Noua UPU a Spitalului Judeţean Braşov, abandonată după vizita ministrului Sănătăţii. Din aprilie, nimic nu s-a mai mişcat pe șantier

La ultima vizită la Braşov a ministrului Sorina Pintea, la jumătea lunii aprilie, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii anunţau că în maxim două săptămâni se va face amenajarea de şantier pentru extinderea Unităţii de Primiri Urgenţe de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov.  In  schimb, terenul este în prezent exact în eaceeaşi stare ca acum două luni şi jumătate şi nici urmă de mişcare în zonă.



Managerul Călin Cobelschi confirmă că pe şantierul respectiv este linişte de multe săptămâni şi spune că a şi încercat să afle care este situaţia, de aceea a trimis la Minister toate documentaţiile necesare dar şi o scrisoare în acest sens. Deocmadată, niciun răspuns, iar amplasamentul este la fel: o groapă unde ar trebui pusă fundaţia viitoarei UPU extinse a spitalului.

Noua unitate de primiri urgenţe a Spitalului Clinic judeţean de Urgenţă Braşov, rezultată prin modernizarea şi extinderea actualei unităţi, este o investiţie de 10,5 milioane lei (2,2 milioane euro), care ar trebui să fie finalizată în 18 luni, adică până la sfârşitul anului 2020. Finanţarea vine printr-un credit de la Banca Mondială, accesat de Guvernul României. Contractul de lucrări a fost semnat de ministrul Sănătăţii Sorina pintea încă din 8 aprilie, iar în 17 aprilie, când ministrul a ajuns la Braşov, pe terenul unde se face extinderea era deja săpată o fundaţie. De atunci însă, fundaţia a rămas exact la fel: adică o groapă, unde a fost demolată o veche anexa a spitalului și pe lângă care nu se vede niciun muncitor. Lucrările sunt executate de General Services Construct Bucureşti SRL, aceeaşi firmă care s-a ocupat şi de investiţiile de la Spitalul Universitar
Bucureşti, Spitalul Pantelimon, spitalul de la Giurgiu şi mai multe maternităţi.



Aşa cum este proiectată, viitoarea UPU a spitalului va fi un imobil cu subsol şi parter şi va avea printre altele, un spaţiu pentru rezidenţi şi pregătirea acestora şi spaţii pentru intervenţii, pe 1.200 de metri pătraţi, din cei 1800 puşi la dispoziţie. Încă din 2016, Ministerul Sănătăţii a luat decizia de a reface unităţile de primiri urgenţe ale spitalelor din Braşov şi Oradea. Lucrările la Oradea au început în ianuarie, iar la Braşov, şantierul ar fi trebuit deschis până la sfârşitul lunii aprilie. Tot din 2016, Ministerul Sănătăţii a făcut şi unele achiziţii pentru UPU Braşov, echipamentele fiind acum în funcţiune. Ele vor fi mutate în noua UPU, când clădirea va fi operaţională. În prezent, având în vedere că o parte din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă este în şantier, UPU funcţionează în spaţiile ocupate în trecut de Ambulatorul integrat.

Conform statisticilor, medicii de la UPU au în medie 230 de pacienţi pe zi şi 65.000 de pacienţi pe an.

2 Trackbacks-uri / Pingbacks-uri

  1. Corpul de control al ministrului Sănătăţii, „vizită“ în miez de noapte la Spitalul Judeţean Braşov
  2. Guvernul verifică groapa din curtea Spitalului Judeţean. Constructorul angajat de ministrul Pintea ar putea fi concediat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.