Connect with us

Cotidian

5 octombrie – Ziua mondială a mersului pe jos. Cum marchează lumea acest moment

Published

on

Pe 5 octombrie 2025, lumea întreagă marchează Ziua Mondială a Mersului pe Jos, potrivit worldwalkingday.org. Evenimentul, organizat anual de Asociația Internațională a Sportului pentru Toți (TAFISA), reunește participanți de toate vârstele, din toate colțurile lumii, în diverse evenimente, pentru a promova mișcarea, sănătatea și solidaritatea.

„Alege orice activitate fizică îți place – mers pe jos, alergare, ciclism, vâslit sau mai multe și conectează-te cu participanți din întreaga lume. Evenimentul implică participanții în activități fizice și sport, crește gradul de conștientizare cu privire la beneficiile unei vieți active și promovează diverse modalități de a rămâne sănătos”, arată worldwalkingday.org.

Mersul pe jos, activitatea care întărește prietenia dintre oameni și popoare

Pe lângă beneficiile evidente asupra sănătății, Ziua Mondială a Mersului pe Jos transmite un mesaj puternic despre unitate și cauze comune. Activitatea fizică devine, astfel, un mijloc de a întări prietenia dintre oameni și popoare, de a promova armonia socială și de a cultiva spiritul de echipă.

„Ziua mondială a mersului pe jos promovează solidaritatea transnațională, înțelegerea reciprocă și respectul, conectând oamenii la nivel global într-o puternică demonstrație de unitate. Predă ștafeta în timp ce promovezi o cauză de care îți pasă. Susține egalitatea de gen, pledează pentru mai mult joc și activitate fizică, protejează sporturile tradiționale sau răspândește mesaje de pace și solidaritate. Ștafeta ta, cauza ta!”, subliniază organizatorii.

Pe 6 octombrie, de la ora 10.00 (ora locală), participanții din întreaga lume vor lua parte la o „ștafetă” simbolic: de la Noua Zeelandă până în Canada, iubitorii de mișcare sunt invitați să meargă pe jos, să se fotografieze și să filmeze, iar imaginile adunate vor alcătui o veritabilă plimbare în jurul lumii.

Evenimentul beneficiază de sprijinul unor instituții majore precum Organizația Mondială a Sănătății, Comitetul Olimpic Internațional și UNESCO. Anul trecut, potrivit tafisa.org, 380.000 de participanți din 94 de țări s-au alăturat inițiativei.

Ziua mondială a Mersului pe jos, marcată din 1991

Sărbătorită din 1991, Ziua Mondială a Mersului pe Jos a atras milioane de participanți la nivel global, promovând nu doar mersul pe jos, ci și alte forme de activitate fizică accesibile: ciclism, role, skateboard sau alergare.

Beneficiile mersului pe jos

Specialiștii atrag atenția că mersul pe jos este una dintre cele mai simple și accesibile modalități de a preveni bolile cronice. Practicat zilnic, chiar și doar 10 minute, acesta are diverse beneficii:

„Scade tensiunea arterială, reglează colesterolul și nivelul de zahăr din sânge, îmbunătățește capacitatea de concentrare și atenția, stimulează oxigenarea corectă a corpului și capacitatea pulmonară”. Totodată, reduce stresul prin eliberarea endorfinelor și sprijină sănătatea oaselor și a mușchilor, potrivit telegraph.co.uk.

Mersul pe jos, activitatea preferată a românilor

În România, mersul pe jos rămâne activitatea preferată. Un studiu realizat de Asociația CIPRA și Reveal Marketing Research arată că 88% dintre români îl practică săptămânal, în creștere față de 2023. Pe locurile următoare se află exercițiile acasă (46%), alergarea (25%) și mersul cu bicicleta (23%). Totodată, 36% dintre români fac sport de mai multe ori pe săptămână.

Cercetările internaționale confirmă beneficiile. Un studiu publicat în noiembrie 2024, condus de Universitatea din Sydney și University College London, arată că doar cinci minute de mers pe jos sau urcat scări reduc tensiunea arterială, iar 20 de minute de mișcare zilnică pot scădea riscul bolilor cardiovasculare cu 28%.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cotidian

IAR Brașov, în Programul de înzestrare al Armatei, prin SAFE. În parteneriat cu Airbus Helicopters, fabrica brașoveană va fi implicată în montajul noului elicopter al Armatei Române

Published

on

IAR Brașov are mari șanse să fie parte din Programul de înzestrare al Armatei Române prin programul SAFE. Astfel, fabrica brașoveană, în parteneriat cu Airbus Helicopters și cu implicarea industriei aeronautice românești ar putea fi implicată în montajul general al elicopterului H 225, ce urmează să intre în dotarea Armatei Române. De asemenea, tot IAR ar urma să funcționeze un centru de mentenanță a acestui tip de aeronavă, dar și un centru de formare pentru piloți, personalul tehnic și personalul navigant.  

Demersurile în acest sens sunt destul de avansate și, dacă guvernele României și Franței vor încheia parteneriatul, fabrica brașoveană va putea începe implementarea programului. De altfel, la finalul săptămânii trecute, ministrul Economiei, Irineu Darău, a venit la Ghimbav pentru discuta detaliile implicării IAR în acest proiect. El a avut discuții atât cu managementul IAR Brașov, cât și cu specialișii, pentru a vedea care este situația actuală a fabricii și ce mai trebuie pus la punct pentru a se asigura trecerea de la Puma la H 225.

O adaptare din mers

„IAR Brașov a împlinirt 100 de ani de tradiție aeronaurtică la cel mai înalt nivel. Această tradiție merge mai derparte. Trecerea de la Puma la H 225 reprezintă un salt calitativ semnificativ, pentru că Armata Română va benefcia de o aeronavă multirol de ultimă generație, care mai are multe decenii până la finalizarea ciclului de viață. De asemenea, este benefic faptul că industria aeronautică românească va fi implicată pe orizontală în acest program. Este o adaptare din mers a industriei aeronautice românești, iar colaborarea noastră cu Airbus Helicopters oferă României posibilitatea de a deveni un jucător important în domeniul secutității aeronautice”, a declarat directorul IAR Brașov, Marian Rasaliu.

După guvernele României și Franței vor încheia parteneriatul și SAFE va fi funcțional, IAR Brașov va începe pregătirile pentru implicarea în proiectul noului elicopter. Astfel, fabrica va fi adaptată pentru noile cerințe, iar personalul va trece printr-un program de specializare.

„Din punct de vedere al resurse umane suntem pregătiți pentru acest salt calitativ. Ne bazăm pe experiența actualei echipe și sperăm să pregătim o nouă generație de specialiști. În acest sens avem o colaborare strânsă cu Universitatea Transilvania din Brașov, dar și cu Colegiul Transilvania din Brașov”, a mai spus directorul IAR Brașov.

12 elicoptere H 225 pentru Armata Română

Potrivit ministrului Apărării Naționale, Radu Miruță, prin Programul SAFE, România va achiziționa 12 elicoptere H225M, cu o valoare estimată de 852 milioane de euro.

Amintim că prin mecanismul SAFE, România a obținut suma de 16,6 miliarde de euro, țara noastră fiind a doua la nivel european în ceea ce privește suma alocată, după Polonia. Din cele 16,6 miliarde de euro, România va folosi 9,53 miliarde de euro (pentru 21 de programe de inzestrare a Armatei Române), 4,2 miliarde euro pentru construirea segmentelor din Autostrada „Moldovei” A7 Pașcani – Suceava – Siret și Autostrada „Unirii” A8 Moțca – Iași – Ungheni, iar suma de 2,8 miliarde de euro va fi folosită pentru achiziții pentru Ministerul Afacerilor Interne și celelalte instituții din zona de siguranță și securitate națională.

IAR Brașov pe profit în anul 2025

IAR Brașov este una dintre unitățile de top din industria de apărare românească, iar anul fiscal 2025 l-a încheiat pe profit. În prezent, printre altele, la această unitate este asigurată mentenanța aeronavelor Puma, principalul elicopter din dotarea Armatei Române.

Amintim că în ultimii ani a fost luată în calcul preluarea de către IAR Brașov a licenței pentru elicopterul H 215, însă demersurile nu au fost finalizate, după ce Armata Română a optat pentru modelul H 225M.

Continue Reading

Cotidian

Constatarea specialiștilor din Compania Apa Brașov: Conducta care alimentează Ghimbavul și Codlea a devenit sticlă

Published

on

Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită miercuri de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă pare mai degrabă de sticlă. Operatorul brașovean de apă nu este singurul din țară care are probleme de acest fel.

„Este o problemă națională. S-a întâmplat ca în Țara Românească să apară un producător, care a și dispărut între timp, dar mai mulți operatori din țară s-au trezit cu o marfă care, deși era pe hârtie era impecabilă, s-a dovedit în timp că are ceva probleme. Este polietilenă, dar după 4 – 5 ani a devenit sticlă. Și spărturile sunt atipice. În cazul unei conducte de polietilenă apare o umflătură și face «poc». Asta se sparge diferit, în lung”, a explicat reprezentantul Companiei Apa Brașov.

Un segment dintre Codlea și Ghimbav, înlocuit „pe bucățele”

Cele mai dese avarii s-au produs între Codlea și Ghimbav, însă nu au fost lipsiți de probleme nici consumatorii din Ghimbav. De altfel, anul acesta, în luna ianuarie, din cauza unei avarii în Ghimbav, locuitorii din oraș au stat fără apă mai multe ore.

„Jumătate din conductă a fost înlocuită, pe tronsonul cuprins între Codlea și pârâul Bârsa. S-a întâmplat acest lucru pentru că, pe măsură ce apăreau spărturile, erau instalate segmente noi, de 30 – 40 de metri de țeavă nouă”, a mai spus directorul de programe externe al Companiei Apa Brașov.

Problema ar putea fi rezolvată anul acesta

Problema acestei conducte magistrale ar putea fi rezolvată în cursul acestui an, când este programată înlocuirea conductei dintre Bârsa și Brașov. Astfel, Doru Șopterean a anunțat că biroul de proiectare al companiei a realizat documentația tehnică, iar în perioada următoare va fi lansată și licitația de lucrări, iar acestea ar putea fi terminate până la sfârșitul acestui an.

Continue Reading

Cotidian

Marius Dunca, vicepreședinte PSD: „România are nevoie de stabilitate, investiții și solidaritate. Nu de austeritate!”

Published

on

By


Vicepreședintele PSD, senatorul Marius Dunca, transmite un mesaj ferm față de prioritățile guvernamentale din perioada următoare. Acesta subliniază obligația statului de a interveni cu măsuri de sprijin acum, când costul vieții a explodat și presiunea asupra familiilor și companiilor românești este deja ridicată. În acest sens, PSD a propus un pachet amplu de măsuri pentru relansarea economică un pachet de solidaritate pentru persoanele vulnerabile.

„Adoptarea pachetului de relansare economică și a celui de solidaritate nu este opțională și nu este negociabilă. Trebuie să luăm măsuri urgente pentru protejarea nivelului de trai al românilor, pentru că măsurile de austeritate au afectat întreaga societate, dar în special pe cei vulnerabili. Măsurile PSD sunt coerente și combină responsabilitatea bugetară cu solidaritatea socială și stimularea economiei. Prin pachetul de solidaritate venim în sprijinul a peste 5 milioane de români, iar impactul bugetar total este de doar 0,16% din PIB, incomparabil mai mic decât economiile de 1% din PIB realizate prin neindexarea pensiilor și alocațiilor. Îi ajutăm astfel pe pensionarii cu venituri mici, pe copiii din familiile vulnerabile și pe cei cu dizabilități sau handicap. Concret, vorbim despre sprijin financiar în două tranșe egale, cuprinse între 600 și 1000 de lei, pentru pensiile cuprinse între 1500 și 3000 de lei”, declară Marius Dunca, vicepreședinte PSD.

În paralel, PSD solicită introducerea urgentă a unei scheme de sprijin pentru persoanele vulnerabile afectate de liberalizarea prețurilor la gaze, similară celei din domeniul energiei, și respinge categoric orice reducere a bugetului Educației, domeniu deja grav afectat de tăieri operate anterior.

„Pachetul de relansare economică este esențial pentru menținerea locurilor de muncă și pentru supraviețuirea firmelor românești. Măsura-cheie propusă de PSD este creditul fiscal pentru investiții și are impact bugetar zero. Prin reducerea temporară a obligațiilor fiscale pentru companiile care investesc, statul stimulează dezvoltarea economică, crearea de noi locuri de muncă și extinderea bazei de impozitare, fără a pierde venituri la buget”, mai spune senatorul brașovean.

Marius Dunca subliniază faptul că Partidul Social Democrat va susține doar soluții care reduc presiunea asupra oamenilor și economiei și va sancționa politic orice tentativă de a prelungi austeritatea pe seama celor vulnerabili.

Continue Reading

Trending