Ramai la curent!

Prima Pagina

FOTO. Spitalul de Boli Infecțioase Brașov, dotat cu un echipament de radiologie ultramodern

Publicat

in

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase a fost recent dotat cu un aparat ultraperformant de radiologie, în valoare de peste 1,3 milioane lei. Echipamentul a fost achiziționat printr-o finanțare oferită în totalitate de la bugetul Consiliului Județean Brașov. Acest aparat complet digital îl înlocuiește pe cel vechi analog, care cu o vechime de 14 ani, începuse să dea rateuri și să aibă nevoie de reparații tot mai des.



Până în vara acestui an, unitatea medicală a avut în dotare un aparat un aparat de radiologie fix, de tip Mercury 332, instalat în laborator, în anul 2005. Conform normelor CNCAN, după zece ani de funcționare un spital are obligația să verifice aparatul, din punct de vedere tehnic, o dată la șase luni (nu la un an, cum a fost inițial), tocmai din cauza faptului că pot apărea defecțiuni mai frecvent.

„Începând din anul 2017 au apărut diverse probleme tehnice, specificate în rapoartele emise de firmele autorizate și din cauză că acestea îngreunau evaluarea pacienților, am solicitat un aparat de radiologie fix nou, digital, care să ne ofere o calitate înaltă – examinări performante, o siguranță în ceea ce privește riscul de iradiere atât a pacientului, cât și a personalului medical expus la standard superior, precum și achiziții ce pot fi procesate și stocate într-o stație medicală de postprocesare performantă. Consiliul Județean Brașov ne-a acordat suma de 1.505.000 lei în vederea dotării spitalului cu un astfel de aparat de radiologie digital, cu post de grafie și scopie, precum și cu o stație performantă de postprocesare a achizițiilor radiografice. Aceste echipamente au costat mai puțin, respectiv 1.366.120 lei”, a explicat managerul spitalului, dr. Ramona Ionescu.



Pentru obținerea autorizației sanitare de funcționare din partea Direcției de Sănătate Publică s-au făcut măsurători pentru eficacitatea ecranelor de radioprotecție, iar ulterior, după obținerea acesteia, dosarul va fi completat, astfel încât să poată fi obținută autorizația de utilizare CNCAN.

Investitii

Birocrația AFM, test de răbdare pentru autoritățile locale. Primăria Victoria a avut nevoie de doi ani pentru a obține o finanțare

Publicat

in

Obținerea unei finanțări nerambursabile este departe de a fi o procedură simplă și de scurtă durată, iar una dintre instituțiile care finanțează diferite proiecte, Administrația Fondului de Mediu (AFM) este un exemplu elocvent în ceea ce privește birocrația stufoasă și enervantă.

Astfel, pentru a obține o finanțare de la AFM pentru reabilitarea și extinderea canalizarării orașului, Primăria Victoria a avut nevoie de doi ani.

„După doi ani de muncă, documentații, clarificări și multă răbdare, am semnat, în sfârșit, contractul de finanțare pentru proiectul de reabilitare și extindere a rețelei de canalizare a orașului Victoria. Prin Administrația Fondului pentru Mediu am obținut o finanțare de 20 de milioane de lei pentru aproximativ 11 kilometri de rețea de canalizare”, a declarat primarul orașului Victoria, Camelia Bertea.

Ea a precizat că orașul Victoria are în total aproximativ 22 de kilometri de rețea de canalizare, iar proiectul amintit  acoperă jumătate din necesarul orașului.

Primăria așteaptă noile apeluri de proiecte

„Ne pregătim deja pentru următoarele sesiuni de finanțare, astfel încât să depunem și proiectul pentru diferența de aproximativ 11 kilometri rămași, cu obiectivul clar ca întregul oraș să beneficieze de o infrastructură modernă și conformă cu standardele actuale”, a precizat Camelia Bertea.

Pentru modernizarea sistemului de canalizare a orașului, Primăria Victoria are în derulare un proiect ce vizează realizarea unei stații moderne de epurare, o investiție de aproximativ 3 milioane de euro.

Citește mai departe

Cotidian

Angajații Direcției Județene de Mediu Brașov ies vineri la curățenie. Acțiunea de ecologizare este organizată în Ziua Mondială a Mediului

Publicat

in

În fiecare an, în 5 iunie, este marcată Ziua Mondială a Mediului, dedicată conștientizării și acțiunii pentru protejarea mediului la nivel global.

Este un eveniment mondial însemnat, celebrat începând cu anul 1974, la inițiativa Organizației Națiunilor Unite (ONU). Evenimentul este găzduit în fiecare an într-o țară diferită, cu activității axate pe o temă anume. 

Ziua Mondială a Mediului Înconjurător – 2026 are loc în Coreea de Sud, iar evenimentele desfășurate pentru marcarea acestei zile au vor viza  schimbările climatice și vor atrage atenția asupra fenomenelor tot mai frecvente precum valuri de căldură, incendii, creșterea nivelurilor mărilor, topirea ghețarilor, etc.

Direcția Județeană de Mediu (DJM) Brașov marchează aceasta zi printr-o acțiune de igienizare a unei zone turistice din municipiul Brașov, implicând atât angajații instituției, cât și alte persoane care vor să ni se alăture.

Celebrarea Zilei Mondiale a Mediului constituie un bun prilej pentru creșterea gradului de conștientizare ecologică, promovarea acțiunilor individuale și colective pentru protejarea planetei, precum și pentru încurajarea guvernelor, companiilor și societății civile să adopte politici și practici sustenabile”, a declarant Ciprian Băncilă, directorul DJM Brașov.

Citește mai departe

Investitii

Orașul Ghimbav investește aproape 34 de milioane de lei în policlinica cu centru de permanență. Lucrările vor fi gata în maxim 24 de luni

Locuitorii din Ghimbav sunt mai aproape de una dintre cele mai așteptate investiții din ultimii ani. Primăria a semnat contractul pentru proiectarea și construirea unei policlinici moderne cu centru de permanență, o investiție de aproape 34 de milioane de lei care ar urma să fie finalizată în maximum 24 de luni.

Publicat

in

Orașul Ghimbav a semnat contractul de proiectare și execuție a lucrărilor pentru viitoarea policlinică cu centru de permanență. Anunțul a fost făcut de primarul Ionel Fliundra, care spune că proiectul ar trebuie să fie predat „la cheie” în maxim 24 de luni.

Una dintre investițiile despre care se discută de cel puțin doi ani la Ghimbav a fost contractată în această săptămână pentru suma de 33,960 milioane de lei fără TVA. Din această sumă, 846.000 de lei făr TVA (1,023 milioane cu TVA) este destinată elaborării documentațiilor specifice, proiectării și asistenței, iar restul de 28,707 milioane fără TVA, construcției propriu-zise și instalațiilor aferente.

„Este un proiect care trebuie să fie gata în 24 de luni. Prima etapă, elaborarea documentațiilor pentru obținerea avizelor și acordurilor necesare, elaborarea proiectului tehnic cu detaliile de execuție, devizele și certificatele energetice au ca termen șase luni. Eu sper însă ca ele să fie finalizate mai devreme, astfel încât undeva prin toamnă să putem organiza deja șantierul”, a declarat primarul Ionel Fliundra.

Policlinica se va construi în zona nouă din oraș

Policlinica din Ghimbav se va construi pe un teren cu suprafața de 6268 mp, din zona nouă a orașului, mărginit de străzile Gențianei, Crizantemei și Ghiocelului.

Conform detaliilor de licitație, construcția se va face conform Planului Urbanistic Zonal aprobat pentru zonă, care prevede funcțiuni complementare locuirii și dotări la nivel de cartier – în zona Florilor. Viitoarea policlinică va avea subsol/demisol, parter și trei etaje, cu un procent maxim de ocupare a terenului de 20% și un coeficient de utilizare de 0,6Terenul nu este încă racordat la utilități, însă există posibilitatea conectării la rețelele de apă, canalizare, energie electrică și gaze naturale, potrivit documentației tehnice atașate licitației.

Policlinică modernă, cu tehnologie „smart” și telemedicină

Proiectul se înscrie în strategia de dezvoltare durabilă a orașului Ghimbav, care include obiectivul de a crea un sistem de „sănătate inteligentă”. Noul centru medical ar urma să includă:

  • Cabinete moderne, complet echipate;
  • Servicii medicale disponibile 24/7;
  • Telemedicină și soluții digitale integrate pentru consultații rapide;
  • Locuri de muncă pentru personal medical și administrativ.

Nevoia unui centru medical la Ghimbav a fost identificată în urmă cu aproape 10 ani. Într-un sondaj realizat în 2016, construirea unei policlinici a fost considerată prioritatea principală de investiții a orașului.

Citește mai departe

Trending