Ramai la curent!

Cotidian

FOTO. Arhitectul care a lucrat la musical-ul „Mamma mia“, la „X Factor“, „Vocea României“ sau „Vocea Cehiei“ va construi în Piața Sfatului o scenă cu echivalentul a 1000 de televizoare, pentru „Centrul de Aur“

Publicat

in

În acest an, scena Festivalului Internaţional Cerbul de Aur pe care vor evolua concurenţii şi artiştii invitaţi din România şi din străinătate va fi una clasică, dar și versatilă și glamour, anunță organizatorii festivalului. 



Scena va fi inundată de sute de metri pătraţi de ecrane LED, adaptată, la fel ca grafica, profilului şi conţinutului tuturor show-urilor pop, rock sau de folclor. 

Artiştii prezenţi la Cerbul de Aur 2019, concurenţi sau invitaţi, vor urca pe o scenă de 800 de metri pătrați, cu 400 metri pătrați de ecrane de LED - echivalentul a 1.000 de televizoare – şi cu peste 50.000 de piese demontabile de scenotehnică. O scenă cu un concept clasic, pentru un eveniment cu clasă şi de tradiţie cum e Cerbul de Aur, dar care se poate transforma rapid pentru a fi în ton cu show-ul fiecărui artist în parte.

Scena este gândită de arhitectul Petre Țalea, omul care şi-a pus amprenta pe spectacole susţinute de Ştefan Bănică jr., Horia Brenciu sau Loredana, festivaluri, musical-ul „Mamma mia”, show-uri tv precum: „Câştigă România”, „Surprize, surprize”, „Iartă-mă”, „Din dragoste”, „Dansez pentru tine”, „Vocea României”, „Vocea Cehiei” sau „X Factor”.



„Sunt mândru să lucrez din nou la acest amplu proiect, care e mereu o provocare pentru mine. Dacă anul trecut ediţia jubiliară a Cerbului de Aur s-a desfăşurat pe o scenă impresionantă, în acest an vrem să surprindem din nou spectatorii din Braşov şi telespectatorii din faţa micilor ecrane”, promite arhitectul Petre Ţalea, cel care semnează scenografia Festivalului.

 

 

„Orice decor este special şi are particularităţile lui, dar are şi „eterna" motivaţie - trebuie să fie mai bun decât anul trecut. Încercăm să oferim artiştilor un spaţiu atractiv şi versatil pentru momentele ce îi reprezintă. Vom avea o scenografie tehnologică, cu suprafaţe generoase de ecrane pentru implementarea decorurilor video, astfel că, împreună cu designul de lumini, scena se va transforma pentru fiecare moment în parte. Se va schimba geometria spaţiului pentru a accentua şi susţine performanţa la nivelul unui show de mare anvergură mult asteptat de public”, încheie Petre Țalea. 

 

Lucările pentru amenajarea scenei din Piața Sfatului și a gradenelor pentru public sunt în plină desfășurare. La amenajarea Pieţei pentru Cerbul de Aur, organizatorii au ţinut cont de profilul spaţiului, astfel încât prezenţa evenimentului să fie o bucurie pentru oraş, iar măsurile necesare desfăşurării festivalului să nu creeze un disconfort major populaţiei.

Festivalul Cerbul de Aur 2019 va fi o ediţie completă, pentru toate gusturile, cu ritm dar şi romantică! Pe scena din Piaţa Sfatului vor urca Emeli Sandé, Ronan Keating, Ştefan Bănică jr şi Irina Rimes.

Cei 12 artişti din concurs vor performa în prima şi a doua zi a Festivalului, joi şi vineri, 22 şi 23 august, pentru ca sâmbătă să aflăm câştigătorii premiilor în valoare totală de 55.000 de euro. 



Pentru cele patru zile ale evenimentului - 22-25 august - organizatorii au pus la dispoziţie mai multe categorii de bilete, cu preţuri începând de la 70 de lei. Acestea sunt disponibile pe Eventim.ro (https://www.eventim.ro/ro/bilete/cerbul-de-aur-2019-brasov-piata-sfatului-529987/event.html), UPC.ro şi în reţeaua magazinelor partenere: Vodafone, Telekom, Carrefour, benzinăriile OMV, librăriile Cărtureşti, Diverta şi Humanitas. De asemenea, biletele se pot cumpăra şi de la casele de bilete Eventim din Cluj - în cadrul Iulius Mall şi din Bucureşti – în cadrul Cinema PRO. Biletele pot fi achiziţionate cu opţiunea de livrare prin curier, ridicare de la casa de bilete, print-at-home (in format pdf) sau în format e-ticket (bilet direct pe telefonul mobil) cu cost zero.

Cotidian

20 de străzi din zona Astra-Răcădău rămân fără apă. Compania Apa anunță că pune la dispoziție 3 cisterne pentru nevoile urgente

Mai multe străzi din zonele Astra și Răcădău din Brașov rămân fără apă joi, 4 iunie 2026, între orele 08:00–20:00, din cauza lucrărilor de modernizare a rețelei de distribuție. Autoritățile anunță amplasarea a trei cisterne pentru alimentarea de urgență a populației afectate.

Publicat

in

Locuitorii din cartierele Astra și Răcădău din municipiul Brașov vor rămâne fără apă potabilă joi, 4 iunie 2026, în intervalul orar 08:00–20:00, ca urmare a lucrărilor de modernizare a rețelei de distribuție, care au loc în zonă.

Intervențiile fac parte din proiectul „BV-CL-R03 – PDD Reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă în Municipiul Brașov”. Lucrările vor începe în zona străzii Alexandru cel Bun, la intersecția cu strada Carpaților.

În intervalul orar anunțat, furnizarea apei va fi oprită pe mai multe străzi și zone rezidențiale, respectiv Carpaților (între numerele 2–58, 53–61B, 74–76 și 89–97, precum și Cartierul Urban), Calcarului, Nicolae Grigorescu, Vasile Alecsandri, Mureșului, Cernei, Tâmpei, Dobrogeanu Gherea nr. 77, Padina, Eftimie Murgu, Crișului, Vârful cu Dor, Diana, Someșului, Privighetorii nr. 2, Zorilor (nr. 1–5 și 6–16), Strada Panselelor, Strada Poienelor (nr. 2–12), precum și la mai multe instituții și obiective, inclusiv Centrul Multifuncțional de Servicii Sociale, Farmacia Santa, Hotel Astra și Magnolia Center.

Pentru a sprijini locuitorii afectați, Compania Apa Brașov anunță că vor fi amplasate trei cisterne cu apă potabilă în puncte accesibile locuitorilor din zonă:

  • la Magnolia Center (parcare);
  • pe Strada Panselelor, în zona Centrului Multifuncțional de Servicii Sociale;
  • pe Strada Zorilor, la intersecția cu Strada Sitarului.

Citește mai departe

Cotidian

Justiția, în protest: activitate va fi suspendată parțial în instanțe și parchete în 2–5 iunie

În perioada 2–5 iunie 2026, instanțele și parchetele din România își reduc activitatea și suspendă parțial programul cu publicul, ca formă de protest față de proiectul Legii salarizării. Sindicaliștii din sistemul judiciar critică înghețarea veniturilor, lipsa majorărilor reale și riscul apariției unui nou val de litigii salariale, anunțând noi acțiuni după consultările de la Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.

Publicat

in

În perioada 2–5 iunie 2026, în intervalul orar 08:00–12:00, activitatea în instanțe și parchete va fi suspendată parțial, iar programul de lucru cu publicul va fi redus la jumătate, cu excepția cauzelor și lucrărilor urgente, stabilite de lege.

Anunțul a fost transmis de către reprezentanţii Sindicatului Național al Grefei Judiciare Dicasterial, care a precizat că pe 4 iunie, în prima parte a zilei, activitatea va fi suspendată complet:

„În data de 4 iunie 2026, în intervalul orar 08:00–12:00, în timpul consultărilor organizate pentru Familia ocupațională de funcții bugetare „Justiție”, activitatea în instanțe și parchete va fi oprită total, ca formă de protest față de modul în care proiectul Legii salarizării ignoră revendicările legitime ale personalului auxiliar de specialitate și conex din sistemul judiciar”.

Ce reclamă sindicaliștii din Justiție

Sindicaliștii din sistem reclamă faptul că proiectul legislativ nu răspunde revendicărilor formulate și ar putea repeta problemele generate de aplicarea Legii nr. 153/2017, care a dus în trecut la plafonări salariale, litigii extinse și costuri semnificative pentru stat. Aceștia susțin că personalul auxiliar și conex nu a beneficiat de creșteri salariale reale în ultimul deceniu, majorările fiind obținute mai ales prin hotărâri judecătorești definitive.

Reprezentanții angajaților avertizează că noul proiect ar putea duce la înghețarea salariilor pentru următorii cinci ani și la declanșarea unui nou val de procese în sistemul de justiție.

În plus, în data de 4 iunie 2026, în intervalul 08:00–12:00, activitatea instanțelor și parchetelor va fi complet oprită pe durata consultărilor organizate la Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, ca formă suplimentară de protest.

Sindicaliștii au anunțat și convocarea unei Adunări Generale Extraordinare pe 5 iunie 2026, unde vor fi decise următoarele forme de acțiune în funcție de rezultatul negocierilor.

Citește mai departe

Cotidian

Tradiția care „se poartă”: brand din Țara Făgărașului, exemplu european pentru valorificarea patrimoniului imaterial

Publicat

in

În Țara Făgărașului, o afacere locală care a readus în actualitate motivele cusute de altădată, a devenit exemplu european de bune practici pentru modul în care tradiția poate fi transformată în produs contemporan. Brandul Mândra Chic, creat de antreprenoarea făgărășeană Alina Zară, a fost inclus ca studiu de caz în cadrul proiectului InThrace, dedicat patrimoniului cultural imaterial, ca instrument de promovare a comunităților mici.

Mândra Chic, exemplu de valorificare sustenabilă a poveștilor locului

Prezentarea brandului Mândra Chic a avut loc în cadrul conferinței finale a proiectului, organizată la Universitatea Transilvania din Brașov, pe data de 29 mai, unde cercetători, specialiști și practicieni din mai multe țări europene au analizat felul în care tradițiile locale pot fi integrate în modele economice sustenabile.

Coordonatoarea proiectului Inthrace, conf. dr. Arabela Briciu, spune că Mândra Chic ilustrează tocmai felul în care patrimoniul imaterial poate fi reinterpretat fără a-și pierde esența, ci dimpotrivă, fiind readus în circuitul contemporan prin produse vestimentare și elemente de design inspirate din portul tradițional, din „cusăturile bunicii”.

„Sunt cusături pe care le făceau bunicile noastre și care, altfel, s-ar pierde dacă nu ar fi integrate în produse actuale, în vestimentații moderne”, a explicat aceasta, subliniind caracterul dinamic al patrimoniului cultural imaterial.

„Cusăturile bunicii”, sub brandul Mândra Chic

Azi, prin afacerea dezvoltată de Alina Zară, „cusăturile bunicii” sunt prezente pe diverse materiale, de la tricouri, hanorace sau eșarfe, la semne de carte sau alte obiecte de decor din material textil.

De asemenea, ele sunt prezentate publicului larg prin Muzeul de Pânze și Povești, inițiat de Alina Zară și Ioana Zară și organizat ca un mic centru cultural dedicat comunității și memoriei satului Mândra dinȚara Făgărașului. Parte din proiectul Mândra Chic, spațiul reunește colecții de pânze tradiționale, povești locale în formate diverse (cărți poștale, volume, expoziții), ateliere creative de „zestre contemporană”, activități gratuite pentru copii, campanii civice și de mediu, tururi ghidate, proiectul internațional „Suveica Mamei Ruța” și o grădină model inspirată din gospodăria tradițională a satului.

Patrimoniul imaterial, ca valoare economică și culturală pentru comunitățile mici

Patrimoniul imaterial sau intangibil include meșteșuguri, obiceiuri și cunoștințe transmise între generații, multe dintre ele aflate în risc de dispariție dacă nu sunt adaptate contextului actual. În acest sens, Mândra Chic a fost analizată ca studiu de caz în cadrul proiectului INTHRACE și prezentat ca exemplu de afacere care reușește să păstreze identitatea culturală a Țării Făgărașului, fiind, astfel un element de valoare economică și culturală pentru zonă.

Proiectul InThrace este derulat pe o perioadă de doi ani și jumătate de Universitatea Transilvania din Brașov, în calitate de coordonator, și este finanțat prin programul Erasmus+. Parteneriatul include universități și organizații din România, Polonia, Grecia, Croația, Portugalia și Bulgaria.

Citește mai departe

Trending