FOTO. EduBuzz la Augustin, o sală de clasă amenajată într-un autobuz scos din circulaţie. Proiectul s-a bucurat de sprijinul a peste 1000 de persoane, printre care şi Simona Halep

Elevii din Augustin vor avea o sală de clasă complet inedită, amenajată într-un fost autobuz scos din circulaţie şi transformat acum de doi profesori, într-o zonă de educaţie.  La începutul lunii octombrie, Asociația Zi de Bine împreună cu Natalia Ginghina și Adrian Secal, profesori în programul Teach for Romania, au pornit campania de strângere de fonduri pentru proiectul EduBuzz.

Un autobuz scos din circulație, la care s-a lucrat neîncetat pentru a fi transformat total într-un spațiu dedicat copiilor, în care cei mici să vină cu bucurie și cu inima deschisă. Astăzi EduBuzz este pregătit să pornească într-o nouă și inedită călătorie educațională alături de cei peste 400 de copii din satul Augustin, județul Brașov. Pentru proeictul EduBuzz de la Augustin s-au strâns cu ajutorul sărbătoriților lunii, peste 40.000 euro.

Un proiect care a adunat donaţii de la peste 1000  persoane, printre care şi Simona Halep sau compania REHAU România

Bani au venit de la mai bine de 1.000 de persoane care au ales să doneze pentru această cauză. Inclusiv Simona Halep a decis să își doneze ziua special pentru acest proiect. De asemenea, proiectul a fost susținut și de compania Rehau cu 30.000 de euro, compania aniversând 25 de ani de prezență pe piața din România, moment pe care l-a marcat printr-o donație către proiectul EduBuzz.

„Ne bucurăm deosebit de mult că am reușit să ajutăm comunitatea din Augustin și mai ales să susținem generațiile tinere. Pentru REHAU excelența nu se referă doar la business ci și la îmbunătățirea calității vieții și la a lăsa în urma noastră, bine. Suntem fericiți pentru că împreună cu Asociația ZI de BINE am putut să punem o piatră de temelie în construirea unei Românii în care și generațiilor viitoare să le placă să trăiască fiecare secundă”, a declarat Alessandro Hillebrand, Country Manager REHAU România. 

EduBuzz este acum o sală dotată cu toate elementele necesare unei clase de curs: măsuțe și scaune rabatabile, o canapea, și o mini bibliotecă plină cu cărți menite să le trezească imaginația celor mici. Ba chiar și o mică bucătărie unde se pot pregăti gustări și ceaiuri calde pentru copiii care trec pragul lui Edubuzz. Totodată, curtea unde se află acum autobuzul va fi amenajată și pentru anotimpul cald, pentru ca cei mici să își poată desfășura activitatea atât în interior cât și în exterior, în aer liber. 

 

 

Natalia Ginghina și Adrian Secal, cei doi profesori din Programul Teach for Romania, care au avut această idee, își doresc să implice cât mai mulți oameni în acest proiect, prieteni care să le vorbească celor mici, dar poate și părinților lor, despre nutriție și gătit sănătos, despre educație financiară, antreprenorială, prim ajutor, să organizeze seri de filme, campionate de board-games, cursuri de canto, fotografie, actorie sau dans.

„Avem în față exemplul că visele chiar devin realitate. Iar acesta este mesajul pe care ne dorim să îl transmitem și celor mici. Am visat, am licitat, am muncit, am transformat, iar acum ne bucurăm de ceea ce vedem, iar satisfacția este maximă. Tot ce ne rămâne de făcut acum este să ne așteptăm elevii și suntem nerăbdători”, au declarat Natalia Ginghina și Adrian Secal.

 

1 Trackback / Pingback

  1. VIDEO Un autobuz vechi, transformat într-o sală de clasă modernă pentru copiii dintr-un sat. Proiectul a fost sprijinit de peste 1.000 de voluntari, printre care și Simona Halep - SCOALA XYZ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.