Consilierii locali PSD Brașov au creionat strategia de combatere a „cenzurii Primăriei”. Ei propun angajarea, pe bani publici, a unui a administrator de conturi social media pentru CL

Consilierii locali social-democrați ai municipiului Braşov au găsit soluția pentru a compensa „cenzura” pe care spun că a instituit-o Primăria Brașov pe pagina de Facebook a instituției. Astfel, marți, într-o conferință de presă, consilierul local Alexandra Crivineanu (PSD) a anunțat că va propune în următoarea ședință de plen a forului deliberativ local înființarea unui post de consilier pe probleme de comunicare cu presa, acesta urmând a se regăsi în organigrama Primăriei Brașov.

Viitorul “purtător de cuvânt” al Consiliului Local ar urma „să gestioneze strict activitatea consilierilor locali”. Mai exact, Alexandra Crivineanu a spus că purtătorul de cuvânt al CL va transmite presei  „activitatea din Consiliul Local, interpelările depuse, fie cele scrise, fie cele verbale, din şedinţe, prezentarea proiectelor iniţiate, orice activitate a consilierilor depusă în sprijinul comunităţii”.

Și o pagină de Facebook…

„Propunem înființarea unei pagini de Facebook a Consiliului Local, acolo unde să avem acces toți consilierii, printr-o persoană de legătură, căreia să îi furnizăm, oricare dintre noi, NU preferențial, materialele ce le dorim postate, desigur legate de activitatea noastră pentru comunitate: proiecte, inițiative, interpelări, luări de cuvânt, opinii”, a mai anunțat Crivineanu.

Consilierului local i s-a propus ca această pagină să fie deschisă de un ales, care, apoi să ofere drept de administrare tuturor colegilor din forul deliberativ, astfel încât să existe o deschidere totală. „Ne-am gândit și la varianta aceasta, însă nu știu cum ar putea fi gestionată. Sunt unii colegi, în special din PNL, care postează tot felul de poze… ”, a spus Crivineanu.

De ce e nevoie de “purtătorul de cuvânt” al CL?

„Am evita astfel și cenzura care ne este aplicată nouă, consilierilor locali de la PSD, dar și cetățenilor acestui municipiu. Nu mai departe de ziua de ieri (luni – n.n), când, după prima zăpadă, oameni au avut nemulțumiri pe   care  și  le-au   exprimat pe pagina de  Facebook a   Primăriei, comentariile nefavorabile au dispărut”, a afirmat  Crivineanu.

Despre „cenzura Primăriei”, Alexandra Crivineanu a vorbit și în ședința de plen din 15 noiembrie. Și atunci, ea a reclamat faptul că gestionarul paginii de Facebook a Primăriei Braşov a şters comentariile social democraţilor. 

Alexandra Crivineanu vine cu această propunere de angajare a unui purtatoe de cuvant CL care să administreze si o pagină de Facebook a Deliberativului local, în ciuda faptului ca în prezent oricare dintre aleşi poate face acest lucru. Nimic nu îi împiedica pe aleşi să distribuie pe rețelele de socializare detalii despre munca lor in Consiliul Local, nu neapărat pe o pagina de instituție, ci şi pe o pagina personală (profesională). Cu toate că unii dintre ei au pagina “profesională”, sunt destul de “zgarciți” cu detaliile despre activitatea lor.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.