Ramai la curent!

Investitii

Primarul USR Camelia Bertea pune bazele unui parc industrial pentru investitori și sprijină mediul de afaceri

Publicat

in

Locuitorii orașului Victoria pot spera, în viitorul apropiat, la relansarea economiei locale. În orașul administrat de primarul USR, Camelia Bertea, prinde contur viitorul parc de mică industrie, ceva ce nu a mai existat până acum. Tocmai a fost finalizat Planul Urbanistic Zonal – primul emis în orașul Victoria – pentru terenul de 5 hectare pe care se va dezvolta parcul industrial.  Ca urmare, firmele interesate pot deja să depună documentele pentru obținerea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire. Mai mult, Camelia Bertea a luat măsuri pentru atragerea investitorilor și pentru dezvoltarea mediului local de afaceri. (Articol al USR Brașov)

Administrația locală a început pregătirea documentației pentru ca anul viitor, în primăvară, să poată demara lucrările pentru tot ce presupune asigurarea utilităților – apă, canalizare, gaz, electricitate, astfel încât potențialii investitori să aibă toate condițiile pentru a-și desfășura activitatea.

“Atragerea investiţiilor, în special prin crearea unor zone industriale în oraş, a fost una dintre prioritățile administrației locale și a mea, în calitate de primar, de la începutul mandatului. Avem nevoie de investiții, de industrie, de locuri de muncă. Am început Planul Urbanistic Zonal în zona sudică a orașului la ieșirea spre Viștea de Sus, pe partea dreapta. Fără PUZ, nici un investitor nu poate construi pentru a-și deschide un punct de lucru în Orașul Victoria. Prin realizarea PUZ se stabilesc condiții pentru utilizarea funcțională a terenului, modul de ocupare a terenului, condițiile de realizare a construcțiilor, profilarea viitoarelor drumuri în corelare cu cele existente, stabilirea lucrarilor tehnico-edilitare necesare creãri unei infrastructuri adecvate noilor funcțiuni”, a declarat Camelia Bertea, primarul Orașului Victoria.

Finalizarea PUZ-ului, îngreunată de două studii

Camelia Bertea a menționat că definitivarea PUZ-ului a fost un proces de durată, întrucât trebuiau respectate toate procedurile legale și acestea, în mare măsură au depins de două studii.

“Prima problemă a fost aceea că terenul identificat de noi era inclus în aria de protecție specială avifaunistică ROSPA0098 Piemontul Făgăraș. Din acest motiv, PUZ-ul nu a putut fi elaborat înainte de a se realiza un memoriu în care să fie detaliate efectele potențiale ale proiectului asupra speciilor și habitatelor protejate. Cea de-a doua problemă a fost o rețea veche de electricitate aflată pe suprafața terenului în cauză. Și în acest caz, a fost necesar un studiu de coexistență, din care trebuia să rezulte dacă rețeaua poate rămâne acolo sau va trebui mutată. Niciunul dintre aceste două studii nu a depins de administrația locală, iar până la finalizarea acestora, nu am putut finaliza PUZ-ul. Mă bucur că am reușit, chiar dacă într-un timp mai lung decât estimasem inițial, să finalizăm această etapă obligatorie pentru dezvoltarea viitorului parc industrial din Victoria. Acesta va avea un rol esențial în dezvoltarea viitoare a orașului nostru, prin relansarea economiei locale, crearea de noi locuri de muncă, creșterea salariilor și creșterea nivelului general de trai”, a mai precizat primarul Camelia Bertea.

Mai mult, primarul USR al orașului Victoria a hotărât să reducă chiria cu 50% pentru spațiile aflate în proprietatea orașului Victoria pentru IMM-uri și PFA-uri care creează în primii doi ani minim 10 locuri de muncă. 

*Articol al USR Brașov

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Investitii

Interes mare pentru extinderea Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav. 5 oferte pentru construirea noile „parcări” de aeronave

Publicat

in

Cinci companii și asocieri de companii și-au arătat interesul pentru contractul scos la licitație de Regia Autonomă „Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav”, ce vizează extinderea zonei de îmbarcare/debarcare a aeroportului.

Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Brașov, până la termenul limită de depunere a ofertelor, Regia Autonomă „AIBG” a înregistrat documentații transmise de către un operator individual și de patru asocieri de firme, respectiv:

  • asocierea Concelex SRL, X-Way Infrastructure SRL.
  • Strabag;c
  • asocierea Aduro, BMF Grup Soluții Integrate;
  • asocierea Swietelsky Construct, Swietelsky Magyarorszag Kft, Viarom Construct;
  • asocierea ROMAIR Consulting SRL, BOG’ART;

Toate cele cinci oferte au intrat în etapa de evaluare.

Valoarea totală estimată a achiziției este de 55.820.750 lei fără TVA, fondurile urmând să fie asigurate din bugetul propriu al județului Brașov. 

Aceata este cea mai amplă achiziție, atât sub aspect financiar, cât și ca volum al lucrărilor prevăzute, demarată în cei trei ani de funcționare a celui mai tânăr aeroport al României și, totodată, cea care deschide drumul dezvoltării infrastructurii de transport aerian și transformării Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav într-un hub de importanță națională și europeană.   

„Mă bucur că, iată, la nici trei ani de la inaugurarea zborurilor am ajuns în etapa de extindere a infrastructurii aeroportului nostru. La cele trei locuri de parcare existente vom adăuga încă cinci, dintre care patru locuri destinate aeronavelor de categoria C şi o poziţie de categoria E. Obiectivul nostru este clar: mai multe zboruri, mai multe destinații și un confort sporit pentru pasageri. Această dezvoltare va crea condițiile pentru ca operatorii aerieni să-și stabilească baze operaționale la noi”, a menționat Daniel Micu, directorul general al Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav. 

Lucrările de proiectare și execuție se vor realiza conform Studiului de Fezabilitate și cuprind următoarele activități: 

  • Activitatea de proiectare și asistență tehnică; 
  • Execuție lucrări Obiect 1.1 – Extinderea platformei de îmbarcare/debarcare cu 4 poziţii categoria C şi o poziţie categoria E, plus calea de degajare rapidă (cale de rulare BRAVO – TWY B);
  • Execuție lucrări Obiect 1.2 – Canalizarea pluvială;
  • Execuție lucrări Obiect 1.3 – Instalaţii electrice şi de balizaj; 
  • Organizarea de șantier;
  • Probe, încercări, verificări, cu respectarea legislaţiei în vigoare; 
  • Pecepţia la terminarea lucrărilor; 
  • Asigurarea lucrărilor de intervenţie pe perioada de garanţie pentru lucrările executate; 
  • Recepția finală, după expirarea perioadei de garanție a lucrărilor. 

După parcurgerea etapelor de evaluare a ofertelor, în cazul în care procedura se va finaliza cu atribuirea contractului, termenul pentru implementarea tuturor lucrărilor de proiectare și execuție este de 12 luni de la transmiterea ordinului de începere de către autoritatea contractantă.

Aeroportul Internaţional Brașov-Ghimbav, primul construit în ultimii 50 de ani în România, este clasificat cod 4C şi deserveşte un număr de aproximativ patru milioane de locuitori.

„Prin această etapă de modernizare, județul Brașov își consolidează poziția pe harta logistică a României și a Europei de Est. Extinderea infrastructurii de transport aerian la o capacitate portantă suficientă pentru accesul tuturor tipurilor de aeronave din categoriile C-E va contribui la transformarea aeroportului nostru într-un nod de transport intermodal de călători şi marfă de interes european. Dezvoltarea sa nu doar că va facilita conexiunile internaționale, dar va acționa și ca un catalizator pentru mediul de afaceri local, stimulând investițiile străine și turismul montan prin reducerea timpilor de deplasare și creșterea accesibilității”, a declarat președintele Consiliului Județean, Adrian-Ioan Veștea.

Citește mai departe

Investitii

Un nou parc de aproape 5 milioane de lei va fi construit în cartierul Electroprecizia din Săcele

Publicat

in

Cartierul Electroprecizia din Săcele va avea un nou parc public, după ce autoritățile au semnat contractul pentru execuția unei investiții finanțate din fonduri europene, estimată la 4,8 milioane de lei. Lucrările urmează să înceapă în 18 mai, pe terenul situat în spatele blocului 40, unde va fi amenajat un spațiu verde de peste 9.000 de metri pătrați, au anunțat autoritățile săcelene.

Proiectul propune transformarea unei zone urbane într-un spațiu destinat recreerii și activităților în aer liber, cu facilități pentru copii, tineri și vârstnici. Planul include amenajarea mai multor locuri de joacă adaptate diferitelor categorii de vârstă, zone de relaxare și socializare, dar și un skatepark dedicat adolescenților și pasionaților de sporturi urbane.

Proiectul urmărește extinderea spațiilor verzi din zonă

O componentă importantă a investiției este extinderea suprafețelor verzi. Potrivit proiectului, în noul parc vor fi plantați 66 de arbori, peste 4.200 de arbuști și aproximativ 5.600 de plante perene. De asemenea, gazonul va acoperi o suprafață de circa 5.400 de metri pătrați.

Contractul de execuție a fost câștigat de SOS September Inovation SRL, o companie locală implicată în mai multe proiecte de amenajare și infrastructură din zonă.

Citește mai departe

Cotidian

Distribuție Energie Electrică extinde rețelele electrice din zona industrială Transilana din Ghimbav. Cele existente nu mai fac față nevoilor de consum

Publicat

in

Aflată în plină dezvoltare zona industrială din nord-estul Ghimbavului va beneficia de investiții semnificative în rețelele electrice. Proiectul va fi derulat de Distribuție Energie Electrică SA – Sucursala Brașov, iar investiția este acum în etapa obținerii acordului de mediu.

Conform proiectului rețeaua de distribuție a energiei electrice va fi extinsă pentru asigurarea cu energie electrică a zonei de mică industrie, depozite și prestări servicii „Transilana II”, amplasată în zona nordică a orașului Ghimbav. Lucrările vor fi realizate pe străzile Avram Iancu, Calea Făgărașului, Gării, Aeroportului (actual Hermann Oberth), Iosif Silimon, Aviatorilor, Henri Coandă, Aurel Vlaicu, Dumitru Prunariu și Alexandru Șerbănescu.

Rețelele vor fi subterane  

Rețeaua electrică va fi subterană și va avea o lungile de 2.500 m. Cablurile electrice vr fi îngropate de-a lungul drumurilor publice de acces din zonă, în acostament sau zonă verde limitrofă carosabilului, pe domeniul public administrat de Primăria Ghimbav. De asemenea, cablurile electrice vor trece pe sub DN1, calea ferată Brașov – Sibiu și pârâul Ghimbășel.

Alimentarea cu energie electrică a proprietăților se va face prin intermediul a 19 cutii de distribuție amplasate conform proiectului. 

Alimentarea cu energie electrică se va face din Stația Ghimbav 110/20kV amplasată pe str. Făgărașului (DN1).

Citește mai departe

Trending