Ramai la curent!

Stiri Brasov

Corul Prieteniei din Musashino va deschide stagiunea Filarmonicii Brașov, cu un concert extraordinar

Publicat

in

Deschiderea celei de a 141-a stagiuni a Filarmonicii Braşov va marca joi cei 25 de ani de prietenie între municipiile Braşov şi Musashino, printr-un concert extraordinar dirijat de muzicianul japonez Daisuke Soga.  Evenimentul începe de la ora 19.00, iar pe scena de la Patria se vor afla, alături de orchestra simfonică a Filarmonicii Braşov, Corul Prieteniei din Musashino, dar şi Corul Filarmonicii „George Enescu“ din Bucureşti, dirijat de maestrul Iosif Ioan Prunner.
 
„Evenimentul din 20 septembrie va fi, cu siguranţă, unul extraordinar. Am ţinut să repetăm la Braşov, Simfonia a IX-a de Beethoven, cu Corul Prieteniei din Musashino, însă în program vor fi şi alte  piese, printre care  suita «Crai Nou», de Ciprian Porumbescu, cu aranjamente ale maestrului Soga şi Fantasia după Melodii Româneşti“, a spus managerul Filarmonicii Braşov,  maestrul Anton Niculescu. 
Aniversarea celor 25 de ani de prietenie dintre orașele Musashino și Brașov va fi marcată prin mai multe evenimente organizate joi astfel: 

Între orele 12.00-17.00 :
Activități desfășurate în foaierul Filarmonicii Brașov: expoziţie de KIMONO, atelier de caligrafie japoneză, atelier de Origami, atelier de cultură japoneză, aranjamente florale IKEBANA şi fotografii în vestimentaţie japoneză „yukata“.

Activități desfășurate in piaţeta Sf. Ioan: organizarea de dansuri japoneze (Bon-odori), demonstrație de arte marțiale şi  prezentare de mâncare japoneză și suveniruri. 

„Colaborarea cu oraşul japonez Musashino este una dintre cele mai longevive pe care le are municipiul Braşov, aproape la fel ca cea cu Gyor, din Ungaria. Însă pe zona culturală, este cu siguranţă, cea mai activă. Municipalitatea din Musashino a sprijinit de-a lungul anilor Filarmonica Braşov, cu instrumente muzicale, dar şi Maternitatea, cu echipamente de tehnică medicală, de exemplu. De asemenea, anul acesta am primit o delegaţie din Musashino, condusă de viceprimarul oraşului, iar noi, la rândul nostru, am fost primiţi acolo, de noul primar, într-o delegaţie din care a făcut parte şi managerul Filarmonicii, Anton Niculescu. În acest context al bunei colaborări, am avut plăcerea de a lansa propunerea ca deschiderea la stagiunii 2018 – 2019 a Filamonicii Brașov să participe Corul din Musashino și suntem bucuroși că am primit un răspuns afirmativ“, a spus Costel Mihai, viceprimarul municipiului Braşov.
 Relaţia de colaborare dintre filarmonicile din Braşov şi Musashino, şi ulterior, dintre cele două oraşe, a început în 1991 – 1992, când dirijorul Daisuke Soga a ajuns la Braşov pentru prima dată. Acesta a fost, de altfel, şi liantul legăturii dintre cele două oraşe, de-a lungul anilor.
 

Educație

„Zbor Meets Basketball”: Sportivi și specialiști din Federația Română de Baschet, față în față cu tinerii din Brașov

Tinerii din Brașov sunt invitați la un eveniment dedicat baschetului, unde pot întâlni sportivi profesioniști și specialiști din domeniu. „Zbor Meets Basketball” promite povești reale, inspirație și acces direct la culisele sportului de performanță.

Publicat

in

         Zbor Hub Brașov, spațiul de explorat dedicat tinerilor brașoveni, organizează vineri un eveniment dedicat pasionaților de baschet și tinerilor interesați de sportul de performanță. Numită „Zbor Meets Basketball”, activitatea aduce în prim-plan sportivi profesioniști și specialiști din culisele performanței, într-o întâlnire menită să inspire și să conecteze comunitatea locală a tinerilor din Brașov.

        Participanții vor avea ocazia să interacționeze direct cu sportivi de la CSM Corona Brașov, în cadrul unei sesiuni de tip Meet & Greet, unde vor putea afla detalii despre viața de sportiv profesionist, antrenamentele zilnice și provocările competițiilor.

        Unul dintre punctele centrale ale evenimentului este sesiunea „Meet The Pro’s”, unde invitați din cadrul Federației Române de Baschet vor împărtăși experiențe din cariera lor. Printre aceștia se numără Sarah Dumitrescu, fostă jucătoare în NCAA și Euroligă, în prezent coordonatoarea proiectului „Her World Her Rules”, dedicat fetelor care vor să descopere baschetul, Toni Pavel, component al lotului național de 3×3, și Alex Cîrciu, triplu campion național la atletism, specialist în marketing sportiv și doctor în domeniul sportului.

        Discuțiile vor aborda teme precum drumul către performanță, disciplina necesară în sport, dar și oportunitățile și provocările întâlnite de-a lungul carierei.

        Evenimentul este deschis tinerilor interesați de sport, dezvoltare personală și implicare în comunitate, dar și tuturor celor care își doresc să descopere oportunități de învățare din experiențele unor profesioniști.

        Participarea este gratuită, iar locurile pot fi rezervate prin aplicația Zbor. Cei care vor veni la acest eveniment vor beneficia și de invitații la meciul de baschet dintre CSM Corona Brașov și CSU Sibiu, programat sâmbătă.

        Citește mai departe

        Investitii

        O treime din bugetul Brașovului, alocat investițiilor. Lista principalelor proiecte aflate pe agenda municipalității brașovene

        Aproape o treime din bugetul Brașovului pe 2026 este direcționată către investiții, cu peste 500 de milioane de lei alocați pentru proiecte majore. De la școli și spitale, până la infrastructură rutieră și dezvoltarea turismului, autoritățile locale pregătesc un an intens de lucrări și modernizări

        Publicat

        in

        Consiliul Local Brașov va aproba în această lună bugetul local pe anul în curs, apoi va putea începe realizarea investițiilor planificate pentru acest an. De asltfel, potrivit proiectului bugetului local, în acest an, 33,76% din cheltuieli sunt alocate secțiunii de dezvoltare (investiții).

        Mai exact, din cheltuielile prevăzute în bugetul local, estimate la 1.519.854.000 lei, pentru secțiunea de dezvolare este prevăzută suma de 513.138.050 lei, diferența, un cuantum de 1.006.716.060 lei urmând a fi folosită pentru cheltuielile de funcționare (gospodărirea orașului, salarii, utilități, bunuri și servicii).

        Conform listei de investiții pe anul în curs, pentru proiectele din domeniul educației este alocată suma de 80,59 milioane lei, pentru dezvoltare publică – 97,15 milioane lei, pentru protecția mediului – 48,58 milioane lei, pentru străzi – 26,10 milioane lei, iar pentru turism – 11,22 milioane lei.

        Obiective de investiţii majore în anul 2026 :

        UNITĂȚI DE ÎNVĂŢĂMÂNT: 80,59 milioane lei

        1. Continuarea lucrărilor de reparații capitale/investiții la obiectivele de investiții:

        – Construire Grădinița în cartier Astra

        – Construire Grădinița și amenajări- Conexe- str. Ioan V.Socec nr.4

        – Construire creșe (str. Lebedei, Str. I.V. Socec, str. Fundăturii)- parteneriat CNI

        – Consolidare, extindere și eficientizare energetică Grădinița nr. 5

        – Extindere și mansardare Grădinița nr.7

        – Construire Sala Sport Școala Gimnazială  nr.4

        – Extindere Școala Gimnazială nr.14- corp A

        •  Încheiere și derulare contracte de servicii de proiectare:

        – Documentații tehnice construire școală și sală sport str. Zaharia Stancu

        – Documentații tehnice extindere Școala Gimnazială nr.14 și Sala Sport str. Agricultorilor

        – Documentații tehnice construire grădinițe în cartiere (Stupini, Triaj)               

        – Documentații tehnice înființare spațiu de învățământ Creșa și școala buffer- str. Panselelor nr.23

        – Documentații tehnice reabilitare Colegiul Național Economic Andrei Bârseanu corp B-str. Școlii

        – Documentații tehnice pentru obținere autorizație ISU la unități de învățământ

        3. Demararea procedurilor pentru achiziția contractelor de lucrări

        – Construire sala sport Liceul Tehnologic Dr. Nicolae Rucăreanu

        – Construire grădinița str.Tudor Arghezi

        – Extindere Grădinița nr.26

        – Reabilitare sală Sport Colegiul Tehnic Mircea Cristea

        – Eficientizare energetică în unități de învățământ preuniversitar

        – Construire corp clădire nou Școala Gimnazială nr.8

        – Mansardare Școala Gimnazială nr.9-corp B

        4. Investiții în unități de învățământ- finanțate prin contract BERD ( Colegiul National Andrei Șaguna corp A, B, Scoala Gimnazială nr.12-corp B, Scoala Gimnazială nr.1-corp B, Imobile Str. Fundăturii nr.2)

        •  DEZVOLTARE  PUBLICĂ: 97,15 milioane lei

        1. Documentații tehnice pentru- Actualizare PUG Municipiul Brașov

        2. Ansambluri locuri de joacă, parcuri sportive, elemente urbanistice

        3.Construire Spital Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase

        4.Complex Multifuncțional- Sala Polivalentă Brașov

        5. Construire Stadionul Tineretului-Municipiul Brașov

        6. Documentații tehnice Eficientizare energetică clădiri rezidențiale multifamiliale

        7. Regenerare clădiri publice – schimbare de destinație din centrala termică în centru multifuncțional

        8. Documentații tehnice pentru înființare Centrul de recuperare adicții – strada Mărășești

        9. Documentații tehnice Amenajare zona adiacentă Complexului Sportiv Ion Țiriac

        10. Documentații tehnice Amenajare Promenada zona Castanilor

        PROTECŢIA MEDIULUI: 48,58 milioane lei

        1.Închiderea depozitului de deşeuri Timiş – Triaj (menajer și industrial)

        2. Extinderea rețelelor de alimentare cu apa și canalizare în cartierele Stupini și Tractorul 1 și str. Narciselor în Mun. Brașov

        3. Înființare centru integrat de colectare separată prin aport voluntar

        4. Achiziție ecoinsule

        STRĂZI: 26,10 milioane lei

         Încheiere și derulare contracte de servicii de proiectare si execuție pentru infrastructură:

        -Extindere, consolidare și modernizare infrastructură rutieră și pietonală

        -Documentații tehnice Pasaj rutier de acces cartier Tractorul-Coresi

        – Construire pasaj rutier cartier Tractorul-B-dul Grivitei si legaturi catre  str. I.C.Bratianu si B-dul Grivitei

        -Extindere şi modernizare sistem de iluminat public

        -Achiziție autobuze

        -Extindere la câte 3 benzi pe sens str. 13 Decembrie, DN 13

        -Documentații tehnice pasaj pietonal subteran Calea București-Str. Uranus, Calea Bucuresti-str. Poienelor

        -Documentații tehnice Pasaj suprateran str. De Mijloc – Borzești

        -Documentații tehnice Pasaj rutier hobanat str. Minerva

        -Reabilitare și extindere strada Vasile Goldiș, municipiul Brașov

        -Lărgire str. Institutului -drum de legătură și amenajare intersecție cu Ocolitoarea Brașov

        -Expertize străzi și poduri

        -Stații de încărcare pentru autoturisme

        – Modernizare str. Narciselor

        – Resistematizare intersecții.

        TURISM: 11,22 milioane lei

        1. Extinderea şi eficientizarea domeniului schiabil în Poiana Braşov-etapa II

        2. Extindere traseu mountain bike Poiana Brașov

        3. Sanie de vara.

        Citește mai departe

        Investitii

        Un pod rutier din Predeal a devenit un „pericol public iminent”. Primăria nu îl poate repara, pentru că nu are terenul în proprietate

        Podul de pe strada Teleferic din Predeal, care asigură legătura cu domeniul schiabil, a ajuns într-o stare critică, însă lucrările de reparații sunt blocate de situația juridică a terenului. Autoritățile încearcă transferul din proprietatea CFR către Primărie, pentru a evita pierderea finanțării și riscurile majore pentru siguranța circulației.

        Publicat

        in

        Podul rutier de pe strada Teleferic din Predeal, care face legătura între DN 1 și domeniul schiabil din stațiune este într-o stare tehnică precară, iar lucrările de reparații pot începe abia după terenul pe care este construit acesta va intra în proprietatea autorităților locale.

        În prezent, terenul în cauză este în proprietatea CFR SA, iar pentru a rezolva această problemă, Ministerul Transporturilor urmează să supună aprobării Guvernului o hotărâre privind trecerea terenului în domeniul public al orașului Predeal. Potrivit publicației Club Feroviar, proiectul actului normativ este în dezbatere publică, fiind publicat pe site-ul ministerului.

        Terenul are suprafață de 345 mp, iar Consiliul Local Predeal și-a manifestat interesul să preia în domeniul public al orașului aceste teren în cursul anului trecut.

        Transferul acestui teren este necesar pentru ca Primăria Predeal să poată realiza lucrările de reabilitare a podului, care „constituie un pericol public iminent pentru circulația rutieră și feroviară”.

        Primăria Predeal riscă să piardă o finanțare prin Planul Naționa de Dezvoltare Locală

        „Nefinalizarea lucrărilor de reabilitare și consolidare până la data de 31.12.2026 are drept consecință restituirea finanțării aprobate, precum și blocarea programului de reabilitare a străzilor prin Programul PNDL II, deoarece podul ce traverseaza pârâul Poliștoaca se află pe strada Liviu Rebreanu, stradă ce face parte din obiectivul «Modernizare străzi în Orașul Predeal – Etapa II»”, se arată în hotărârea adoptată anul trecut de consilierii din Predeal.

        Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, în calitate de concesionar al suprafeței de 345 mp, a supus aprobării Adunării Generale a Acționarilor, inițierea demersurilor necesare pentru trecerea în domeniul public al orașului Predeal a terenului. În acest sens, au fost emise Hotărârile nr. 1/27.01.2026 a Consiliului de Administrație al administratorului infrastructurii și nr. 6/18.03.2026 a AGA.

        Prin Documentul de avizare cu nr. 418/10.11.2025 emis de Divizia Tehnică – Serviciul Tehnic din cadrul CNCF CFR SA – SRCF Brașov, se precizează că transferul terenului care face obiectul prezetului proiect de act normativ nu afectează activitatea de exploatare CFR.

        Citește mai departe

        Trending