Spitalului de Psihiatrie și Neurologie din Brașov, dotat cu echipamente de peste 10,5 milioane lei pentru ambulatoriu

Spitalul Clinic de Pshihiatrie și Neurologie este pe lista unităților medicale din județ, al căror ambulatoriu de specialitate va fi dotat cu fonduri europene. Consiliul Județean are în pregătire o cerere de finanțare pentru a obține 10,573 milioane lei (TVA inclus), destinați dotării ambulatorului. Aplicația va fi depusă pe o a xă a Programului Operațional Regional 2014 -2020, din suma totală, administrația județeană urmând să asigure o cofinanțare în valoare de 211.460 de lei (2%).

Proiectul, care este estimat să fie implementat pe parcursul de 32 de luni, presupune achiziția unor echipamente și dotări necesare în ambulatoriu, printre care un Computer Tomograf, 4 echipamente de testare cognitivă neuro-psihiatrică, un sistem robotizat de tip exoschelet pentru recuperarea mersului, un EKG portabil, un ecograf musculoscheletal, două  defibrilaroare și un Ecograf Doppler. Tot prin acest proiect ar urma să se cumpere piese de mobilier noi. 

„Echipamentele propuse a fi achiziţionate prin proiect asigură operarea şi urilizarea acestora de către persoanele cu dizabilităţi, în scopul integrării acestora pe piaţa muncii, pentru a acoperi necesităţile speciale ale acestora”, se arată în documentația ce însoțiște proiectul de hotărâre de Consiliu Județean, pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai acestei investiții. Proeictul va fi supus aprobării joi, în ședința de plec a Consiliului Județean

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.