Grevă la Prefectura Brașov. Angajații amenință cu blocarea alegerilor de anul viitor

Salariații Prefecturii Brașov au fost joi dimineața, între orele 10.00 – 12.00 în grevă de avertisment. Protestul a fost organizat de Sindicatului „Egalitatea” s-a desfășurat în toate prefecturile din țară, iar revendicarea salariaților este mai veche: salarizarea. Concret, ei solicită ca salariile angajaților din prefecturi să fie la nivelul funcțiilor publice de stat.

„Aproximativ 1400 de angajați din instituțiile prefectului din toată țara fac grevă azi. Atât au mai rămas din cei aproximativ 2000, cât erau la precedentul protest. Angajații au plecat din instituții pentru că salarizarea nu este foarte bună, nu este pe măsura așteptărilor și a muncii depuse”, a explicat Dana Popa, ;ef serviciu economic, in Instituția prefectului judetul Brașov.

„Protestăm în continuare pe motiv că salariile noastre nu au fost rearanjate aşa cum am sperat la greva din primăvară, adică noi am dorit atunci să trecem de la funcţiile teritoriale unde suntem încadraţi acum la funcţii de stat, în felul acesta şi salarizarea era alta, corespunzătoare atribuţiilor pe care le avem la Instituţia Prefectului. Nu s-a întâmplat absolut nimic, nimeni nu ne-a băgat în seamă, motiv pentru care astăzi facem acest protest, această grevă de avertisment iar dacă nici de această dată nimeni nu se a apleca asupra doleanţelor noastre, colegii mei sindicaliştii din Sindicatul ‘Egalitatea’ vor să declanşăm greva generală, se discută şi despre blocarea primelor alegeri, alegerile europarlamentare”, au anunțat reprezrntanții Sindicatului „Egalitatea”.

În cazul în care proiectul de lege aflat acum în Camera Deputaților nu va trece de vot, angajații din instituțiile prefectului amenință chiar, cu blocarea alegerilor de anul viitor. Iar primul eveniment lectoral luat în calcul pentru o astfel de măsură extremă sunt alegerile pentru Parlamentul European:

„Dacă nu trece acel proiect, continuăm greva și săptămâna viitore. Și vom continua și vom bloca alegerile europarlamentare. La nivelul instituțiilor prefectului, organizarea acestor alegeri începe în aprilie”, a mai explicat șefa Serviciu economic din Instituția prefectului județul Brașov.

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.