Ramai la curent!

Prima Pagina

Preotul Constantin Necula și Cristian Pomohaci, pe lista invitaților la Festivalul Cepei Roșii de la Mândra. Evenimentul este finanțat de Consiliul Județean Brașov

Publicat

in

Cea de-a treia ediție a Festivalului Cepei Roșii va avea loc în weekend-ul 24-25 august, în satul Mândra. Preotul Constantin Necula este invitat special, iar pe lista artiștilor invitați se regăsește, pentru al doilea an consecutiv, controversatul solist de muzică populară Cristian Pomohaci – fost preot, exclus din Biserica Ortodoxă după ce a fost acuzat de pedofilie. Solistul de muzică populară a scăpat de acuzația de pedofilie datorită prescripției. În schimb, artistul popular a fost condamnat pentru evaziune fiscală. Evenimentul este finanțat de Consiliul Județean Brașov cu suma de 30.000 de lei.

Pe parcursul celor două zile, vizitatorii sunt invitați să descopere istoria, tradițiile, gastronomia și cultura locală, printr-o serie de activități diverse. „Porțile Deschise-n Sat” este un concept original care le permite participanților să exploreze ulițele satului și să intre în gospodării transformate în spații culturale interactive. De la ateliere creative și expoziții până la degustări culinare și spectacole de muzică și dans, fiecare activitate dezvăluie viața rurală românească. În centrul satului, vizitatorii vor avea ocazia să se bucure de spectacole susținute de artiști locali și naționali.

O sărbătoare pentru toată familia

Un moment special al evenimentului va fi conferința „Nu putem crește fără rădăcini”, susținută de invitatul special, părintele Constantin Necula, cunoscut pentru mesajele sale inspiraționale. Conferința va avea loc sâmbătă, 24 august, de la ora 18.00, la „Cruce-n Deal”, și va fi un prilej de reflecție asupra legăturii profunde dintre spiritualitate și valorile culturale tradiționale.

De vineri până luni, Grădina Oancii va deveni locul ideal pentru cei care doresc să campeze și să participe la petrecerile organizate la piscină. Festivalul Cepei Roșii oferă o combinație perfectă între tradiție, cultură, distracție și relaxare, fiind o oportunitate ideală pentru familii și prieteni de a-și petrece timpul într-un cadru autentic românesc.

Programul detaliat al festivalului

Sâmbătă, 24 august:

Orele 10:00 – 12:00: Sport în aer liber – Cupa Ceapa Roșie la fotbal și demonstrații de judo. Pe terenul comunal, echipele satelor se vor întrece pentru Cupa Ceapa Roșie, în timp ce copiii și tinerii vor avea ocazia să participe la demonstrații de judo. Intrarea este liberă.

Orele 13:00 – 18:00: Petrecere la piscină în Grădina Oancii. După-amiaza este dedicată relaxării la piscină, unde localnicii și turiștii se pot bucura de distracție. Intrarea este liberă.

Orele 18:00 – 20:00: Conferința „Nu putem crește fără rădăcini” cu părintele Constantin Necula. Într-o atmosferă de reculegere, părintele Necula va aduce în prim-plan importanța păstrării tradițiilor și rădăcinilor spirituale. Intrarea este liberă.

Orele 21:00 – 24:00: Ceai dansant și petrecere retro la Garaj30. Seara se va încheia cu o petrecere retro, cu muzică din anii ’80 mixată de DJ Tibi Dima. De asemenea, vor fi organizate jocuri de societate, precum remi, șah sau „Nu te supăra frate”, care vor contribui la atmosfera relaxată. Intrarea este liberă.

Duminică, 25 august:

  • Orele 09:00 – 12:00: Liturghie în Ie la Biserica Sfânta Treime din Mândra. O slujbă specială oficiată în monumentul istoric va oferi participanților ocazia să îmbrace ii tradiționale și să trăiască o experiență spirituală unică.
  • Orele 12:00 – 13:30: Duel de strigături între comunități din Țara Făgărașului și Maramureș. O competiție tradițională inedită, însoțită de un brunch cu plăcinte de casă, oferite de gospodinele din sat. Intrarea este liberă.
  • Orele 14:00 – 19:00: Porțile Deschise-n Sat – tur cultural prin Mândra. Participanții vor putea explora satul, vizitând diverse gospodării și spații culturale. În cadrul acestui tur, vor putea degusta mâncăruri tradiționale, admira meșteșuguri locale și participa la ateliere interactive. „La Bibliotecă” vor întâlni copii și dantelărese „la Garaj30” vor putea viziona o colecție pop-up de obiecte și povești locale din comunism „la Barbu-n curte” vor putea mânca ciorbă de fasole cu ceapă, „în Gopodăria Tradițională” se vor degusta slănină cu ceapă și pită de casă, unde va avea loc și un mic târg de produse locale. La Biserica Sfânta Treime pot fi admirate o pictură de la 1821, realizată de celebrul Sava Zugravul și restaurată sub îndrumarea pictorului Ștefan Câlția, și fotografii vechi din expoziția organizată în holul bisericii, parte din proiectul de arhivare digitală „Memoria Comunității”. Vizitatorii vor putea pleca acasă cu cel puțin un suvenir local, autentic, de la atelierul de zestre contemporană Mândra Chic. La Muzeul de Pânze și Povești este amenajată o instalație contemporană cu povestea Suveicii ce colindă prin lume de peste un milion de km, unde, de asemenea, se pot scrie, colora sau printa cu plante, vederi sau cărți poștale cu povești (împreună cu Zestre cu poveste). „La Râpă” va fi standul cu limonadă al copiilor din sat, iar „la Comșa-n sus” se poate face baie în piscină.
  • Orele 14:00 – 21:00: Târgul Mare și concerte la scena de la Troiță. În centrul satului, vizitatorii vor găsi un târg de produse tradiționale, street food și vor avea ocazia să se bucure de spectacole susținute de artiști locali și naționali: Ianis Șerban, Alesia Șoroagă, Elena Pirău și Laurențiu Begu, Larisa Bera, Daria și Rebeca Curea, Mioara Marinca, Viorica Cerbu, Mioara Greavu, Georgiana Pătrunjel, Elena Curticăpean, Carmina Tatomir, Flaviu Florea, Ansamblul Folcloric Junii Becleanului, Diana Gribincea, Sorin Urdea, Story Teller Orchestra, Cristian Pomohaci, Bogdan Georgescu și Orchestra Analog, Ionuț Langa, George Rotaru.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Mobilizare la Spitalul Victoria: camera de gardă, evacuată în cadrul unei simulări de incendiu

Spitalul Orășenesc Victoria a organizat un exercițiu de simulare a unui incendiu izbucnit la camera de gardă. Acțiunea a testat capacitatea de reacție și colaborarea dintre personalul medical și structurile de intervenție.

Publicat

in

Un incendiu în zona camerei de gardă a Spitalului Orășenesc Victoria. Compartimentul a fost evacuat, iar echipele Inspectoratului pentru Situații de Urgență au intervenit pentru gestionarea incidentului. Totul face parte din scenariul unui exercițiu desfășurat de ISU la unitatea medicală din Victoria, pentru a vedea dacă pompierii și cadrele medicale sunt suficient de pregătite pentru a acționa în astfel de situații.

Exercițiul a avut rolul de a testa capacitatea de reacție a personalului medical și a structurilor de intervenție în cazul producerii unui eveniment real, dar și de a verifica eficiența comunicării și coordonării între instituțiile responsabile de gestionarea situațiilor de urgență, spun reprezentanții ISU Brașov.

În cadrul exercițiului au colaborat personalul spitalului, echipajele de intervenție și instituțiile cu atribuții în managementul situațiilor de urgență. Scopul principal al simulării a fost asigurarea unei reacții rapide și coordonate, în condițiile în care, într-o situație reală, fiecare secundă poate face diferența.

„Pregătirea continuă înseamnă mai mult decât respectarea unor proceduri. Înseamnă dezvoltarea reflexelor necesare pentru luarea deciziilor corecte sub presiune, identificarea aspectelor care pot fi îmbunătățite și consolidarea încrederii reciproce între partenerii implicați în intervenție. Exercițiile desfășurate periodic contribuie la creșterea nivelului de siguranță al comunității și ne ajută să fim mai bine pregătiți pentru a răspunde prompt și eficient atunci când fiecare secundă contează”, spun reprezentanții ISU Brașov.

Citește mai departe

Investitii

Podul de la Budila va fi demolat integral și reconstruit. Traficul va fi deviat timp de 11 luni

Consiliul Județean Brașov a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru reconstrucția podului de pe DJ 103B, din comuna Budila. Podul existent va fi demolat, iar circulația va fi deviată pe rute alternative după obținerea avizului Poliției Rutiere.

Publicat

in

Lucrările de reconstrucție a podului de pe drumul județean DJ 103B, situat la kilometrul 9+450 în comuna Budila, au intrat în faza de execuție. Consiliul Județean Brașov a emis ordinul de începere a lucrărilor începând cu data de 15 iunie și a predat azi amplasamentul constructorului.

Proiectul vizează înlocuirea podului existent, care a ajuns într-o stare avansată de degradare în urma fenomenelor meteorologice și a calamităților produse în ultimii ani. Astfel, actuala construcție va fi complet demolată și reconstruită de la zero.

Contractul este executat de firma SC Dacia Faber SRL și include, pentru început, demolarea structurii actuale. Ulterior, va fi construit un pod nou, aceeași firmă urmând să asigure și serviciile de asistență tehnică pe durata lucrărilor.

Circulația va fi deviată aproape un an

Înainte de instituirea restricțiilor de trafic, constructorul trebuie să obțină avizul Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov pentru planul de management al traficului. După emiterea acestui aviz va fi anunțată data de la care circulația va fi restricționată.

Potrivit variantei aprobate de autorități și comunicate azi de Consiliul Județean Brașov, traficul rutier va fi închis pe sectorul DN 10 – DJ 103B către Budila și Tărlungeni, pe perioada execuției lucrărilor. Accesul va fi permis doar riveranilor, iar zona șantierului va fi semnalizată cu indicatoare și elemente de protecție.

Pentru șoferi au fost stabilite următoarele rute alternative:

  • dinspre DN 10 – Teliu către Tărlungeni: DN 10 – Teliu – DJ 112D – Cărpiniș – DJ 103B – Tărlungeni;
  • dinspre Tărlungeni către DN 10 – Teliu: DJ 103B – Tărlungeni – DJ 112D – Cărpiniș – DN 10 – Teliu.

Lucrări estimate la 11 luni

Durata de execuție prevăzută în contract este de 11 luni de la emiterea ordinului de începere.

„Acest proiect investiţional este o provocare pentru toate părţile implicate. Autoritatea contractantă şi echipa de constructori, fiecare pe partea sa de responsabilitate, trebuie să se asigure că lucrările se vor desfăşura în cele mai bune condiţii şi cu respectarea graficului de execuţie convenit, astfel încât locuitorii din Budila să beneficieze într-un timp cât mai scurt de conexiunea directă cu municipiile Braşov şi Săcele. Vom lua măsurile necesare pentru a urgenta pe cât posibil desfăşurarea lucrărilor, astfel încât să redăm circulaţiei noul pod în termenul contractual stabilit”, a afirmat Daniel Șoim (foto).

Valoarea totală a contractului este de 3,95 milioane de lei. Din această sumă, aproximativ 3,7 milioane de lei sunt destinate lucrărilor de execuție, aproape 184.000 de lei reprezintă costuri pentru relocarea și protejarea rețelelor electrice și de telecomunicații, iar peste 63.000 de lei sunt alocați serviciilor de asistență tehnică și documentației finale a proiectului.

Finanțarea este asigurată în principal din bugetul județului Brașov, completată cu fonduri alocate de Guvern prin Fondul de intervenție pentru remedierea efectelor calamităților.

Citește mai departe

Fapt divers

FOTO. O „carte de vizită” a Brașovului, sub asediul persoanelor fără adăpost. Unii dorm, alții trag din pungă

Livada Poștei, locul în care opresc autocarele cu turiști înainte de vizitarea Centrului Vechi al Brașovului, continuă să fie ocupată zilnic de persoane fără adăpost, cerșetori și consumatori de substanțe volatile. Fenomenul persistă de ani de zile, fără ca autoritățile să găsească o soluție eficientă.

Publicat

in

Livada Poștei din Brașov este locul în care opresc autocarele cu turiști, de unde aceștia pornesc în turul centrului vechi al orașului. Practic, acest loc este „carte de vizită” a orașului, care le oferă vizitatorilor orașului o primă impresie. Din păcate, această primă impresie include și un aspect neplăcut: prezența oamenilor fără adăpost.

Așa cum am mai scris și despre zona capătului de linie RATBV de la Municipal, unde opresc autocarele cu turiști și trec sute de persoane zilnic. Acestea sunt întâmpinate de cerșetorii cu „strategii”, „scenarii” și povești bine puse la punct, pe care nicio autoritate nu pare să îi deranjeze.

„Expoziția” din fața expoziției

De altfel, zilele trecute, pe o bancă din Livada Poștei putea fi văzut un om al străzii care dormea liniștit, tolănit pe o bancă din fața Rectoratului (foto). Tocmai într-o zi în care, vizitatorii și brașovenii erau invitați să se vadă o expoziție din cadrul Festivalului „LYNX”.

O altă persoană își făcea siesta pe o bancă de pe Aleea După Ziduri, cam la aceeași oră, tot într-o zonă intens circulată și preferată de cei care vin să vadă orașul de sub Tâmpa.

Apoi, pe una dintre băncile din fața Casei Baiulescu erau câteva persoane fără adăpost. Tot „oameni ai locului”, pentru că ei sunt văzuți în zonă de mult timp. Unul dintre ei încerca să își inducă o stare euforică inhalând prelandez dintr-o pungă pe care o ținea ascunsă, nu foarte discret, sub geacă. (foto jos).

Nimic și nimeni nu pare să îi deranjeze acolo, deși ne aflăm într-o „zonă zero”, a orașului, un loc intens circulat din Centrul vechi.

Pentru ca decorul să fie complet, în zonă a apărut și o bătrânică. Tot dintre „oamenii locului”. Ea vine în fiecare zi în zonă pentru a „vinde flori” (povestea care „prinde” la cei mai naivi dintre trecători) sau pentru a cere de pomană trecătorilor.

Astfel de scene nu reprezintă o excepție în Livada Poștei, ci fac parte din cotidianul zonei, iar autoritățile brașovene, fie nu știu cum să procedeze, fie tolerează prezența acestor oameni, despre care, probabil, consideră că nu reprezintă un pericol public.

Razii ale Poliției Locale Brașov au apărut plăpând în ultima perioadă, de cele mai multe ori lăsându-se cu postări „de informare” pe rețelele sociale, lansate atât de Poliția Locală Brașov – care s-a lăudat cu sancțiunile date (amenzi care nu vor fi probabil încasate niciodată la buget), cât și de consilierul local Adrian Codreanu, care a solicitat intervențiile polițiștilor și a considerat o mare victorie aceste câteva reușite.

O viziune a autorităților pe termen lung nu se vede însă la orizont.

Citește mai departe

Trending