Anunțată în martie drept candidat pentru funcția de primar al municipiului Brașov din partea AUR Brașov, Gabriela Urse a fost schimbată după aproximativ două săptămâni, în locul ei fiind desemnat Dan Tanasă, vicepreședinte la nivel național al partidului. De altfel, imediat după ce a fost schimbată din această poziție, președintele Organizației Județene AUR Brașov, Ana Loredana Predescu, a acuzat-o pe Gabriela Urse că ar fi distrus două corturi amplasate în oraș.
Conflictul dintre cele două pare a se fi acutizat, pentru că pe lista de candidați pentru Consiliul Local Brașov, Gabriela Urse nu s-a mai regăsit deloc.
De altfel, pe lista de candidați pentru Consiliul Local Brașov nu a fost trecut nici fostul administrator al municipiului Brașov, Miklos Gantz, care, în prima parte a acestui an a anunțat că și-ar dori să fie candidat AUR pentru funcția de primar al municipiului Brașov.
Fii primul care comentează