FOTO. Băncuţele inteligente au ajuns şi la Braşov – cu doi ani mai târziu şi cu 50% mai scumpe ca la Ghimbav

Primăria municipiului Braşov montează şase bănci inteligente în zona centrală a oraşului, în ceea ce administraţia locală se laudă că este încă o măsură de transformare a municipiului în „Capitala verde a României”. Preţul unei bănci inteligente este de 31.000 de lei fără TVA, după cum a anunțat Primăria, cu peste 50% faţă de preţul unor bănci similare care la Ghimbav, de exemplu, au fost amplasate încă din anul 2021. (DETALII AICI)

„Primăria Brașov continuă implementarea proiectelor care au ca scop transformarea Brașovului în capitala verde a României, prin implementarea unor soluții prietenoase cu mediul, indiferent că vorbim de transport ecologic, de energie verde sau de mobilier urban”, se arată în comunicatul de presă transmis de PMBv.

Montarea mobilierului urban inteligent în zona centrală a municipiului Braşov a început în această săptămână, fiecare bancă beneficiind de panouri fotovoltaice, sistem contactless de încărcare a telefoanelor, internet wireless, senzori de temperatură și de poluare (aceleași accesorii anunțate în 2021 și de primăria Ghimbav, pentru băncile amplasate în centrul vech și în zona parcului din cartierul Florilor).

Deocamdată, în municipiul Brașov este vorba despre şase bănci, ce au fost sau vor fi amplasate în următoarele locaţii:

  • Teatrul Dramatic (deja montată)
  • pe promenada de pe b-dul Eroilor (în dreptul poștei) (deja montată)
  • la Primăria Brașov (deja montată);
  • Piața Sfatului;
  • Piața Sf. Ioan;
  • în Parcul Titulescu.

Băncile sunt asemănătoare cu cele montate în Ghimbav, dar mai scumpe cu 50%

Băncile amplasate în Braşov sunt dotate cu: panouri fotovoltaice, două sloturi USB de încărcare, încărcător inductive, iluminat inteligent, conexiune la internet WiFi, senzor calitatea aerului PM 2,5 și pot transmite mesaje audio preînregistrate. De asemenea, au un sistem de localizare pe hartă, care permite orientarea turiștilor.

O serie se bănci asemănătoare funcţionează deja în Ghimbav, încă din toamna anului 2021. Ghimbavul a achiziţionat mobilierzul urban inteligent cu 20.000 lei/bucata (foto, jos).

(Bănci inteligente – Ghimbav)

După aproximativ doi ani, Primăria municipiului Braşov face o achiziţie similară, plătind însă cu 50% mai mult pe o băncuţă inteligentă – respectiv 31.000 de lei fără TVA.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.