Secunde magice pentru Cătălin Chirilă. România are un campion mondial la canoe simplu

Cătălin Chirilă (25 ani) a câștigat medalia de aur la canoe simplu 500 m, la Campionatele Mondiale de kaiac-canoe de la Duisburg (Germania). Românul, antrenat de Florin Popescu, a dominat finala pe această distanță, timpul său, 01:45.373.

Potrivit Digi 24, Chirilă, care a avut cei mai buni timpi în serii (01 min 47 sec 349/1000) şi semifinale (1 min 46 sec 861/1000), s-a impus în finală cu timpul de 1 min 45 sec 373/1000.

A fost urmat de germanul Conrad Scheibner, în 01 min 45 sec 723/1000, şi de moldoveanul Serghei Tarnovschi, în 01 min 46 sec 746/1000.

Cătălin Chirilă şi-a îmbunătăţit astfel performanţa la 500 metri (probă neolimpică), după ce anul trecut obţinuse argintul la Mondialele de la Dartmouth (Canada).

Sâmbătă, de la ora 13.01, Cătălin Chirilă va evolua în finala de la 1.000 metri (olimpică), în care s-a calificat cu al doilea timp.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.