Ramai la curent!

Cotidian

2 purtători de COVID-19 au decedat azi, în România. În ultimele 24 de ore au apărut 66 de cazuri noi, iar alte 64 de persoane au fost declarate vindecate

Publicat

in

Astăzi, 22 martie, au fost înregistrate primele două decese, pe teritoriul României, ale unor pacienţi infectaţi cu noul tip de coronavirus, anunță Grupul de comunicare strategică.

Este vorba despre un pacient în vârstă de 67 de ani confirmat cu COVID-19 pe 18.03.2020 la UPU din cadrul Spitalului Filiași și transferat în aceeași dată la Spitalul Clinic Boli Infecțioase Craiova. Pacientul avea afecțiuni preexistente foarte grave, patologie neoplazică în stadiu terminal (cancer).

Al doilea pacient, în vârstă de 74 de ani era internat la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale Dr. Victor Babeş–București, transferat de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, având o boală cronică preexistentă pentru care se afla în programul de dializă.

Până în acest moment, pe teritoriul României, au fost confirmate 433 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 433 de persoane confirmate pozitiv, 64 au fost declarate vindecate și externați. Cei vindecați sunt de la Timișoara – 43, de la București -3 , Craiova – 3, Constanța – 2 și la Iași -1.  

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică ieri, 21 martie, la ora 13.00 și până azi, la aceeași oră, au fost înregistrate alte 66 de noi cazuri de îmbolnăvire. Datele despre proveniența noilor cazuri nu mai sunt făcute publice, autoritățile considerând că aceasta este o metodă de a împiedica panica, în rândul populației. 

La fel ca la raportarea de ieri, la ATI, în acest moment, sunt internați 14 pacienți, din care 3 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară. Nu s-au făcut însă publice date despre județele în care se află pacienții internați la ATI. 

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt acum 4.803 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 65.799 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.967 de teste, din care 242 în unități medicale private. Din nou însă, nu au fost date publicității date despre numărul testelor cu rezultate pozitive și a celor cu rezultate negative. 

Reamintim că printr-un document intern, Ministerul Afacerilor Interne le-a interzis prefecților să ofere informații mai detaliate, la nivel local, despre evoluția cazurilor din fiecare județ. Unica voce care oferă informații despre răspândirea COVID-19 în România, în acest moment, este Grupul de comunicarea strategică, format la nivelul Guvernului. 

 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Compania Apa Brașov curăță canalizarea pluvială din zona Gării. Intervențiile sunt programate în această săptămâna

Publicat

in

Compania Apa Brașov va curăța în această săptămână gurile de canalizare pluvială din mai multe zone ale orașului. Pe lista de intervenții este și una dintre „zonele inundabile”, mai exact intersecția Bulevardului Gării cu Bulevardul Victoriei.

Tot în această săptămână vor fi curățate canalizările pluviale de pe străzile Mihail Kogălniceanu, Traian, Săcelelor și Sfinții Arhangheli.

Intervențiile se vor face cu utilajul special achiziționat de operator la finalul anului trecut, care permite curățarea a 35 de guri de canalizare pe zi.

Citește mai departe

Cotidian

Una din cele mai mari instanțe din România denunță „încercarea susținută de subordonare a puterii judecătoreşti de către puterea politică”. Noua salarizare, „inadmisibilă”

Peste 200 de judecători ai Curții de Apel București au transmis un mesaj ferm privind independența Justiției, acuzând o tentativă de subordonare a sistemului judiciar de către factorul politic. Magistrații contestă noua lege a salarizării și nu exclud suspendarea activității instanței.

Publicat

in

Tensiunile dintre sistemul judiciar și clasa politică se amplifică după ce majoritatea judecătorilor Curții de Apel București au adoptat o poziție publică fără precedent privind independența Justiției și noua lege a salarizării. În cadrul Adunării Generale desfășurate azi, 202 dintre cei 240 de judecători ai instanței au analizat situația creată de proiectele legislative aflate în dezbatere și au transmis un mesaj ferm către autorități. Magistrații susțin că statul de drept este afectat de încercări repetate de influențare și subordonare a puterii judecătorești de către factorul politic.

Magistrații denunță presiunile și campaniile care le afectează imaginea

Judecătorii solicită Consiliului Superior al Magistraturii să intervină atât la nivel național, cât și internațional pentru apărarea independenței Justiției și pentru stoparea campaniilor care, în opinia lor, afectează imaginea sistemului judiciar.

Un alt punct sensibil îl reprezintă noua lege a salarizării. Magistrații Curții de Apel București resping prevederile care vizează remunerația judecătorilor și își exprimă susținerea față de observațiile formulate anterior de Înalta Curte de Casație și Justiție și de Consiliul Superior al Magistraturii.

„Judecătorii denunță degradarea constantă a statului de drept în România prin încercarea susținută de subordonare a puterii judecătoreşti de către puterea politică. Judecătorii solicită Consiliului Superior al Magistraturii, în calitatea sa de garant al independenţei justiției, să efectueze toate demersurile instituționale la nivel intern şi internațional în vederea restabilirii echilibrului specific statului de drept prin oprirea de îndată a campaniei de discreditare a puterii judecătoreşti şi prin recunoaşterea de către celelalte puteri a independenței reale a judecătorului, ca cerință esențială într-o societate democratică. 

Judecătorii resping, ca inacceptabile, dispozițiile cuprinse în propunerea legislativă privind salarizarea judecătorilor, susținând în integralitate observațiile înaintate de Înalta Curte de Casație şi justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii având acest obiect”, se arată într-un comunicat de presă. 

Judecătorii de la Curtea de Apel București au amânat o decizie privind suspendarea activității

Deși nu au decis deocamdată suspendarea activității instanței, judecătorii au amânat o hotărâre în acest sens pentru o viitoare ședință a Adunării Generale. Posibilitatea unei forme de protest rămâne astfel pe masa discuțiilor, spun ei.

Poziția Curții de Apel București vine în contextul în care adunări generale ale judecătorilor și procurorilor au fost convocate marți în instanțe și parchete din întreaga țară pentru a analiza impactul noii legi a salarizării asupra sistemului judiciar

Citește mai departe

Cotidian

Bronz pentru Maxim Iacob, la un turneu de badminton din Spania. Săceleanul se pregătește pentru un nou turneu

Publicat

in

Tânărul jucărtor de badminton  din Săcele, Maxim Iacob, antrenat de brașoveanul Dan Stegaru, își continuă parcursul bun în competițiile internaționale. Astfel, la turneul Spanish Junior International din Valencia, Maxim Iacob și Maria Mitchel a obținut  medalia de bronz  la dublu mixt.

Turneul a fost foarte bun și la dublu pentru Maxim și partenerul său Luke Parkinson. Cei doi au pierdut sfertul de finală, după o luptă strânsă (20-22, 19-21) contra finaliștilor Alvarez-Rodriguez.

Pe de altă parte, la simplu, săceleanul a fost eliminat în turul doi, după o partidă pierdută în fața finalistului din Taiwan.

Competiția din Spania a fost dominată de sportivii taiwanezi, care au câștigat 4 din cele 5 probe.

Următoarea competiție la care va participa Maxim Iacob este turneul de la Novi Sad.

Citește mai departe

Trending