Măsuri speciale de circulaţie pe calea ferată, din cauza temperaturilor ridicate

Reprezentanţii CFR SA anunţă că, în condiţiile temperaturilor ridicate înregistrate în această perioadă, au fost luate măsuri speciale de circulaţie pe calea ferată. Astfel, se fac revizii suplimentare, iar când temperatura în şine depăşeşte 50 de grade Celsius se reduce viteza de circulaţie a trenurilor cu 20-30 de kilometri pe oră faţă de viteza normală.

”Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă informează că traficul feroviar la nivel naţional se desfăşoară şi la această oră în condiţii speciale, cu limitarea vitezei de circulaţie pe anumite intervale de cale ferată, din cauza temperaturilor de peste 40 de grade înregistrate în aer şi peste 50 de grade la nivelul solului, aceste măsuri fiind necesare pentru siguranţa traficului feroviar”, a transmis, luni, purtătorul de cuvânt CFR SA, Oana Brânzan.

Potrivit sursei citate, în intervalele orare în care temperatura în aer depăşeşte deja 35-37 de grade, personalul de întreţinere a infrastructurii feroviare efectuează permanent revizii suplimentare pe reţea, prin verificarea directă a căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei, iar în intervalele orare în care temperatura în şină depăşeste 50 de grade C, pe anumite intervale de staţii, unde situaţia o impune, se reduce viteza de circulaţie a trenurilor cu 20-30 km/h faţă de viteza normală, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă.

Aceste măsuri sunt aplicate de toate companiile de infrastructură şi respectă normele de siguranţă feroviară în astfel de situaţii speciale.

”Vă asigurăm că personalul de specialitate al CFR SA avizează permanent operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă (OTF) când se impune reducerea vitezei de circulaţie şi pe ce intervale de staţii se va adoptă această măsură, astfel încât operatorii de transport feroviar de călători să informeze pasagerii din trenurile aflate deja în circulaţie, sau care urmează să circule în ziua respectivă, despre condiţiile de trafic”, a precizat Brânzan.

Călătorii sunt sfătuiţi ca înainte de călătorie să solicite informaţii despre orele de sosire şi de plecare a trenurilor în staţiile CFR, la casele de bilete ale operatorului de transport de la care a achiziţionat sau doreşte să achiziţioneze bilet.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.