Connect with us

Cotidian

După 80 de ani, a fost publicat protocolul Ribbentrop-Molotov. În 23 august 1939, România a pierdut Basarabia, iar în 23 august 1944 a intrat sub umbrela URSS

Published

on

23 august este o dată care a marcat istoria României. În 23 august 1939 a fost încheiat pactul pactul Ribbentrop-Molotov, document care a fost publicat de guvernul rus abia zilele trecute, la 80 de ani de la semnarea acestuia. În 23 august 1944, România a intrat sub umbrela URSS. 

Acum 80 de ani, Europa era în pragul războiului. Germania a anexat Austria (formal a fost numită unire). Apoi a anexat teritoriile locuite de etnicii din Cehoslovacia și dădea de înțeles că lucrurile nu se vor termina aici. Statele occidentale au „închis ochii”, sperând că ambițiile Germaniei se vor termina, dar s-au înșelat. Pentru a mai echilibra puțin raportul de forțe din Europa, statele Occidentale au încercat să coopteze URSS într-o alianță anti-germană. Și Germania negocia cu Stalin, interesul ei fiind își asigure spatele în eventualitatea unui război cu statele din Vestul Europei. Hitler nu vroia să se repete scenariul din Primul Război Mondial, când Germania a fost pusă în situația de a lupta pe două fronturi. Stalin a analizat, a calculat și, până la urmă „s-a înțeles” cu Hitler. Așa a apărut pactul de neagresiune semnat în 23 august 1939, la Moscova, sub ochii lui Stalin, de miniștrii de externe ai celor două țări  Joachim von Ribbentrop și  Viaceslav Mihailovici Molotov. Însă, acest acest protocol a avut și câteva anexe secrete, prin care Germania și USRR și-au împărțit sferele de influență. 

Documentul, cunoscut şi ca „Pactul Communazi” (asociere a termenilor „comunism” şi „nazism”), cuprinde trei clauze, respectiv împărţirea Finlandei şi a celor trei state baltice (Lituania, Letonia, Estonia), o clauză privind Polonia, ce prevede inclusiv posibila ei dispariţie ca stat independent, şi una privind Basarabia. Conform surselor istorice, Germania şi-a declarat totalul dezinteres faţă de teritoriul Basarabiei, dorit de sovietici, şi astfel nu a avut obiecţii faţă de eventuale modificări ale graniţei aici în favoarea Uniunii Sovietice. 

Trei interpretări ale actului din 1939

 Publicarea de către guvernul rus a protocolului secret al pactului Ribbentrop-Molotov, la 80 de ani de la semnarea acestuia, a sporit diviziunile între ruşii care cred că URSS nu avea la acea vreme altă alternativă decât să încheie acest pact cu Germania nazistă şi cei care consideră că el i-a dat aripi lui Hitler să invadeze Polonia şi să declanşeze al Doilea Război Mondial. 

„Stalin purta negocieri cu Anglia şi Franţa privind necesitatea unei apărări colective împotriva Germaniei, dar el a înţeles că Hitler îi va da ceea ce Occidentul nu era dispus să-i dea: statele baltice şi Polonia (…) Uniunea Sovietică are aceeaşi responsabilitate ca şi Germania pentru declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial”, spune Nikita Petrov, istoric în cadrul organizaţiei pentru drepturile omului Memorial, citat de agenţia EFE. 

Preşedintele Vladimir Putin s-a implicat şi el în controversă, asigurând că Stalin s-a văzut obligat să încheie pactul cu diavolul, adică cu Hitler, după ce Anglia şi Franţa au refuzat să formeze o coaliţie antinazistă. Conform acestei versiuni, URSS a semnat pactul pentru a-şi garanta securitatea, întrucât nu era pregătită să facă faţă armatei germane, astfel că prin decizia sa ar fi căutat doar să câştige timp. Aceasta este şi poziţia susţinută de istoriografia oficială rusă, care acuză de revizionism pe oricine pune la îndoială intenţiile lui Stalin, în pofida faptului că, după ce Germania a invadat Polonia pe 2 septembrie, Armata Roşie a făcut acelaşi lucru două săptămâni mai târziu.

Mai există și o teorie lansată de Viktor Suvorov (fost agent al GRU- serviciul de informații al Armatei Roșii)   potrivit căreia strategia lui Stalin era de a arunca Europa în război, iar cel mai ușor era să îl „ajute” pe Hitler. Ulterior, Stalin avea în plan să invadeze țările europene, slăbite de război. Fostul agent al GRU spune că Hitler a intuit planul lui Stalin și a început războiul împotriva URSS în 22 iunie 1941, când Armata Roșie se pregătea de ofensivă. 

23 august 1944: România într-un cerc vicios 

România a început Al Doilea Război Mondial ca aliat al Germaniei. Miza era recuperarea Basarabiei și a nordului Bucovinei, anexate de URSS în anul 1940. Campania Germaniei în URSS a început bine, iar la începutul lunii decembrie a anului 1941 armatele Axei (din care făceau parte Germania, Italia, România, Ungaria, Japonia) erau la intrarea în Moscova. Capitala URSS nu a fost cucerită, iar Armata Roșie a început contraofensiva. Până în toamna anului 1942, cele două tabere și-au împărțit victoriile, apoi a fost bătălia de la Stalingrad, care a marcat începutul sfârșitului pentru Germania. După această bătălie, armata germană a început retragerea, iar în anul 1944 frontul a ajuns pe teritoriul României. 

În 23 august 1944, România rupea alianța cu Germania și se alătura puterilor aliate (statele occidentale, SUA și URSS), în speranța că teritoriul național va fi salvat de un război devastator. Din acel moment, România a intrat în sfera de influență a URSS. 

Istoricii din România sunt împărțiți în ceea ce privește actul din 23 august 1944. Unii spun că România nu avea altă soluție și că în momentul în care a decis ruperea alianței cu Germania, Regele Mihai nu avea de unde să știe că încă din 1943 Europa a fost „împărțită” de aliați. Există și istorici care susțin că România ar fi trebuit să rămână alături de Germania, să organizeze o defensivă până în speranța că aliații se vor certa (lucru care s-a și întâmplat în 1947, când a început Războiul Rece). De asemenea, criticii deciziei din 23 august 1944 sunt de părere că România ar fi trebuit să negocieze ieșirea din război. Acest lucru a fost încercat, dar diplomații români erau „redirecționați” Moscova. 

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cotidian

FOTE 2027. Una dintre tribunele de sărituri cu schiurile de la Râșnov trebuie modernizată. Proiectul este abia în faza discuțiilor

Published

on

Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă ce se va desfășura la baze sportive din județele Brașov și Covasna, Primăria Râșnov este în etapa discuțiilor pentru modernizarea unei trambuline de sărituri cu schiurile (K 90) pe care sunt programate mai multe probe.

Mai exact, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a anunțat că a avut discuții cu Andrei Constantin, secretarul general al Federației Române de Schi Biatlon, pentru stabilirea pașilor administrativi și tehnici care vor fi realizați imediat după aprobarea bugetului național. Finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri dedicate pregătirii infrastructurii pentru FOTE 2027.

„Primăria Râșnov va începe demersurile tehnice pentru înlocuirea părții de elan a trambulinei K90 din cadrul Complexului Olimpic de Sărituri cu Schiurile. Este o intervenție necesară pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare a competițiilor viitoare. Actuala structură de elan este învechită și, la fiecare concurs, necesită lucrări ample de pregătire și corecție, ceea ce impune o modernizare completă. Modernizarea elanului la trambulina K90 face parte din pachetul de investiții obligatorii pentru organizarea la standarde internaționale a competițiilor de sărituri cu schiurile. Intervenția va reduce riscurile tehnice, va crește predictibilitatea suprafeței de lansare și va permite desfășurarea probelor în condiții stabile pentru sportivi”, a declarat Motrescu.

Proiectul de modernizare a Bazei Olimpice, în așteptare

Pe de altă parte, primarul nu a precizat care este stadiul proiectului de modernizare a Bazei Olimpice de Sărituri cu Schiurile, o investiție anunțată de autoritățile locale de mai mulți ani și care ar urma să fie realizată de Compania Națională de Investiții, cu finanțare de la bugetul de stat. Investiția presupune modernizarea infrastructurii sportive, realizarea unei instalații de nocturnă, amenajarea unor tribune și construirea unor clădiri pentru sportivi, spectatori și presă. Lucrările sunt estimate la 93 milioane de lei, iar pentru acest proiect nu au fost început licitațiile pentru proiectarea și execuția lucrărilor.

Proiectul ar trebui să fie încheiat până la finalul acestui, astfel încât infrastructura să fie sportivă să fie evaluată și pregătită pentru a găzduirea probelor.

FOTE 2027 se va desfășura în perioada 14 – 21 februarie 2027, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Sfântu Gheorghe, Predeal , Râșnov și Cheile Grădiștei.

Continue Reading

Cotidian

Primăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate

Published

on

Salariații din primării nu sunt singurii nemulțumiți măsurile anunțate de Guvernul României, care a anunțat o reducere a personalului din administrațiile publice locale și a avertizat că transferurile de la bugetul de stat către autoritățile locale vor fi tot mai mici. Nemulțumiți sunt și primarii, în special cei ai localităților mai puțin dezvoltate economic, care nu se pot baza pe venituri proprii consistente.

De exemplu, Primăria Ormeniș nu se poate baza pe venituri din activități economice sau din valorificarea resurselor naturale, iar din impozitul pe proprietate nu își poate acoperi cheltuielile curente.

„Noi nu avem pășuni, păduri, uzine sau alte surse de venituri. Până anul trecut, în septembrie ni se mai virau bani pentru echilibrare bugetară. Însă, suntem o comună cu locuitori din categorii vulnerabile. În 2025 nu s-a întâmplat, așa că am avut mari probleme financiare. Avem datorii la furnizorul de electricitate, dar și la operatorul de salubritate. De asemenea, anul trecut nu am făcut investiții. Din 2004 de când sunt primar, cred că anul 2025 a fost cel mai greu”, a declarat primarul comunei Ormeniș, Gergely Janos, citat de bzb.ro.

O altă sursă de venit pentru autoritățile locale o reprezintă taxele și impozitele locale majorate începând din data de 1 ianuarie 2026. Gergely Janos spune că cei care le-au plătit anul trecut o fac și acum. Însă, a continuat el, în Ormeniș locuiesc multe persoane cu o situație economică precară, care nu au de unde să plătească.

În aceste condiții, pentru cel puțin pentru Ormeniș, salvarea ar putea veni din transferurile de la bugetul de stat, însă, așa cum a declarat și ieri premierul Ilie Bolojan, aceste sume vor fi tot mai mici.

Alte primării funcționează „pe cota de avarie”, cum este, de exemplu, Primăria Măieruș. Ba mai mult, chiar dacă este este într-o zonă turistică importantă din județul nostru, Primăria Moieciu încearcă să supraviețuiască, după cum a declarat primarul comunei, Nicolae Olteanu.

Conflict între primari și premier

De altfel, între primarii de comune și premier este un conflict mocnit. O dovadă în acest sens este intervenția primarului Mariana Gâju, primăriță PSD a comunei Cumpăna (județul Constanța), din timpul unui eveniment organizat de Asociația Comunelor din România.

„Credeți-ne, domnule prim-ministru, reforma pe care doriți să o faceți, pornind în primul rând de la creșterea taxelor și impozitelor locale, a pornit greșit. Când am auzit aseară declarația potrivit căreia primarii ar fi cei care au stabilit majorarea taxelor, m-am cutremurat. Am vorbit cu specialiști în administrația publică locală și nu mi-a venit să cred că un om care a inițiat o lege ne reproșează aplicarea ei, în condițiile în care am fost obligați să o respectăm într-un termen extrem de scurt (…) Pe noi nu interesează să continuați programul Anghel Saligny, să promovați un proiect de modernizare a drumurilor comunale, pentru că în acele comune și sate răsfirate are România cea mai mare avere. Nu o întunecați, nu o îngropați. Nu încercați să desființați cei 10 funcționari publici dintr-o primărie care administrează 38.000 de hectare cu 12 sate. Am aflat că sunt și comune cu 38 de sate. Credeți-mă, domnule prim-ministru, reforma pe care vreți să o faceți, în primul rând, pornind de la taxele și impozitele locale crescute, e greșită”, a declarat Gâju.

Continue Reading

Cotidian

Teatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar

Published

on

Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov revine în centrul unui conflict care mocnește de ani buni între conducere și angajați. Sindicatul Independent al Salariaților (SIS) cere înlocuirea actualului manager interimar, Florin Coșuleț, și organizarea „transparentă și corectă” a concursului pentru ocuparea postului de manager, acuzând o stare de tensiune și decizii care ar fi afectat activitatea instituției.

Într-o conferință de presă organizată luni, 9 februarie, liderul sindical Ovidiu Grădinar a vorbit despre „nemulțumiri multiple” generate, în opinia sa, de prestația managerilor din ultimii ani și de lipsa de implicare a administrației locale în rezolvarea problemelor teatrului. Deși primarul George Scripcaru a fost invitat la discuții, acesta nu a participat și nici nu a delegat un reprezentant al Primăriei.

„Solicităm categoric numirea unui nou manager interimar, până la organizarea concursului. Practica prelungirii interimatului din trei în trei luni este ilegală, iar consecințele sunt suportate de salariați”, a declarat Grădinar.

Sindicaliștii susțin că actuala conducere ar fi luat decizii discreționare, care au dus la concedieri contestate în instanță, desființarea unor posturi-cheie și angajări fără concurs pe funcții care nu ar fi fost prevăzute în organigramă sau pentru care noii veniți nu ar avea pregătirea necesară.

Actrița Carmen Moruz, cu 26 de ani vechime în instituție, afirmă că nivelul artistic ar fi avut de suferit:

„Au fost puține montări, iar spectacolele nu sunt la nivelul pe care ni-l dorim. Oamenii cu experiență au plecat, iar astfel de profesioniști se formează în ani”.

Printre problemele semnalate se numără și lipsa autorizației ISU și desființarea formației de pompieri, situație pe care sindicaliștii o consideră gravă. De asemenea, aceștia reclamă atribuirea unor sarcini suplimentare unor angajați fără modificarea salariului, dar și posibile suprapuneri de contracte în cazul managerului, care este cadru didactic la Universitatea din Sibiu. În acest context, sindicatul anunță sesizări către Inspectoratul Teritorial de Muncă și Camera de Conturi Brașov. Deocamdată, o grevă nu este luată în calcul, pentru a nu afecta activitatea artistică.

Managerul Florin Coșuleț respinge acuzațiile

De cealaltă parte, managerul interimar Florin Coșuleț respinge acuzațiile. Acesta susține că nu a concediat pe nimeni, precizând că peste zece angajați au ieșit la pensie, iar alții au plecat de bunăvoie.

„Pentru eficientizare, în anumite cazuri au fost propuse variante de reangajare. Noile colaborări sunt pe contracte, iar posturile vor fi scoase la concurs când cadrul legal o va permite”, afirmă Coșuleț.

În ceea ce privește calitatea spectacolelor, managerul invocă o creștere de 25% a vânzărilor de bilete față de lunile decembrie din anii anteriori și faptul că două producții – „Steaua fără nume” și „Viața mea din flori” – au fost prezentate în țară și în străinătate. Totodată, el menționează că un audit realizat la teatru nu a semnalat probleme legate de contractul său de cadru didactic.

Municipalitatea, prin viceprimarul Dan Ghiță, responsabil de segmentul cultural, transmite că situația din domeniu este atent monitorizată, subliniind importanța actului cultural pentru oraș.

Sindicatul din TSA are un nou lider

În interiorul sindicatului are loc, la rândul său, o schimbare: Laura Vătavu a fost aleasă noul președinte, însă validarea în instanță a mandatului este încă în așteptare. Până atunci, Ovidiu Grădinar, care urmează să se pensioneze anticipat, rămâne la conducerea organizației.

Între acuzații și dezmințiri, Teatrul „Sică Alexandrescu” pare din nou un butoi cu pulbere. Rămâne de văzut dacă administrația locală va opta pentru o schimbare de management sau va miza pe stabilitate, într-un moment în care scena brașoveană are nevoie, poate mai mult ca oricând, de echilibru și credibilitate.

Continue Reading

Trending