Deputatul USR Braşov, Tudor Benga, cere Ministerului Transporturilor investiţii rapide şi ferme în infrastructura feroviară din România. Solicitarea publică a deputatului vine în contextul în care în judeţul Braşov a avut loc săptămîna trecută un nou accident feroviar, în care un tren a deraiat în zona gării Dârste.
„Este o dramă ce se întâmplă cu infrastructura feroviară din România şi, din păcate, Braşovul este unul dintre nodurile feroviare care a avut parte de mai multe evenimente neplăcute în ultima vreme, unele dintre cele care puteau fi prevenite. Transportul cu trenul a fost ignorat prea mult până acum, de aici şi incidentele care se produc atât de des în ultima vreme, dar şi calitatea slabă a serviciilor. Guvernul trebuie să acorde o atenţie mai mare infrastructurii feroviare, pentru că altfel riscăm să avem în continuare incidente cu trenuri deraiate pe căile ferate, şi unele chiar cu victime“, a declarat Tundor Benga.
Deputatul USR susţine că Guvernul „îşi bate joc de infrastructura feroviară“. „Este o resursă pe care o apreciem prea puţin faţă de beneficiile pe care le-ar putea aduce, mai ales pe Valea Prahovei, unde accesul rutier este gâtuit“, a mai declarat deputatul USR Braşov. În judeţul Braşov au avut loc patru incidente pe calea ferată, în ultima lună, la Augustin, Braşov, Feldioara şi Dârste.
Fii primul care comentează