Ramai la curent!

Investitii

Poarta Șchei din Brașov ar putea reveni la aspectul original. Pentru restaurarea monumentului se pregătește documentația tehnică

Publicat

in

Reparată în urmă cu 20 de ani, Poarta Șchei, una dintre clădirile emblematice ale Brașovului, va intra în restaurare. Deocamdată, Primăria Brașov lucrează la documentația tehnică, a încheiat un contract în valoare de 193.437 lei cu o firmă de specialitate. Prin proiectul de reabilitare ar urma să fie reparată fațada, acoperișul și sistemul de scurgere a apelor pluviale. De asemenea, prin aceste lucrări ar urma să fie redat aspectul inițial al monumentului, care a trecut de-a lungul timpului prin mai multe reparații, iar unele intervenții nu au fost tocmai profesioniste.

Reparațiile cu ciment, principala problemă descoperită de specialiști

În urma evaluării stării monumentului, specialiștii au descoperit numeroase porțiuni în care fațada a fost reparată cu mortar care conținea ciment, deși, în mod normal, pentru aceste lucrări ar fi trebuit să se folosească doar var și nisip.

De asemenea, aspectul aspectul zonei de deasupra arcadelor a fost modificată radical în urmă cu multe zeci de ani, când Poarta Șchei a fost retencuită integral s-a renunțat la imitația de cărămidă. De asemenea, de-a lungul timpului, mai multe elemente au fost acoperite cu mortar cu adaos de ciment, un material care menține umezeala și accelerează degradarea monumentului.

Totodată, specialiștii au apreciat că cele patru cartușe cu inscripții au fost repictate în numeroase etape, fără a se respecta cromatica originală.

Va fi rezolvată problema graffiti-urilor?

Nu în ultimul rând, într-unul dintre studiile pe care va trebui să le folosească proiectantul care va realiza documentația tehnică se menționează că ar fi nevoie de și găsirea unor soluții „anti-graffiti”. „Numeroasele desene și pseudo scrisuri sunt realizate de cele mai multe ori cu vopseluri spray pe bază de solvenți a căror îndepărtare se face cu riscul de a pierde parte din materia originală. Există pe piață soluții pentru protejarea suprafețelor monumentelor împotriva acestui act de vandalism, însă chiar și cu aceste straturi protectoare, degradarea vizuală creată de prezența graffiti-urilor va continua să existe. În acest caz particular, în care graffiti-urile sunt localizate pe zonele inferioare reparate cu mortare de ciment, curățarea lor se va face în momentul îndepărtării acestor materiale improprii”, se arată în respectivul studiu.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Investitii

Primăria Codlea vrea să amenajeze peste 6 kilometri de piste pentru bicicliști. Lucrările vor începe după ce va fi aprobată finanțarea europeană

Publicat

in

Codlenii care aleg să se deplaseze în oraș cu bicicleta o vor putea face pe piste moderne. Pentru amenajarea acestora, Primăria Codlea a depus un dosar de finanțare europeană nerambursabilă prin Programul Regiunea Centru și așteaptă aprobarea cererii. De asemenea, pentru a câștiga timp, municipalitatea codleană a lansat o licitație cu o clauză suspensivă (contractul de lucrări va fi semnat după aprobarea finanțării europene), pentru amenajarea infrastructurii pentru bicicliști.

Primarul municipiului Codlea, Mihai Cîmpeanu a declarat că noua rețea de piste pentru bicicliști va asigura continuitatea și funcționalitatea traseelor velo, sustinând atât deplasările zilnice, cât și fluxurile de tranzit.

„Totodată, investiția contribuie la creșterea nivelului de siguranță rutieră, prin separarea fluxurilor de trafic și integrarea elementelor de semnalizare și siguranță, precum și la optimizarea utilizării spațiului urban”, a continuat primarul.

Pistele pentru bicicliști, delimitate de benzile pentru mașini

Prin acest proiect se vor amenaja nouă trasee pe cinci străzi, respectiv Hălchiului, Laterală, Crizantemelor, Nouă, Vulcanului. Lungimea totală a traseelor va avea 6.020,40 m și o suprafață de aproximativ 36.122,40 mp.  

Conform proiectului, pe unele dintre străzi se vor amenaja piste cu dublu sens, iar pe altele cu un singur sens, iar lățimea unei benzi pentru vehiculele pe două roți va avea 1,5 m.

Noile piste vor fi asfaltate și delimitată de partea carosabilă cu bordură de beton. De asemenea, pe strada Laterală se vor monta piese de mobilier urban, respectiv coșuri de gunoi, bănci și stâlpisori de iluminat fotovoltaici.  

Valoarea totală estimată a proiectului este de 9.481.160 lei, fără TVA, iar lucrărie de amenajare vor dura 12 luni de la data emiterii ordinului de începere.

Citește mai departe

Investitii

FOTO. Pietonalul din Valea Cetății, modernizat cu fonduri europene de 40 de milioane de lei

Primăria Brașov a semnat un contract de peste 40 de milioane de lei pentru modernizarea pietonalului din Valea Cetății, proiect ce vizează transformarea zonei într-un spațiu verde și de relaxare.

Publicat

in

Primăria Brașov a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea pietonalului din cartierul Valea Cetății, un proiect estimat la peste 40 de milioane de lei, realizat în proporție de 98% din fonduri europene.

Proiectul vizează transformarea actualei zone, considerată de autorități drept o „insulă de căldură”, într-un spațiu de recreere, cu mai multă vegetație, alei moderne și zone de relaxare. Printre intervențiile propuse se numără plantarea a aproximativ 80 de arbori, extinderea spațiilor verzi la aproape 6.000 de metri pătrați, amenajarea unor locuri de joacă și modernizarea infrastructurii pietonale.

După cum se arată în comunicatul de presă transmis de Primăria municipiului Brașov, în proiect sunt incluse și „sistematizarea cotelor terenului; realizarea de palisade decorative cu rol de spații de odihnă; traseu de rampe pentru accesibilizarea persoanelor cu dizabilități și pentru mobilitate alternativă (biciclete, role etc.); montarea de coșuri selective; iluminat cu stâlpi ornamentali și LED; realizarea de spații verzi cu gazon rola, arbori și arbuști adaptați zonei; fântână de pardoseală cu jocuri de lumini și sunet; sistem automatizat de irigații; modernizarea colectării apelor pluviale; marcaje tactile pentru nevăzători”

„Sistemul de iluminat va fi modernizat prin înlocuirea stâlpilor și cablurilor. Sistemul de drenaj va fi îmbunătățit prin rigole și cămine existente refolosite și noi. Se vor executa lucrări de decopertare și demolare a elementelor existente. Jardinierele și șezuturile vor fi realizate din beton finisat, iar cele păstrate vor fi placate cu lemn de Garapa. Pardoselile vor fi realizate din tartan (1290mp), plută (1620 mp) și piatră drenantă (11.155mp), pe placa de beton existentă, în culori neutre. Se vor asigura pante minime de 1% pentru evacuarea apelor. Se va implementa un sistem automatizat de irigații (panou comandă, electrovalve, aspersoare, senzor ploaie). Zona fântânii va avea pardoseală rezistentă la îngheț, antiderapantă și drenantă.

Amenajarea peisagistică prevede extinderea spațiilor verzi la 5.921 mp, realizarea de jardiniere mari și plantări suplimentare, fără tăieri de arbori existenți. Se va instala sistem de supraveghere video. Mobilierul urban va fi din lemn de Garapa (minim 19 mm). Vor fi amenajate 5 locuri de joacă tematice și unul central complex (bufniță)”, detaliază comunicatul de presă.

Imagini din proiect (sursa: PMBV)

„Este un proiect important pentru Brașov, atât din punct de vedere economic și financiar, cât și pentru comunitatea din cartierul Răcădău. Obiectivul principal este transformarea completă a pietonalului, care în prezent se află într-o stare cunoscută de toți locuitorii, într-un spațiu modern și atractiv”, a declarat George Scripcaru.

Lucrările vor dura aproximativ 9 luni

Potrivit administrației locale, lucrările ar urma să înceapă după finalizarea procedurilor de achiziție și să dureze aproximativ nouă luni. În prima etapă, vor fi realizate lucrări de demolare și pregătire a terenului, urmând apoi amenajările propriu-zise, inclusiv sisteme de drenaj pentru apa pluvială și iluminat modern.

Arhitectul proiectului, Lucian Păltânea, a subliniat că soluțiile propuse includ materiale naturale și sisteme care permit infiltrarea apei în sol, contribuind la reducerea presiunii asupra rețelelor pluviale și la creșterea confortului urban.

„Putem vedea chiar și astăzi ce se întâmplă cu apa și condițiile meteo care sunt din ce în ce mai vitrege. Prin acest proiect, pardoselile vor fi drenate, lăsând apa să se scurgă direct în sol, și nu vor pune o presiune suplimentară pe sistemul pluvial al orașului Brașov. De asemenea, este mult mai mult verde. Pardoselile sunt moi, față de pardoselile din granit, care erau foarte dure, lucru care ne aduce puncte în plus și în ceea ce privește accesibilitatea persoanelor cu dizabilități, și pentru joaca copiilor, care vor fi mult mai în siguranță cu aceste pardoseli inovatoare. Chiar rampele propuse, care respectă normativele care au rămas din vechiul proiect, sunt legate între ele de o pardoseală din plută, care este negativă din punctul de vedere al emisiilor de carbon pentru fiecare metru pătrat pe care îl punem. Proiectul a suferit modificări și îmbunătățiri de-a lungul timpului și de asta mă bucur că acum am găsit o deschidere foarte mare la Primăria Brașov și am putut să continuăm îmbunătățirea. Zic eu că printr-o soluție tehnică simplă am îmbunătățit radical”, preciza arh. Lucian Păltânea, în momentul prezentării publice a proiectului.

Proiectul este finanțat prin Programul Regional Centru 2021–2027 și face parte dintr-o serie mai amplă de inițiative de regenerare urbană derulate la nivelul municipiului.

Citește mai departe

Investitii

Investiție europeană de aproape 3,8 milioane lei pentru pacienții cardiaci critici din Brașov: echipamente moderne la Spitalul Județean

Consiliul Județean Brașov investește aproape 3,8 milioane de lei, majoritar din fonduri europene, pentru dotarea secției de cardiologie critică a Spitalului Județean.

Publicat

in

Consiliul Județean din Brașov a semnat un nou contract de finanțare europeană pentru modernizarea serviciilor medicale dedicate pacienților în stare critică. Proiectul, numit „Șansă pentru inimile pacienților cardiaci critici”, vizează dotarea Unității de Supraveghere și Tratament Avansat din cadrul Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov.

Contractul, semnat la începutul acestei săptămâni de președintele CJ Brașov, Adrian-Ioan Veștea, cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, are o valoare totală de aproape 3,8 milioane de lei. Finanțarea este asigurată în proporție de 98% din fonduri nerambursabile, diferența fiind acoperită din bugetul județean.

Proiectul, care se va derula pe o perioadă de 20 de luni, presupune achiziția unor echipamente medicale esențiale, printre care un sistem ECMO pentru oxigenare extracorporală, un ecocardiograf de înaltă performanță și unul portabil. Aceste dotări vor permite intervenții rapide și tratamente avansate pentru pacienții cu afecțiuni cardiace severe.

Inițiativa face parte dintr-o serie mai amplă de investiții în sistemul sanitar brașovean, după alte proiecte dedicate pacienților oncologici și celor cu accident vascular cerebral. Autoritățile județene mizează pe aceste fonduri europene pentru a crește calitatea actului medical și șansele de supraviețuire ale pacienților critici.

Citește mai departe

Trending