Finalizarea lucrărilor la DN 73, la o nouă amânare. Ar putea fi gata „undeva spre sfârșitul anului viitor”

Conducerea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat noul termen estimat de finalizare a DN 73. Lucrările ai început în 19 mai 2014, sunt executate de Asocierea Azvi SA – Straco Grup SRL – Piomar Development – Tractebel, iar potrivit directorului CNAIR SA, Sorin Scarlat, ar putea fi gata la finalul anului 2020. 

„Zilele trecute au primit şi a treia autorizaţie de construire şi de la data emiterii acestui document au încă 9 sau 10 luni de lucru, adică undeva spre sfârşitul anului viitor. Cei 103 km ai DN 73 vor fi gata la finalul anului viitor”, a precizat reprezentantul CNAIR. 

Reamintim că în 20 mai, la Râșnov, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a rupt contractul de lucrări în fața presei solicitând conducerii de atunci a CNAIR să în rezilieze. La începutul acestei săptămâni, la ieșirea din Zărnești, Cuc a „lipit”, anunțând că suspendă procedura de reziliere, după ce constructorul „și-a învățat lecția”. 

Noul termen de finalizare a lucrărilor de modernizare a DN 73, respectiv finalul anului 2020, a fost anunțat după ce, de-a lungul anilor, CNAIR a anunțat numeroase termene de finalizare a lucrărilor, ba anul 2015, ba anul 22018, ba anul 2019. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.