Ramai la curent!

Sănătate

Spitalul Județean Brașov a acumulat datorii de peste 2 milioane de lei din cauza întârzierii lucrărilor de la Corpul B. Managerul Cobelschi cere suplimentarea numărului de paturi

Publicat

in

Întârzierea apărută în lucrările de consolidare și modernizare a Corpului B de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov dă mari bătăi de cap în funcționarea unității medicale.  Reducerea numărului de paturi, venită odată cu reorganizarea dictată de aceste lucrări, se prelungește și ea, ceea ce atrage după sine și o finanțare mai mică spitalului, în condițiile în care numărul de pacienți a rămas la fel, dacă nu chiar a și crescut, după cum a precizat dr. Călin Cobelschi, manager al SCJU Brașov. 

Așadar, Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov este nevoit să acorde aceleași servicii medicale, însă cu mai puțini bani primiți de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate.



 

Potrivit managerului Călin Cobelschi, față de graficul anunțat inițial, lucrările au o întârziere de patru luni.

„Termenul iniţial pentru finalizarea lucrărilor era luna august a acestui an, însă, fiind decalat cu patru luni, cred că în primăvara anului viitor vor termina lucrările. De asemenea, va mai trece o perioadă pentru relocarea secţiilor din pavilioanele unde au fost transferate temporar”, a explicat managerul spitalului.  

Pe de altă parte, dr. Călin Cobelschi a declarat că încercă acum să obţină de la Ministerul Sănătăţii  o suplimentare a numărului de paturi având în vedere că cererile sunt la el de mari ca înaintea reorganizării.

„Structura a fost redusă cu 79 de paturi și suntem în regim de avarie. A fost făcut un lucru greşit încă de la început. Prin lege, un spital, când intră în renovare trebuie să aibă un plan de conformare şi să nu i se reducă numărul de paturi. Nouă ni s-a redus. Este o greşeală pe care vreau să o remediez cât mai repede. Suntem în curs de a trimite la Minister un nou număr de paturi pe care să îl aprobăm“, a declarat dr. Cobelschi.

Managerul Spitalului Județean spune că și cheltuielile au fost mai mari, față de veniturile obținute pentru funcționare în „structura de avarie“.



 

 „Numărul de bolnavi este acelaşi ca înainte sau mai mare, iar din punctul asta de vedere, avem o problemă majoră. Pentru numărul de paturi reduse, noi am cheltuit mai mult cu 3,5 milioane de lei, care nu ni s-au decontat de la Casa de Asigurări de Sănătate şi pe care va trebui să îi recuperăm cumva. Am ajuns în situaţia de a avea arierate. Am prezentat azi situaţia ministrului Sorina Pintea şi dânsa a declarat că se va implica în această problemă. În acest moment, spitalul are datorii în valoarea de aproximativ 2 milioane de lei, trecute de 90 de zile”, a explicat Călin Cobelschi. 



 

În acest cotextă, ajuns marți la Brașov, ministeruș Sănătății Sorina Pintea a pus din nou în discuție necesitatea înființării unui Fond Național de Solidaritate, prin care să se acopere cheltuieli rezultate din situații precum cele în cazul Spitalului Județean. Acest Fond este doar în stadiul de inițiativă în acest moment.

Prima Pagina

Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, suspiciuni de fraudă și corupție în timpul pandemiei de COVID-19. Parchetul European investighează un contract de 1,5 milioane de euro

Procurorii europeni investighează un posibil caz de corupție și fraudă într-o achiziție de echipamente medicale din pandemie, cu percheziții în București, Brașov și Mureș.

Publicat

in

O anchetă de amploare coordonată de Parchetul European – biroul din Cluj-Napoca – scoate la iveală suspiciuni serioase de corupție și fraudă în achizițiile publice de echipamente medicale derulate în perioada pandemiei, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov.

Investigația vizează un contract de aproximativ 1,5 milioane de euro, atribuit în 2021, în plină criză sanitară. Potrivit procurorilor europeni, există indicii că documentația de atribuire ar fi fost „ajustată” astfel încât să avantajeze o firmă anume, care ulterior a și câștigat licitația. În acest context, anchetatorii suspectează că reprezentanții companiei ar fi oferit mită unor funcționari publici din cadrul Spitalului Județean de Urgență Brașov, pentru a se asigura că procedura de achiziție este organizată în favoarea lor. Mai mult, potrivit EPPO, citat de Mediafax, există bănuiala că unii dintre funcționarii implicați ar fi cerut și primit un comision de aproximativ 5% din valoarea contractului.

Percheziții la București, Brașov și Mureș

Săptămâna trecută, au avut loc percheziții în București, Brașov și Mureș, unde au fost ridicate documente și echipamente electronice relevante pentru dosar.

Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul Inspectoratul General al Poliției Române, prin structurile specializate în investigarea criminalității economice, precum și al inspectoratelor județene de poliție din Brașov și Mureș.

Ancheta este în desfășurare, iar toate persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală decizie definitivă a instanței.

Citește mai departe

Prima Pagina

Amenajarea Oncologiei de la Spitalul Tractorul, deocamdată în etapa biocratică. Fundația Metropolis va încheia un parteneriat cu Primăria Brașov și cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov

Publicat

in

După ce a anunțat că din donațiile de la companiile și cetățenii din Brașov va amenaja spațiile din Staționarul Tractorul, în care va funcționa Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, Fundația Metropolis a început demersurile birocratice pentru a realiza investiția.

Astfel, într-o primă fază, va semna un acord de parteneriat cu Primăria Brașov (care are în proprietate clădirea în care funcționează Staționarul Tractorul), dar și cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov.

Acordul cu Primăria Brașov va fi semnat abia după ce documentul va fi aprobat în de consilierii locali brașoveni, în ședința de plen de miercuri.

Clauză specială pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență și Primăria Brașov

Conform protocolului, fundația se angajează să organizeze, să coordoneze și să asigure finanțarea proiectului prin organizarea unor campanii de strângere de fonduri și va intra în relații contractuale, în calitate de investitor, cu terțe părți care vor trebui contractate în vederea renovării/echipării clădirilor aferente proiectului.

„Fundația va sponsoriza Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov cu sumele necesare derulării și implementării proiectului. Orice decizii ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov sau ale Municipiului Brașov care privesc investitorul (fundația – n.red.) sau proiectul vor trebuie comunicate în prealabil investitorului, înainte ca aceste decizii să fie luate sau să fie comunicate în spațiul public”, se arată în textul protocolului.

Potrivit aceluiași document, Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov și Municipiul Braşov se angajează să susțină demersurile fundației în legatură cu proiectul, și în acest sens, să contracteze, ca beneficiar, toate serviciile și lucrările necesare de renovare aferente proiectulului și implicit, în vederea obținerii în prealabil a tuturor avizelor și autorizăriilor legale necesare, conform proiectului ce va fi avizat pentru renovarea/echiparea clădirilor.

„Data de începere, durata de execuție a lucrărilor pentru renovări/echipare, condițiile specifice, precum și volumul lucrărilor/echipamentelor și al costurilor în legătura cu proiectul vor fi determinate și stabilite prin contractele ce se vor încheia între părți sau de părți cu terțe părți, precum executanții proiectului, executanții lucrărilor de renovare, etc. Părțile vor stabili împreună tema de proiectare, asigură aprobarea documentațiilor tehnice, inclusiv modificările asupra acestora în perioada de execuție”, se mai arată în textul protocolului.

Fundația mai are nevoie de fonduri

Amintim că la jumătatea acestei luni, Fundația MEtropolis a anunțat că Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov va fi mutată din corpul B al Pavilionului Mârzescu în Staționarul Tractorul. Finanțarea va fi asigurată de Fundația Metropolis, din banii strânși inițial din donații pentru renovarea spațiilor din Corpul B al Pavilionului Mârzescu, unde funționează în prezent „Oncologia”, proiect din care fundația s-a retras la începutul lunii februarie, după ce Consiliul Județean Brașov a anunțat că va reabilita întreaga clădire. 

Pentru amenajarea Secției de Oncologie din Staționarul Tractorul, fundația are disponibilă, în prezent, suma de 565.000 de euro, însă valoarea estimată a investiției este mai mare.

Citește mai departe

Investitii

Investiție europeană de aproape 3,8 milioane lei pentru pacienții cardiaci critici din Brașov: echipamente moderne la Spitalul Județean

Consiliul Județean Brașov investește aproape 3,8 milioane de lei, majoritar din fonduri europene, pentru dotarea secției de cardiologie critică a Spitalului Județean.

Publicat

in

Consiliul Județean din Brașov a semnat un nou contract de finanțare europeană pentru modernizarea serviciilor medicale dedicate pacienților în stare critică. Proiectul, numit „Șansă pentru inimile pacienților cardiaci critici”, vizează dotarea Unității de Supraveghere și Tratament Avansat din cadrul Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov.

Contractul, semnat la începutul acestei săptămâni de președintele CJ Brașov, Adrian-Ioan Veștea, cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, are o valoare totală de aproape 3,8 milioane de lei. Finanțarea este asigurată în proporție de 98% din fonduri nerambursabile, diferența fiind acoperită din bugetul județean.

Proiectul, care se va derula pe o perioadă de 20 de luni, presupune achiziția unor echipamente medicale esențiale, printre care un sistem ECMO pentru oxigenare extracorporală, un ecocardiograf de înaltă performanță și unul portabil. Aceste dotări vor permite intervenții rapide și tratamente avansate pentru pacienții cu afecțiuni cardiace severe.

Inițiativa face parte dintr-o serie mai amplă de investiții în sistemul sanitar brașovean, după alte proiecte dedicate pacienților oncologici și celor cu accident vascular cerebral. Autoritățile județene mizează pe aceste fonduri europene pentru a crește calitatea actului medical și șansele de supraviețuire ale pacienților critici.

Citește mai departe

Trending