Ramai la curent!

Fapt divers

Pentru un pumn de mărunțiș. Consilier de la Direcția de Pescuit din Brașov, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită

Publicat

in

Un consilier de la Centrul Regional Brașov al Direcției Regionale de pescuit a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită, într-un dosar în care mai sunt cercetați, pentru spălare de bani, evaziune fiscală și constituire a unui grup infracțional organizat, și administratorii unor societăți comerciale. Din rechizitoriul întocmit de DNA reiese că mita pe care ar fi luat-o consilierul de la Brașov are o valoare de 390 de lei.

Mihalca George Liviu, în calitate de consilier în cadrul Direcției Generale pentru Pescuit – Centrul Regional Brașov din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a fost trimis în judecată în libertate. Tot în libertate sunt judecați următorii:

GALFALVY ZOLTAN, administrator al S.C. Hidroizolații SRL Târgu Mureș, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat; 
folosire și prezentare cu rea-credință de documente false având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată; participație improprie la evaziune fiscală în formă continuată; 
complicitate la tentativă la stabilirea cu rea credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor și contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat;
spălare de bani în formă continuată și dare de mită; 

* KONTES LORAND și CIURARU JANOS, administratori ai unor societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunilor de: constituire a unui grup infracțional organizat; complicitate la evaziune fiscală în formă continuată; spălare de bani în formă continuată; 

* FABIAN LEVENTE și FODOR VILMOS ELEMER, pentru săvârșirea infracțiunilor de sprijinire a unui grup infracțional organizat și spălare de bani în formă continuată;

* SC Hidroizolații SRL Tîrgu Mureș.

**

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, în luna octombrie 2014, Galfalvy Zoltan, Kontes Lorand și Ciuraru Janos au constituit un grup infracțional organizat care și-a desfășurat activitatea până în luna februarie 2016, acționând în mod coordonat în scopul săvârșirii mai multor infracțiuni legate de utilizarea fondurilor alocate de la bugetul Uniunii Europene. În perioada respectivă, grupul a fost sprijinit și de Fabian Levente și Fodor Vilmos Elemer.  Concret, la data de 23 aprilie 2014, Galfalvy Zoltan, în calitate de administrator al SC Hidroizolații SRL, a încheiat cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale un contract de finanțare nerambursabilă, valabil și în prezent, având ca obiect „Creșterea în sistem superintensiv a somnului african și procesarea acestuia”, valoarea proiectului fiind de 10.253.502 lei. În perioada octombrie 2014 – decembrie 2015, Galfalvy Zoltan, beneficiind de sprijinul celorlalți membri ai grupului infracțional, a depus, la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în cuprinsul documentației, facturi fiscale, cunoscând că acestea reprezintă cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale. Ca urmarea a acestei conduite infracționale, SC Hidroizolații SRL a obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în sumă totală de 1.816.620,46 lei (din totalul sumei de 2.862.422,43 lei primită din bugetul UE+finanțare din bugetul național) care a fost virată în conturile mai multor firme fantomă.

În aceeași perioadă, Galfalvy Zoltan a determinat-o pe contabila SC Hidroizolații SRL să înregistreze în evidentele firmei, fără vinovăție, un număr de 19 de facturi fiscale, reprezentând cheltuieli care nu aveau la bază operațiuni reale, în valoare totală de 8.961.864 lei. Ulterior, o parte din sumele de bani obținute în acest mod, au fost transferate succesiv în conturile unor societăți cu comportament tip fantomă și retrase ulterior în numerar, de la ATM–uri de către Fabian Levente. După ce aceste sume i-au fost predate inculpatului Galfalvy Zoltan, prin intermediul Fodor Vilmos Elemer, Galfalvy Zoltan le-a reintrodus în circuitul economico-financiar cu titlu de împrumut asociat. Repetarea operațiunilor de virare a sumelor de bani, retragerea din conturile firmelor fantomă și depunerea în contul SC Hidroizolații S.R.L. cu titlu de împrumut asociat a condus la cumularea sumei totale de 5.568.490 lei cu titlu de împrumuturi acordate de asociați (Galfalvy Zoltan și o altă persoană).

La 21 decembrie 2015, Galfalvy Zoltan a remis produse alimentare și nealimentare în valoare totală de 390 lei, către Mihalca George Liviu, în calitate de consilier în cadrul Direcției Generale pentru Pescuit – Centrul Regional Brașov din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în legătură cu îndeplinirea, de către acesta, a atribuțiilor privind verificarea și avizarea documentației depuse pentru proiectul respectiv precum și monitorizarea proiectului și verificarea lucrărilor executate la punctul de lucru al S.C. Hidroizolații S.R.L..
În cursul lunii ianuarie 2016, inculpatul Galfalvy Zoltan a ajutat S.C. Hidroizolații S.R.L. la întocmirea cu rea credință, prin intermediul contabilei Cioban Alina, a decontului de TVA aferent lunii decembrie 2015, prin care societatea a solicitat fără drept de la bugetul statului suma de 1.690.162 lei, cu titlu de rambursare de TVA. Această acțiune nu și-a produs efectul întrucât, în urma controlului efectuat de către reprezentanții A.N.A.F. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, a fost sesizată Direcția Națională Anticorupție.

Fapt divers

RO-ALERT. Urs în zonă locuită din Brașov

Locuitorii din Brașov au primit marți o alertă RO-ALERT după ce un urs a fost observat pe strada După Iniște. Autoritățile le recomandă oamenilor să evite zona și să nu se apropie de animal până la înlăturarea pericolului.

Publicat

in

Autoritățile din Brașov au emis marți un mesaj RO-ALERT după ce prezența unui urs a fost semnalată pe strada După Iniște, în cartierul Șchei. Avertizarea a fost transmisă locuitorilor din apropiere pentru a preveni eventuale incidente și pentru a permite intervenția echipajelor specializate. Oamenii au fost sfătuiți să evite deplasările în zonă și să rămână în locuințe până când pericolul va fi înlăturat.

Potrivit mesajului transmis prin sistemul RO-ALERT, cetățenii trebuie să păstreze distanța față de animal și să nu încerce sub nicio formă să îl fotografieze, să îl urmărească sau să îl hrănească. Astfel de comportamente pot provoca reacții imprevizibile și pot pune în pericol atât oamenii, cât și animalul. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov a recomandat, de asemenea, proprietarilor de animale să își protejeze animalele din gospodărie, însă fără a se expune unor riscuri suplimentare.

Citește mai departe

Fapt divers

Operațiunea JUPITER: 207 percheziții și 77 de persoane vizate de audieri în cea mai amplă operațiune anti-fraudă a Poliției Române

Poliția Română și procurorii desfășoară marți 51 de acțiuni operative în cadrul operațiunii JUPITER 5. Sunt puse în executare 207 mandate de percheziție și 77 de mandate de aducere, în dosare care vizează de la evaziune fiscală și corupție până la trafic de arme, contrabandă și spălare de bani.

Publicat

in

Polițiștii, sub coordonarea procurorilor, efectuează, marți, 207 percheziții domiciliare, pentru combaterea infracțiunilor economico-financiare, infracțiunilor la regimul armelor, al faptelor de natură judiciară, precum și la regimul silvic, în cadrul operațiunii Jupiter, condusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române.

„Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a Inspectoratului General al Poliţiei Române, în cadrul operaţiunii „JUPITER 5”, în cursul zilei de astăzi, 9 iunie 2026, sunt desfăşurate 51 de acţiuni operative la nivel naţional, fiind puse în aplicare 207 de mandate de percheziţie domiciliară şi 77 de mandate de aducere în dosare penale aflate în instrumentarea unităţilor de parchet din ţară, valoarea prejudiciului identificat fiind de 23.544.078 lei.”, informează IGPR, potrivit unui comunicat de presă.

Sunt investigate infracţiuni economico-financiare, fapte de corupţie, infracţiuni silvice, infracţiuni privind regimul armelor şi muniţiilor, înşelăciune, spălarea banilor, camătă, fals în declaraţii, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală, delapidare, contrabandă, abuz în serviciu, punere în circulaţie de produse contrafăcute şi obţinere ilegală de fonduri, fals material în înscrisuri oficiale, bancrută simplă şi bancrută frauduloasă, şantaj, infracţiuni la regimul jocurilor de noroc, tăiere fără drept de arbori, furt de arbori, braconaj, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, precum şi infracţiuni prevăzute de legislaţia fiscală.

Activităţile procedurale au ca obiect ridicarea de înscrisuri, a sistemelor informatice, precum şi a mediilor de stocare a datelor, în vederea identificării şi conservării datelor relevante pentru fiecare cauză. De asemenea, sunt vizate bunurile susceptibile a proveni din activităţi infracţionale ori deţinute fără drept, precum şi orice alte mijloace de probă necesare stabilirii situaţiei de fapt şi dovedirii complete a mecanismului infracţional.

În paralel, vor fi dispuse măsuri preventive și vor fi instituite măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile, conturilor bancare şi altor valori patrimoniale, în scopul garantării recuperării prejudiciilor produse prin faptele cercetate, precum şi al asigurării executării măsurilor de siguranţă a confiscării speciale sau, după caz, a confiscării extinse.

„Operaţiunea „JUPITER” are drept scop combaterea criminalităţii la nivel naţional prin acţiuni coordonate între Ministerul Public şi Poliţia Română, constând în identificarea şi destructurarea grupărilor infracţionale, tragerea la răspundere penală a persoanelor implicate, recuperarea prejudiciilor şi a produsului infracţional. Prin intervenţii operative simultane pe întreg teritoriul ţării, se urmăreşte întărirea siguranţei cetăţenilor, protejarea ordinii şi liniştii publice, prevenirea faptelor antisociale şi asigurarea unui climat de legalitate şi încredere în aplicarea legii la nivelul întregii societăţi”, precizează IGPR.

Reamintim că Operațiunea JUPITER a vizat și o firmă din județul Brașov, pentru o fraudă cu fonduri prin Programul Start-Up Nation. Polițiștii au efectuat ieri cinci percheziții domiciliare în acest dosar.

Citește mai departe

Fapt divers

Turistă de 18 ani, atacată de urs pe Transfăgărășan. Tânăra a ajuns la spital cu răni la picior

Publicat

in

O turistă în vârstă de 18 ani, din Ucraina, a fost atacată de un urs pe Transfăgărășan, în zona localității Arefu. Tânăra a suferit răni la un picior și a fost transportată la spital de un echipaj SMURD.

Incidentul a avut loc în cursul serii de ieri, în jurul orei 18:30. Primii care au intervenit au fost jandarmii montani, care i-au acordat femeii primul ajutor. Pentru că aceasta nu vorbea limba engleză, jandarmii nu au reuşit să afle de la ea cum anume s-a petrecut incidentul.

Ei bănuiesc însă că tânăra ar fi ieșit din mașină și ar fi încercat să hrănească ursul, deși la primele declarații ea ar fi încercat să spună că, de fapt, ursul s-a năpustit asupra mașinii care avea geamul lăsat.

La scurt timp, în zonă a ajuns un echipaj SMURD care a constatat că turista are plăgi muşcate la piciorul drept.

Citește mai departe

Trending