Ramai la curent!

Cotidian

Situație fără precedent în istoria alegerilor din România: la Augustin, „secretarul-primar-viceprimar“ al comunei a fost ales și președinte la o secție de votare

Publicat

in

Secretarul de primăre din comuna Augustin, judeţul Braşov, asigură atribuţiile primarului în condiţiile în care localitatea nu are nici primar, nici viceprimar şi nici măcar consiliu local funcțional. Femeia care îndeplinește funcția de secretar, Elena Taus,  a fost aleasă prin tragere la sorţi, din patru experţi, pentru a îndeplini și funcţia de preşedinte la o secţie de votare.

Pentru o astfel de situație nu există un precedent în România, astfel că vicepreşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Marian Muhuleţ, spune că nu ştie dacă este un caz de incompatibilitate. Muhuleț crede însă, că pentru evitarea oricăror discuții, ar trebui solicitată retragerea ei din funcţie. 

„E o situaţie pe care trebuie să o gestioneze autoritatea locală şi prefectul. Nu ştiu dacă e incompatibilitate, pentru că nu-mi dau seama ce atribuţii are în momentul de faţă ca înlocuitor al primarului. Nu ştiu dacă există o incompatibilitate. Dacă era doar secretar de primărie, ceea ce şi este, nu există o incompatibilitate cu funcţia de preşedinte de secţie de votare. (…) Cred că ar trebui să fie solicitată înlocuirea pentru că are alte atribuţii, are responsabilitatea organizării referendumului pe toata locaţia”, a explicat Marian Muhuleţ.

UPDATE ora 17.00 – secretarul comunei Augustin, Elena Taus, care deţine şi atribuţiile primarului, a fost înlocuită din funcţia de preşedinte al secţiei de votare, a anunțat prefectul județului Brașov, Marian Rasaliu. 

În această vară, comuna Augustin din judeţul Braşov a rămas fără primarul Sebastian Porumb – care şi-a pierdut mandatul însă din 2017 din cauza unui conflict de interese. Comuna nu are nici  viceprimar – căruia PSD i-a retras sprijinul electoral, iar Consiliul Local a ajuns şi el „pe făraș“, la un pas de dizolvare, după ce, din 11 aleși, în funcție au mai rămas doar 5, ceilalți dându-și demisia.  (DETALII AICI).  În aceste condiții, atribuțiile de primar au fost preluate de secretarul localității. 

Cotidian

Primăria Brașov vrea să mai cumpere 10 autobuze electrice. Pentru acest proiect a fost solicitată o finanțare europeană

Publicat

in

Flota RATBV ar urma să primească încă 10 autobuze electrice articulate, de mare capacitate. Pentru achiziționarea acestora, Primăria Brașov a solicitat o finanțare europeană nerambursabilă, iar pentru a putea semna un contract de finanțare urmează să fie aprobată o hotărâre în ședința de plen Consiliului Local de mâine.

Proiectul prevede achiziția a 10 autobuze electrice articulate, de mare capacitate. Cele 10 autobuze electrice vor funcționa pe Linia 2B – 6 autobuze și pe Linia 28 – 4 autobuze. În caz de nevoie, urgențe justificate acestea pot fi relocate pe alte linii cu cerere ridicată de transport și cu un deficit de capacitate.

Valoarea totală a proectului este de 49.231.875 lei (inclusiv TVA), din care Municipiul Brașov plăti suma de 984.638 (inclusiv TVA), reprezentând cheltuielile neeligibile ale proiectului și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului.

Citește mai departe

Cotidian

FOTO Festivalul de Plăcinte și Căpșuni, un fiasco. Târgul a fost închis de Poliția Locală, după mai multe sesizări

Publicat

in

Primăria Brașov a închis, în weekend, Festivalul de Plăcinte și Căpșuni, în urma unor verificări ale polițiștilor locali , care au scos la iveală o serie de nereguli în organizarea și desfășurarea evenimentului.

Ceea ce organizatorii de la Autentic Events anunțau ca un eveniment, de trei zile dedicate deserturilor, preparatelor tradiționale și produselor pe bază de căpșuni românești, s-a dovedit a fi un fiasco, din punct de vedere al salubrității, dar și al specificului anunțat.

Festivalul de Plăcinte și Căpșuni a fost programat pentru perioada 15 – 17 mai, în zona Lacului Noua, organizatorii promițând „un weekend plin de savoare, deserturi spectaculoase și preparate care transformă pofta în sărbătoare”. Vizitatorii ar fi trebuit să găsească aici „de la plăcinte uriașe cu căpșuni și brânză dulce, langoși pufoși și deserturi cremoase, până la înghețata artizanală cu căpșuni și limonade fresh”, dar și mâncare tradițională, făcută pe grătar. Doar că Poliția Locală a constatat altceva la fața locului.

„Din păcate, numeroasele sesizări venite din partea cetățenilor, coroborate cu verificările efectuate în teren de polițiștii locali, au scos la iveală aspecte pe care nu ar trebui să le întâlnim la un eveniment dedicat comunității. Au fost constatate nerespectări ale normelor de salubritate, prepararea și/sau comercializarea unor produse fără legătură cu specificul festivalului, precum și faptul că trenulețul destinat copiilor circula haotic pe aleile parcului, generând disconfort și punând în pericol siguranța persoanelor aflate în zonă. (…) Primăria Municipiului Brașov a dat dispoziție de închidere a târgului, ducerea la îndeplinire a acesteia fiind asigurată de Poliția Locală Brașov”, a transmis, luni, Poliția Locală Brașov.

Evenimentul a fost organizat de SC Autentic Events sRL, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov și a Serviciului Public Administrare Piețe.

„Dincolo de imaginea compromisă a unui eveniment, astfel de derapaje afectează încrederea oamenilor și rezultatele eforturilor depuse de Primăria Municipiului Brașov pentru dezvoltarea unei vieți publice civilizate și sigure. În perioada următoare, Poliția Locală Brașov va intensifica acțiunile de control în cadrul tuturor evenimentelor organizate în municipiu, pentru ca fiecare manifestare desfășurată sub egida orașului să ofere tuturor participanților condiții în conformitate cu prevederile legale și siguranță.

Citește mai departe

Cotidian

Platforma de la literele de pe Tâmpa, în analiza Comitetului Local pentru Situații de Urgență Brașov. Primăria Brașov are în plan să realizeze lucrări de punere în siguranță

Publicat

in

Starea tehnică precară a platfotfomei de pe Tâmpa este cunoscută de mai mulți ani. La un moment dat, au apărut c\teva gauri în ea, care au fost acoperită cu niște ciment, astfel încât să nu se producă vreun accident.

Zilele trecute, problema platformei a reapărut în spațiul public, fiind lansată informația că suprastructura este șubredă și se poate prăbuși oricând. Cu toate acestea, duminică, pe platformă erau numeroși turiști care admirau priveliștea orașului.  

Pe de altă parte, primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat pentru Radio România Brașov FM că „situația reprezintă un risc pentru cetățeni, motiv pentru care va fi convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență, astfel încât intervențiile necesare să fie realizate cât mai repede”. De asemenea, el a anuțat că la această amenajare se vor realiza lucrări de punere în siguranță.

Platforma a fost amenajată la începutul secolului trecut și făcea parte dintr-un restaurant cu berărie, ce ulterior avea să primească denumirea de Bethlen. Restaurantul a ars în anul 1977, dar a rămas platforma.

Citește mai departe

Trending