Cum se ajută primarii USR? Primarul Brașovului a donat asfalt

Primarul Brașovului, Allen Coliban (USR), i-a dat o mână de ajutor colegului său de partid, Marian Arhire, primar al comunei Sânpetru. Mai exact, asfaltul ras de pe străzile Brașovului a fost donat comunei învecinate, pentru a fi utilizat pentru repararea unor drumuri din localitate.

Donația a fost dezvăluită chiar de primarul din Sânpetru, printr-o postare pe rețelele de socializare, în care s-a fotografiat lângă asfaltul pregătiti de utilizare și a precizat că mai multe străzi din comună vor intra in reparații. Arhiver a ţinut să-i mulţumească, cu această ocazie, primarului Braşovului pentru „donaţie”.

Astfel, pe strada Triaj din Sânpetru a început deja asfaltarea, iar în zilele următoare vor începe lucrările și pe altor străzi din localitate: George Coșbuc (2.0 km), Speranței (0.45 km), Cetinii T1 (0.18 km), Cetinii T2 (0.25 km), Cerbului (0.25 km), Căprioarei (0.25 km), Morii (0.60 km), Octavian Goga (0.15 km), Dealului (0.31 km), Fragilor (0.13 km), Sf. Vasile cel Mare (0.50 km), Sf. Andrei (0.60 km).

Aceste străzi au suferit în luna mai operațiuni de decopertare, îmbrăcare cu pietriș și comprimare, astfel încât acum stratul de asfalt frezat să poată fi aplicat eficient pe o bază de piatră zdrobită și nu pe noroi.

Edilul din Sânpetru îi roagă pe cetățeni să-și mute mașinile parcate pe aceste străzi și să evite, pe cât posibil, accesul cu autoturismul personal în timpul desfășurării lucrărilor.

„Întâi se intră cu autogrederul pentru reprofilare, apoi se așterne asfaltul frezat și se compactează ”, explică primarul Marian Arhire.

Peste 2.000 de tone de asfalt de la Brașov

Asfaltul utilizat la Sânpetru a fost obținut din două surse:
• 2.500 tone primite de la Primăria Brașov din frazarea străzilor reabilitate în municipiu;
• 1.250 tone cumpărate cu 30 lei/tonă de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov.

Viarom Construct este firma care se ocupă de realizarea lucrărilor, în temeiul acordului semnat prin Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP), în valoare de 127.462 lei plus TVA, cu următoarele etape de activitate: remodelare cu autogrederul, transport, aplicare și presare asfalt frezat, cu o grosime de 5 cm.

Strada Pășunii, refăcută după ce a fost reparată

Ca urmare a unor sesizări primite de la localnici, Marian Arhire a explicat că unele zone, precum strada Pășunii, s-au avariat foarte tare din cauza faptului că fundația de piatră nu este suficient de groasă și nici „șanțul săpat și compactat corespunzător”. Aceasta ar fi motivul pentru care s-a ajuns ca asfaltul să cedeze:


„De aceea asfaltul a cedat pe culoarul săpăturii și nu numai de la RAT, ca pe acolo circula și utilaje grele cu materiale de construcții”, a conchis oficialul

În această situație, primarul din Sânpetru anunță că va fi realizată o intervenție provizorie la nivelul acestei străzi pentru a o aduce în condiții optime. De asemenea, acesta a informat că Strada Pășunii a fost inclusă în lotul 4 al drumurilor ce urmează să fie modernizate, etapă care, în prezent, se află în faza de studii și avizare.

Loturile de drumuri sunt:
• lot 2 – cu finanțare PNDL (Programul Național de Dezvoltare Locală)
• lot 6 – parțial PNDL / parțial buget local
• lot 4 – exclusiv buget local.
În această toamnă ar trebui să fie demarate lucrările la loturile 2 și 6, în timp ce, lotul patru ar trebui ca în anul viitor să fie gata pentru lansarea licitației de execuție a lucrării.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.