Ramai la curent!

Prima Pagina

Salvatorii montani din Predeal și Râșnov, preluați de Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Brașov. Ei vor beneficia de o serie de indemnizații

Publicat

in

Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Brașov din subordinea Consiliului Județean Brașov a preluat activitatea de salvare montană din Predeal și Râșnov, care, până acum era asigurată cu ajutorul unor servicii locale. Odată cu extinderea ariei de acoperire, angajații serviciului aflat în subordinea Consiliului Județean Brașov ar urma să beneficieze de o serie de indemnizații, astfel încât aceștia să își poată desfășura activitatea în condiții optime.

Cuantumul indemnizațiilor de care vor beneficia salvatorii montani va fi supus aprobării Consiliului Județean Brașov în ședința de plen din 26 septembrie.

Printre altele, salvatorii montani vor beneficia de idemnizații de periculozitate pentru intervenții (160 lei/acțiune) sau patrulare (100 lei pentru ziua de patrulare în zilele nelucrătoare), dar și de indemnizații de hrană (70 de lei pentru ziua de intervenție, patrulare sau asigurarea asistenței la acțiunile de masă). De asemenea, cei care sunt „mobilizați” pentru 16 sau 24 de ore (pentru a interveni în cazul apariției unor incidente) vor primi indemnizații de 130 sau 190 de lei. Nu în ultimul rând, se vor plăti și indemnizații pentru asistența pe pârtiile de schi (80 de lei de persoană), indemnizații pentru participarea la evenimentele de masă (120 de lei sau 160 de lei, în funcție de numărul de ore în care desfășoară această activitate), dar și indemnizații de acordare a asistenței medicale (24 lei sau 40 de lei, în funcție de timpul alocat intervenției).

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Fapt divers

Râșnovul, sub asediul urșilor. Un exemplar a fost capturat și eutanasiat

Publicat

in

Un urs care și-a făcut un obicei în a intra gospodăriile râșnovenilor a fost eutanasiat miercuri seara. Echipa de intervenție a fost alertată la ora 21.45, după ce animalul a apărut în zona Promenadei și a în mai multe gospodării din cartierele Valea Popii, Caragiale, apoi a mers pe strada 1 Mai.

„Exemplarul a fost capturat în condiții de siguranță. În urma evaluării efectuate la fața locului, s-a decis eutanasierea acestuia, având în vedere comportamentul habituat, lipsa reacției de evitare a prezenței umane și prejudiciile produse în gospodăriile cetățenilor. Protejarea vieții și siguranței locuitorilor orașului Râșnov reprezintă o prioritate permanentă a administrației publice locale, fiind întreprinse în mod constant măsuri pentru prevenirea pătrunderii animalelor sălbatice în intravilan”, a anunțat Primăria Râșnov.

Urșii se adaptează

Începând de anul trecut, Primăria Râșnov a început montarea unor garduri electrice la marginea pădurii, astfel încât animalele să nu mai intre în oraș. În mare, aceste garduri au avut efect, însă, anul acesta un urs a reușit să treacă de aceste bariere, săpând pe sub firul electric. Animalul a fost capturat, relocat și nu a mai intrat în oraș.

Pe de altă parte, mai nou, urșii nu mai încearcă să intre în oraș dinspre pădure, ci o fac dinspre Vulcan, unde nu sunt garduri electrice.

Citește mai departe

Investitii

Consiliul Județean Brașov a preluat de reabilitarea Complexului Agrement de sub Tâmpa. Proiectul, început de Biblioteca Județeană Brașov, este întârziat cu aproximativ două luni

Publicat

in

Început anul trecut de Biblioteca Județeană George Barițiu Brașov, proiectul de transformare a Complexului Agrement de sub Tâmpa în centru cultural a fost preluat de Consiliul Județean Brașov (care a dat clădirea bibliotecii în administrare). Decizia a fost luată de administrația județeană brașoveană având în vedere că proiectul are o întârziere de aproximativ două luni față de graficul inițial.

„Conform contractului, lucrările ar trebui să fie terminate în 25 august, la 12 luni de la emiterea ordinului de începere. Proiectul este în întârziere, însă constructorul a anunțat că va termina lucrările în maxim 4 luni”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Iatan, după o ședință cu constructorul.

Conform sursei amintite, până acum a fost realizată hidroizolația la Corpul A (cel principal) și se execută lucrări similare la Corpul B, cel pe care sunt amenajate terenurile de tenis.  

Proiectul ar putea fi continuat prin alt program european

Lucrările la Complexul Agrement fac parte dintr-ul proiect european mai amplu, ce vizează modernizarea și dotarea a 30 de biblioteci din județul Brașov. Pentru acest proiect, Consiliul Județean Brașov, în parteneriat cu primăriile din județ și cu Biblioteca Județeană, a obținut o finanțare nerambursabilă de aproximativ 21 de milioane de lei prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În mod normal, acest proiect ar trebui să fie finalizat în vara acestui an, însă acest lucru nu se va întâmpla.

În aceste condiții, Consiliul Județean Brașov va încerca să obțină acordul Guvernului României pentru prelungirea proiectului prin altă axă de finanțare.

„Demersul nostru are mari șanse de reușită. De asemenea, vom face demersuri ca, pe lângă finanțarea pentru lucrările și achizițiile incluse în proiectul PNRR, să obținem finanțarea și pentru o altă investiție: reabilitarea energetrică a Complexului Agrement. Prin acest al doilea proiect, pentru care am finalizat documentația tehnică și am obținut avizele, vom reabilita fațadele Complexului Agrement”, a precizat Iatan.

Firma care trebuia să asigure echipamentele pentru Agrement a renunțat la contract

Prin proiectul PNRR urmează ca patru biblioteci (Biblioteca Județeană și bibliotecile din Vama Buzăului, Drăguș și Victoria) să fie transformate în hub-uri digitale.

„Pentru achiziționarea și echipamentelor și dotărilor necesare a fost lansată o licitație. Ofertantul declarat câștigător nu a mai depus documentele solictate prin procedură, astfel că nu a putut fi semnat contractul”, a mai spus Iatan.

În schimb, acesta anunțat că pentru dotarea celorlalte biblioteci au fost semnate contractele de furnizare.

Citește mai departe

Cotidian

Avertismentul Consiliului Județean Brașov către consilierii locali din Părău. Dacă nu aprobă asocierea pentru Sistemul Integrat de Management al Deșeurilor, comuna va trebui să se descurce pe cont propriu

Comuna Părău este singura localitate din județul Brașov care nu a aprobat asocierea necesară pentru implementarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor. Consiliul Județean avertizează că localitatea riscă să rămână în afara proiectului european de 185 de milioane de euro.

Publicat

in

Consiliul Județean Brașov și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov încearcă de mai multe luni să-i convingă pe consilierii locali din Părău să voteze acordul de asociere pentru implementarea Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) din Judeţul Braşov. De altfel, Părăul este singura localitate din județ care nu a aprobat prin hotărâre de Consiliu Local acordul de asociere, iar administrația județeană le cere acum consilierilor locali din comună să nu îi „condamne” pe locuitori.

Dacă aleșii locali nu vor aproba asocierea, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a avertizat că Părăul va trebui ca, după finalizarea investițiilor incluse în SMID, să gestioneze de una singură deșeurile, cu niște costuri mari, ce vor fi suportate de populație.


„Proiectul de 185 de milioane de euro pentru Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) în județul Brașov merge înainte, cu sau fără dezinformările propagate în spațiul public de persoane ale căror acțiuni sunt contrare interesului public. Nu ne mai permitem să pierdem timp și finanțări europene din cauza jocurilor politice sau a minciunilor sfruntate. Părău este, din păcate, singura localitate din cele 58 ale județului care, chiar și acum, pe ultima sută de metri, încearcă să blocheze un proiect vital pentru viitorul comunităților noastre. Manipularea vehiculată în zonă, potrivit căreia la Părău va fi o «groapă de gunoi», sfidează rațiunea. Oricine a avut disponibilitatea de a consulta proiectul poate înțelege că documentația prevede doar realizarea unei infrastructuri moderne de prelucrare a deșeurilor – cu tot ce înseamnă transfer, sortare și tratare, la standarde ecologice riguroase”, a declarat Adrian Veștea.

De asemenea, președintele Consiliului Județean Brașov a avertizat că cine refuză asocierea își condamnă propriii cetățeni la costuri insuportabile. Și asta pentru că fără integrarea în SMID, tarifele la serviciul de salubritate din Părău riscă să crească de până la 3 ori în următorii ani. În plus, deșeurile din comună vor trebui transportate individual pe distanțe mari, direct pe cheltuiala localnicilor.


„Vreau să transmit un mesaj cât se poate de clar opozanților proiectului: dacă rațiunea nu va învinge la nivelul decidenților locali din Părău, SMID Brașov se va realiza excluzând această comună din proiect. Îi invit să conștientizeze faptul că responsabilitatea pentru modul în care locuitorii comunei Părău își vor rezolva problemele de mediu le aparține întru totul. Nu vom permite sub nicio formă ca manipulările unor grupuri de interese să pună în pericol o finanțare europeană de 185 milioane de euro destinată întregului județ. Brașovul merită un mediu curat, o gestionare civilizată a deșeurilor și prețuri corecte pentru oameni”, a mai spus Veștea.


Pentru proiectul Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), Consiliul Județean Brașov va solicita o finanțare europeană prin Programul Dezvoltare Durabilă. Una dintre condițiile impuse prin Ghidul de finanțare este încheierea unui acord de asociere în vederea implementării SMID de către primăriile din județ.

Citește mai departe

Trending