FOTO. Edilii din Săcele au intrat singuri în ridicol. Viorica se putea încălța singură, la aparatul din dotarea spitalului, dar baia de mulțime a fost mai importantă   

Premierul demis al României a avut parte de o scenă ridicolă când a ajuns  la Spitalul Municipal din Săcle. Mai exact, după ce a primit florile din partea primarului localității, Virgil Popa și le-a vorbit oamenilor despre bine, Dăncilă a intrat în spital. 

 

A fost încălțată de o asistență, care s-a așezat în genunchi și sprijinită de managerul spitalului, dr. Rodica Pîrvan.

 

Scena putea fi evitată, pentru că în doarea spitalului era cel puțin un aparat care te ajută să te încalți, iar pentru mutarea acestuia de la etajul 1 la parter nu era nevoie de un „efort logistic” prea mare.

 

 

 

 

 

 

 

De altfel, la Săcele, Vioricăi Dăncilă i s-a pregătit o baie de mulțime „ca la carte”. A fost întâmpinată de bărbați „de modă veche”, care i-au sărutat mâna.

În saloane a avut parte de pacienți de toate vârstele, de la o bătrânică de aproximativ 90 de ani, la o mamă cu un copil.  Ba mai mult, a fost și un moment în care managerul spitalului o ducea de mână pe Viorica Dăncilă prin spital. 

 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.