Ramai la curent!

Investitii

Primăria Brașov, dispusă să dea peste 800.000 de euro pentru documentația sălii polivalente de la Bartolomeu. Planul este impunător: arenă cu 10.000 de locuri și fațade cu ecrane de înaltă rezoluție

Publicat

in

Primăria Brașov a finalizat tema de proiectare pentru viitoarea sală polivalentă a orașului, care se va construi la Stadionul Municipal. Dacă se vor aplica recomandările cuprinse în tema de proiectare, Brașovul ar putea avea cea mai modernă sală polivalentă din țară, cu fațade ce vor permite proiecții de înaltă rezoluție.
 
Acestă temă de proiectare va sta la baza studiului de fezabilitate (prin care se va determina valoarea investiției) și a proiectului tehnic, documente care destul de costisitoare.  Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, valoarea estimată a contractului privind elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic este estimată la 3,345 milioane de lei, fără TVA, respectiv 4,016 milioane lei cu tot cu TVA (873.097 euro, dacă se ia în calcul un curs de 4,6 lei/euro).
 
Valoarea estimată pentru realizarea studiului de fezabilitate este cu mut mi mare decât suma prevăzută la începutul anului în bugetul local, respectiv 1,5 milioane de lei.  
 
„Documentația aferentă licitației pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic a fost transmisă la Agenţia Naţională de Achiziţii Publice, iar acum așteptăm validarea, după care anunțul va fi publicat pe SICAP. După semnarea contractului, consultantul la avea la dispoziție 9 luni pentru a realiza cele două documente”, a explicat Toarcea.   
 
Conform planului Primăriei Brașov, în viitoarea sală polivalentă se vor putea organiza competiții sportive, concerte, congrese sau alte evenimente: 
  •  sporturi (arena principală şi spaţii anexe):tenis de câmp, tenis de masă, baschet, handbal, fotbal în sală, badminton, volei, floorball, box, atletism usor (în sală), gimnastică, tir sportiv, atletică grea (haltere), scrimă, karate, judo, aikido şi alte sporturi posibile datorită modularităţii şi mobilităţii suprafeţei de joc şi a spaţiilor anexe. Pentru disciplina atletism usor (în sală) se vor avea în vedere dotarea pentru minim următoarele probe: curse 60m, curse 60m cu obstacole, săritura în înălţime, săritura cu prăjina, săritura în lungime, triplu salt şi aruncarea greutăţii. În sala poivalentă ar urma să se desfășoare competiții la nivel de „Liga campionilor” și „Jocuri olimpice”. Pardoseala sălii principale şi a celei pentru antrenamente va fi una specială ultraperformantă tratată cu straturi suport şi finale astfel încât să răspundă exigenţelor impuse de practicarea şi omologarea sălii pentru sporturile menţionate.
  • evenimente culturale: concerte de scenă, dans sportiv, competiţii internaţionale de dans, adunări religioase, congrese, simpozioane, vernisaje etc. 

10.000 de locuri, din care 500 fotolii VIP

Sala polivalentă ar urma să aibă aproximativ 10.000 de locuri pe scaune, dintre care 2.500 mobile și 500 pentru categoria VIP. „Capacitatea avută în vedere în cadrul studiului este de aproximativ 10.000 de persoane, în condiţiile unei utilizări flexibile. Dimensiunea exactă a sălii polivalente (nr. de scaune, capacitate totală spectatori, structură, dimensiuni de gabatrit) se vor stabili la nivelul studiului de fezabilitate după normele suprapuse ale mai multor federaţii în funcţie de specificul competiţiilor. Se vor avea în vedere realizarea terenului (suprafeţei de joc), a terenurilor de antrenament, zone de recuperare, vestiare etc”, se arată în tema de proiectare.
Zonele de acces vor fi diferențiate, în funcție de categoria de spectatori. De asemenea, vor fi amenajate lifturi pentru persoane și mărfuri, facilități VIP și Business, zone de alimentație publică pentru tote categoriile de spectatori și alte spații funcționale. 
 

Tribune glisante în zonele inferioare

Pentru a se respecta toate exigențele, autorii temei de proiectare au propus „instalarea unor tribune glisante în zonele inferioare, precum şi posibilitatea amplasării unor rânduri suplimentare de scaune pliante, în cazul reducerii suprafeţei de joc”. Prin aplicarea acestor soluții s-ar asigura un grad maxim de flexibilitate şi ar garanta asigurarea atmosferei adecvate fiecărei disciplinele sportive. Fațade neconvenționale 

Potrivit temei de proiectare, pe fațadele dinspre căile de acces și spațiile pietonale vor fi montate panouri multimedia Led High Definition. Acestea vor fi capabile să primească semnal video sau o programare a culorii luminii. 

Studiu peisagistic pentru zona exterioară 

Pentru amenajarea zonelor exterioare se va realiza un studiu peisagistic. În jurul sălii ar urma să se amenajeze zone de recreere, terenuri de sport, alei pietonale, spații de joacă pentru copii, piste și parcări pentru biciclete. De asemenea, se va amenaja o parcare cu un nivel la subsol și unul la nivelul solului.

 

Investitii

Primăria Brașov a contractat 88 de autobuze electrice turcești. majoritatea vor fi livrate în acest an

Publicat

in

RATBV își completează flota de autobuze electrice cu încă 88 de astfel de mijloace de transport, cu care își ținta de transport sustenabil 100%, cu majoritatea autobuzelor electrice, completate de troleibuze și autobuze hibrid.

Marții, primarul George Scripcaru a semnat contractul pentru furnizarea a 88 de autobuze electrice de 10 metri și 64 stații de reîncărcare. 44 dintre acestea sunt cu încărcare lentă, duble, și vor fi amplasate în zonele de garare ale autobuzelor, iar 20 sunt stații de reîncărcare rapidă, ce vor fi amplasate pe traseele liniilor deservite de autobuzele electrice.

„Sunt 88 de autobuze electrice și 64 de stații de reîncărcare. Conform graficului de furnizare, prima etapă se referă la montarea stațiilor de încărcare, iar după aceea, autobuzele sunt programate a fi livrate în trei tranșe, una de 28 de autobuze, apoi alte două tranșe de câte 30. Acest grafic se întinde pe până la 1 martie 2027, însă am insistat ca acest lucru să se devanseze și până la finalul anului să încercăm să fie livrate toate aceste autobuze pentru a intra în flota SC RATBV SA. Noi trebuie să ne reconfigurăm traseele și aceste autobuze vor intra pe traseele RATBV în interiorul municipiului Brașov. Subliniez acest lucru, pentru că ne propunem ca să reconfigurăm și trasee pentru elevi, în special, în Brașov, cu aceste autobuze, în așa fel încât să ajungem și în interior, în cartiere, să creăm circuite pentru transportul elevilor dimineața la școli, la licee sau la colegii de pe raza municipiului Brașov. Facem încă un pas pentru ceea ce înseamnă modernizarea flotei de transport și o facem pentru călători, pentru reducerea poluării, pentru că sunt electrice toate și, de asemenea, și pentru șoferii de la RAT Brașov, să aibă mijloace de transport performante, moderne, care să le asigure și  lor un climat de muncă modern”, a precizat primarul George Scripcaru.

Majoritatea autobuzelor vor fi livrate în acest an

Potrivit reprezentantului furnizorului, SC BMC Track & Bus SA, obiectivul este ca majoritate autobuzelor să fie livrate în acest an, astfel încât RATBV să își poată pregăti un nou program de transport pentru anul viitor, prin care actualele autobuze diesel Menarini să fie înlocuite cu cele electrice.

„Astăzi am semnat un contract de 88 de autobuze electrice. Ele vor fi livrate cel târziu la începutul lunii martie 2027. Vrem chiar mai devreme, posibil la sfârșitul anului 2026. Astfel de autobuze, în număr de sute, circulă deja în marile orașe ale României, cum este București, Constanța, Iași, Suceava etc. Și vor veni și la Brașov!”, a subliniat Silvia Colacea, director executiv SC BMC Track & Bus SA.

Conform operatorului de transport RATBV, autobuzele vor circula fie pe linii cu încărcare mai mare, dar cu o frecvență crescută, fie pe rutele pe care nu există o solicitare de transport atât de crescută, cât și pe liniile speciale pentru transportul elevilor.

Descrierea tehnică a autobuzelor contractate

  • lungimea vehiculului 10,8 m;
  • capacitate: 76 de pasageri, din care 26 pe scaune;
  • rampă pentru accesul persoanelor cu dizabilități;
  • caroserie rezistentă la coroziune;
  • 2 uși pentru accesul pasagerilor;
  • sistem de aer condiționat separat pentru pasageri;
  • viteza maximă limitată electronic la 70 km/h;
  • autonomie: 446,72 km.

Valoarea acestei achiziții este de 187.070.400,00 lei fără TVA. În acest moment se încearcă găsirea unor soluții de finanțare nerambursabilă, astfel încât măcar o parte din sumele ce urmează a fi plătite de la buget să fie recuperate din fonduri nerambursabile, a transmis Primăria Brașov într-un comunicat de presă.

Citește mai departe

Cotidian

Calea ferată Brașov – Sighișoara, pe jumătate modernizată. Lucrările trebui să fie gata în doi ani

Publicat

in

Constructorii care modernizează calea ferată Brașov – Sighișoara se apropie de 60% grad de execuție a lucrărilor. La acest stadiu s-a ajuns după cinci ani de la data începerii proiectelor, iar pentru finalizarea diferenței de 40% mai au la dispoziței doi ani.

Calea ferată Brașov – Sighișoara a fost inclusă într-un proiect de modernizare cu finanțare europeană, iar după finalizarea lucrărilor, programată pentru anul 2028, pe acest sector feroviar, trenurile de persoane vor atinge o viteză de până la 160 km/h.

Mai e de săpat la tunelurile de la Ormeniș și Homorod

Conform datelor disponibile pe site-ul CFR SA, subsecțiunea Apața – Cața (28 de kilometri), lucrările sunt finalizate în proporție de 59,90%, iar constructorul, Asocierea Aktor S.A. (lider asociere), Alstom Transport S.A. și Arcada Company S.A.) va trebui să termine proiectul în luna februarie a anului 2028. Cele mai complicate lucrări de pe acest sector sunt cele la tunelurile Ormeniș și Homorod, care sunt săpate cu ajutorul unor TBM-uri (Tunnel Boring Machines), cunoscute popular sub denumirea de „cârtițe”.

La Tunelul Ormeniș, format din două galerii, fiecare cu o lungime de 7,1 km, la unul dintre fire s-au făcut excavații în lungime de 2.811 de metri, iar la celălalt fir TMB-ul a ajuns la 2.281,50 de metri.

La Tunelul Homorod – două galerii, fiecare cu o lungime de 5,2 km – una tintre „cârtițe” a săpat 678 de metri, iar cealaltă – 873 de metri.

Valoarea lucrărilor la acest sector de cale ferată se ridică la 3.360.420.000 lei și a fost decontată 52,97% din sumă.

Sectorul care include și Gara Brașov, finalizat în proporție de 57,27%

La sectoarele de cale ferată Braşov – Apaţa (care include și modernizarea infrastructurii de cale ferată de la Gara Brașov) și Caţa – Sighişoara, cu o lungime totală de 84 de kilometri, lucrările sunt terminate în proporție de 57,27%.

 La Gara Brașov încă se lucrează la linii ferate și la peroane. De asemenea, pe traseu se lucrează la trei dintre cele patru tuneluri.

De altfel, la Tunelul Mureni – cu lungime tunel 759 m – au fost terminate lucrările de excavare și se lucrează la cele două portaluri, cel de intrare fiind finalizat în proporție de 78%, iar cel de ieșire este finalizat în procent de 97,96%.

La Tunel Archita 1 (cu o lungime de 503 m) au fost excavați 102 m, portaul de intrare este finalizat în proporție de 65%, iar gradul de execuție a celui de ieșire este este de 43,09%.

La Tunel Archita 2 (221,56 m) și Tunel Beia (Beia 1 – 662,89 m și Beia 2 – 644,58 m) nu sunt în desfășurare lucrări.

Modernizarea celor două sectoare de cale ferată costă 3.677.670.000 lei, iar până acum a fost decontată 51,13% din sumă. Lucrările sunt executate de Asocierea Alstom Transport – Aktor Technical Societe Anonyme – Arcada Company – Euro Construct Trading 98 SRL denumită Asocierea RailWork, iar proiectul trebuie finalizat până în luna iunie a anului 2028.

Citește mai departe

Investitii

Investiție imobiliară majoră în apropierea Brașovului: Complex rezidențial cu 56 de blocuri noi. Zona nu are deocamdată rețea de gaze naturale

Publicat

in

Un nou proiect rezidențial de amploare se pregătește în zona Brașovului, după ce dezvoltatorul proprietar al terenului a depus documentația necesară pentru obținerea avizelor de mediu.

Proiect pentru 336 de apartamente noi în blocuri cu regim mic de înălțime

Potrivit memoriului tehnic, investiția vizează construirea unui ansamblu rezidențial format din 56 de blocuri cu regim redus de înălțime, fiecare având parter, etaj și mansardă. Proiectul ar urma să fie realizat pe un teren cu o suprafață de aproximativ 50.000 de metri pătrați.

În total, dezvoltatorul intenționează să amenajeze 336 de locuințe, dintre care 168 de studiouri și 168 de apartamente cu două camere. Fiecare clădire va include câte șase unități locative, distribuite la parter, etaj și mansardă.

Valoarea investiției este estimată la peste 65,3 milioane de lei, iar perioada de implementare este estimată la doi ani de la obținerea tuturor autorizațiilor necesare.

Peste 18.000 de metri pătrați de spații verzi, dar pentru început, fără rețele de gaze

Documentația depusă prevede amenajarea unei suprafețe de 18.280 de metri pătrați de spații verzi, precum și realizarea a 428 de locuri de parcare pentru viitorii locatari și vizitatori. Suprafața construită totală a celor 56 de imobile va depăși 8.500 de metri pătrați. Conform documentelor depuse pentru avizare, dezvoltatorul va suporta costurile necesare extinderii și racordării la rețelele de apă, canalizare, energie electrică, iluminat public și, ulterior, gaze naturale. Tocmai de aceea, dezvoltatorul propune ca până la extinderea rețelelor de gaze, încălzirea locuințelor să fie pe bază de curent electric.

Dacă proiectul va primi toate avizele necesare, acesta va deveni unul dintre cele mai mari ansambluri rezidențiale cu regim redus de înălțime aflate în dezvoltare în zona Brașovului.

Citește mai departe

Trending