Fitch Ratings a confirmat vineri ratingurile pentru creditele pe termen lung în valută şi monedă locală ale municipiului Braşov la „BBB minus“, perspectiva asociată fiind stabilă, informează un comunicat de presă al agenţiei de evaluare financiară, potrivit agerpres.ro.
De asemenea, agenţia a confirmat calificativul pe termen scurt în valută la „F3“.
Comunicatul precizează că ratingul individual al oraşului, care este de „BBB plus”, a fost downgradat din cauza ratingului de ţară. Prin urmare, o îmbunătăţire a calificativelor României va duce la o acţiune corespunzătoare de rating în cazul Braşovului, apreciază agenţia de evaluare financiară, citată de Agerpres.
Ratingurile oraşului sunt limitate de cele ale României deoarece profilul de creditare individual (SCP) al municipiului Braşov este evaluat la „BBB plus“. Acest rating reflectă o combinaţie între evaluarea privind nivelul mediu redus al profilului de risc şi nivelul solid al datoriei (la „AA“).
Oraşul are surse stabile de venituri, perspectivele de creştere a veniturilor fiind în linie cu avansul PIB-ului naţional. Veniturile din taxe reprezentau anul trecut peste 81% din veniturile operaţionale ale Braşovului, pe baza activităţilor economice moderate ciclice, precizează raportul Fitch.
În urma îmbunătăţirii sistemului de evaluare a proprietăţilor şi a îmbunătăţirii ratelor de colectare, veniturile au crescut semnificativ în ultimii ani.
Situat în centrul României, Braşovul este reşedinţa şi cel mai mare oraş din judeţul Braşov, şi are peste 290.000 de locuitori, fiind al şaptelea mare oraş din România. Oraşul este o populare destinaţie turistică şi este aşezat strategic în mijlocul ţării. Economia locală este diversificată şi comparativ bogată după standardele naţionale, apreciază agenţia de evaluare financiară.
Ratingul Brașovului este același de cel puțin un an. Tot „BBB minus“ a fost evaluat și municipiul Oradea.
Fii primul care comentează