00, lista copiilor admiși, în limita locurilor aprobate, se va publica pe site-ul instituției www.cresebrasov.ro și se va afișa la avizierul fiecărei creșei.

Sesiune separată de înscrieri pentru creșa din cartierul Coresi

Termenul de finalizare a lucrărilor de construire a creșei din cartierul Coresi este 31 iulie. Ca urmare, pentru ea se va organiza o sesiune separată de înscrieri, în această vară, astfel încât, la începutul anului școlar, în luna septembrie, copiii din cartierul Tractorul să poată veni la această creșă.  

În acest moment, în Brașov sunt funcționale 9 creșe, cu 1.070 de locuri. Primăria Brașov are în derulare, în diferite faze, alte 5 proiecte pentru construirea de creșe, cel mai avansat fiind cel din cartierul Coresi, care se va finaliza în această vară.

Conform regulamentului de organizare și funcționare, coordonarea și controlul activității pentru Creșa Brașov sunt asigurate de Consiliul Local al Municipiului Brașov și de către primarul municipiului Brașov. Activitatea de educație timpurie antepreșcolară este coordonată metodologic de Inspectoratul Școlar Județean Brașov, prin unități de învățământ preșcolar cu personalitate juridică desemnate în acest scop.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

O nouă direcție în cadrul Primăriei Brașov. Grădina Zoologică Brașov, comasată cu alte două instituiții  

Publicat

in

Primăria Brașov a găsit soluția pentru a reduce numărul de posturi din cadrul unor instiuții pe care le are în subordine, pentru a respecta astfel cerințele Guvernului. Astfel, în ședința de plen a Consiliului Local Brașov de miercuri, aleșii vor dezbate o hotărâre privind înființarea Direcției de Administrare Infrastructură Publică a Municipiului Brașov, structură cu personalitate juridică și cu un număr total de 122 posturi contractuale, dintre care 10 de conducere.

Această nouă structură va integra serviciile publice ce sunt oferite comunității locale de către Serviciul Public Administrare Piețe, Direcția Administrare Infrastructură Sportivă și Grădina Zoologică.

„Prin proiectul propus avem ca obiectiv reducerea cheltuielilor bugetare, precum și eficientizarea serviciilor publice oferite către comunitate. Se reduc astfel 44 de posturi provenite în mare măsură din comasarea serviciilor suport, serviciile de specialitate, precum și calitatea serviciilor oferite populației neavând de suferit”, se arată în referatul de aprobare a proiectului de hotărâre.

În prezent, cele trei instituții au, în total, 166 de posturi, iar conform unui document transmis de Prefectura Brașov către Primărie, de la acestea trebuie tăiate 44 de posturi.  

Citește mai departe

Cotidian

Drumul de pe Tâmpa, închis de Garda Forestieră. Vor mai avea acces doar mașinile de intervenții

Publicat

in

Drumul de pe Tâmpa, care pornește din Valea Cetății și ajunge la Restaurantul Panoramic a fost închis vehiculelor care deservesc unitatea de alimentație publică. Anunțul a fost făcut vineri de către directorul Gărzii Naționale Forestiere, George Gârbacea, care a precizat că acest drum va mai putea fi folosit doar de autospecialele de intervenție (Pompieri, SMURD, Ambulanță, Poliție sau alte instituții).

„Traseu turistic transformat în drum auto, fără acte. Am primit o sesizare că pe un traseu turistic circulă mașini. După cum observat, acest lucru este adevărat, iar Garda Forestieră a dispus ca acel drum să fie închis și să fie folosit de autorități pentru cazuri de urgență”, a declarat reprezentantul Gărzii Forestiere.

Amintim că la finalul lunii martie, Direcția Județeană de Mediu Brașov a anunțat că Restaurantul Panoramic (care funcționează într-o arie protejată) nu deține o autorizație de mediu (document în care trebuie inclusă, în detaliu, procedura de aprovizionare și cea legată de gestionarea deșeurilor, care să includă, printre altele, lista mijloacelor de transport sau graficul de circulație a acestora).

Citește mai departe

Cotidian

Dronă căzută în municipiul Galați, după atacurile Rusiei în Ucraina. Aparatul de zbor a afectat o gospodărie și un stâlp de electricitate

Publicat

in

Locuitorii din municipiul Galați au semnalat, prin serviciul 112, la ora 02.31, căderea unei drone în oraș, în zona Bariera Traian. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării Naționale, care a menționat din primele evaluări rezultă că a fost afectată o anexă dintr-o gospodărie, precum și un stâlp de electricitate, fără pagube însemnate. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

„Fragmente de dronă au fost identificate în mai multe locuri din zona respectivă, care este securizată de Poliția Română și militari din MApN”, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Apărării Naționale.

Incidentul s-a produs în contextul în care, în cursul nopții, în cursul nopții, forțele ruse au reluat atacurile cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, una dintre ținte fiind orașul Reni (la 22 de kilometri de Galați).

„Radarele MApN au detectat drone care evoluau în apropierea spațiului aerian al României. Două aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Britanice din serviciul de luptă Poliție Aeriană Întărită au decolat la ora 02.00, din Baza 86 Aeriană de la Fetești. Centrul Național Militar de Comandă a notificat IGSU privind instituirea măsurilor de alertare a populației din localitățile Grindu și Isaccea, din județul Tulcea, fiind transmis, la ora 02.14, mesaj RO-ALERT. Aeronavele Eurofighter Thyphoon au avut contact radar cu o țintă aflată la 1,5 km de Reni, deasupra teritoriului ucrainean. Piloții au avut autorizare de angajare a dronelor. Radarele MApN de la sol au avut contact radar cu un grup de ținte până în zona localității Reni, Ucraina, unde au fost raportate multiple explozii”, se arată în comunicatul MApN.

Din comunicatul ministerul nu rezultă dacă aparatele de zbor Eurofighter Typhoon au tras sau nu asupra dronei care a pătruns în spațiul aerian al României.

Citește mai departe

Trending