Ramai la curent!

Investitii

FOTO&VIDEO. Depozitul Ecologic de Deşeuri Braşov, promovat de ministrul Mediului ca exemplu de bune practici. „Îmi doresc astfel de lucrări peste tot, pentru că avem probleme reale de rezolvat”

Publicat

in

Lucrările de închidere a celor două celule ale Depozitului Ecologic de Deșeuri de la Brașov sunt aproape finalizate, proiectul fiind la 97%. Potrivit constructorului, au mai rămas de făcut drumul perimetral şi o parte din înierbare. Aflat azi într-o vizită pe teren la Depozitul Ecologic de Deşeuri, ministrul Mediului, Costel Alexa, a declarat că acesta poate fi considerat un exemplu de bune practici pentru modul în care trebuie închis in depozit de deşeuri, unde depozitarea a fost sistată.

Alexe a declarant ieri că îşi doreşte ca proiectul pus în practică la Braşov să fie preluat şi de alte localităţi din România, care au de soluţionat aceeaşi problemă.

„Dincolo de sutele de sesizări făcute de cetățenii Brașovului în ultimii ani, cu întârzieri sau nu, astăzi, la Brașov, avem un exemplu de bună practică pentru cum ar trebui să fie închis un depozit ecologic de deșeuri. În momentul de față încă se lucrează la înierbare, și pe acest două celule vom vedea, în foarte scurt timp, un deal verde. Mă bucur foarte mult că există această instalație modernă de captare și ardere a biogazului, vreau să felicit autoritățile locale și județene că au reușit să asculte dorința locuitorilor de a nu mai avea aceste mirosuri în jurul depozitului. Au reușit asta într-un termen scurt, și îmi amintesc că acum șase luni, și primarul, și președintele consiliului județean, mi-au dat asigurări că vor rezolva această problemă. Sper din tot sufletul ca acest exemplu de bună practică să fie preluat de toți agenții economici din țară și să avem peste tot în România depozite cu adevărat ecologice și nu gropi de gunoi. Cetățenii Brașovului sper să nu mai aibă ocazia să simtă pe propria lor piele și respirație gazele deloc frumos mirositoare de la gropile de gunoi, mă bucur foarte mult și îl felicit pe primarul George Scripcaru că a făcut în fiecare zi presiune și pe operatorul economic care administrează depozitul ecologic, și pe cei care au contractat lucrarea, că au reușit într-un termen scurt să finalizeze această lucrare. Îmi doresc foarte mult să avem astfel de lucrări peste tot, fiindcă avem probleme reale la nivel național, cu tot ceea ce înseamnă depozite de deșeuri, fie ele municipale sau industriale“, a declarat ministrul Costel Alexa.

Potrivit prezentării făcute de constructorul care lucrează la închierea celor două celule şi de subcontractorul de specialitate care a montat instalaţia de ardere a gazului de deşeu, proiectul este finalizat, în acest moment, în proporţie 97%.  Ceea ce a rămas de finalizat sunt lucrările la infrastructura pentru drumul de acces și montarea plaselor de susținere a gazonului. Ulterior se vor planta și copaci de mici dimensiuni. Cea mai importantă parte a acestui proces de închidere, respectiv instalarea sistemul de colectare și ardere a gazului de deşeu, a fost finalizată și pus în funcțiune, fiind în etapa probelor tehnologice. Odată cu această punere în funcţiune, reprezentanţii operatorului Fin-Eco spun să gazul de depozit va fi ars, fără emiterea unor factori poluanţi. Astfeli dispare şi mirosul invocat de cetăţenii din zonă.  

Gazul de depozit va fi ars la o temperatură de 1100 grade celsius, respectând astfel normativele româneşti, care sunt ceva mai stricte faţă de cele europene, ce impun arderea la 850 – 1000 de grade celsius.

„Conform normativelor și românești în vigoare, orice închidere de depozit, totală sau parțială, ca să fie completă, trebuie să aibă parte de un sistem de captare, transport și ardere finală a gazului de depozit. Aici avem cele două celule (care au fost închise, n.n.), celula 1 și 2, care au aproximativ 6 hectare. Au fost montate 51 de puțuri de colectare, cu o adâncime între 18 și 25 de metri. Ele au rolul să capteze gazul de depozit care se dezvoltă din degradarea deșeurilor în mod anaerob. Aceste gaze sunt captate perimetral de colectoare, separatoare de condens și, în final, gazul ajunge prin stația de pompare în faclă, unde acest gaz este ars conform normativelor românești, care sunt mult mai drastice decât cele europene, respectiv la 1.100 de grade, față de 850-1.000 de grade, cât prevăd normativele europene. În acest gaz avem metan, dioxid de carbon, în total aproape 527 de compuși, în concentrații mai mici sau mai mari, toți fiind arși la 1.100 de grade. Astfel că, practic, se asigură emisiile conform normativelor europene, inclusiv cele germane, britanice și românești. Suntem la finalul unei lucrări care a cooptat o echipă multinațională de specialiști din Croația, Slovenia, România și Marea Britanie. Toată rețeaua de conducte și colectoare vine din Austria și Slovenia, facla este produsă în Marea Britanie și putem spune, fără nici o urmă de reținere, că în momentul ăsta, sistemul de degazare, împreună cu lucrările făcute pe celula 1 și 2, sunt de referință europeană, cel puțin. Pe tot parcursul proiectului nostru am urmărit respectarea tuturor recomandărilor Asociației Internaționale de Managementul Deșeurilor, precum și respectarea normativelor europene și a celor din țările cu experiență în domeniu, astfel că, în acest moment, la Brașov, suntem în fața celei mai moderne investiții din acest domeniu din România și din centrul și estul Europei. Odată cu funcționarea continuă a sistemului de ardere, se asigură, în primul rând, siguranța operațională a depozitului și reducerea la minim a emisiilor”, a declarat Lucian Pavel, director Departament Aplicații Mediu, în cadrul societății comerciale Klarwin, compania care a asigurat echipamentul pentru colectarea transportul și arderea gazului rezultat din deșeuri.

Pandemia a îngreunat importurile pieselor pentru instalaţia de ardere

Lucrările de închidere a celor două celule pline ale Depozitului Ecologic de Deşeuri de la Braşov au început în primăvara anului 2019, după avizarea proiectului de către autoritățile publice competente și obținerea autorizației de construire de la Primăria Săcele, pe teritoriul administrativ al căreia se află obiectivul. Primele lucrări executate au fost cele de reconfigurare a depozitului, respectiv terasare și corecţii ale pantelor. Ulterior, până la finele anului 2019, celule au fost acoperite cu mai multe folii speciale (geocompozit  pentru drenajul biogazului, geocompozit bentonitic, geocompozit de drenaj al apelor meteorice, saltea antieroziune), peste care s-au aşternut de sol, ultimul dintre ele fiind pământ vegetal, care săptămâna trecută a fost înierbat şi pe care se vor planta ulterior şi puieţi de mici dimensiuni.

Astfel, cele două celule se vor transforma, în scurt timp, într-un deal verde.  Investiția pentru punerea în siguranță a celor două celule se ridică la 14 milioane de lei și este realizată integral din fonduri private ale operatorului Fin-Eco Brașov, care deține depozitul.  De asemenea, instalaţia de captare, transport şi ardere a gazului de deposit a fost conractată pentru 400.000 de euro, sumă care a crescut, întrucât pe perioada pandemiei, livrările din străinătate au fost puse sub semnul întrebării şi a fost nevoie de renegocieri, pentru a nu întrerupe lucrările de închidere. Componentele instalației au fost livrate din Slovenia, Franţa, Italia şi Germania, iar „facla” din Marea Britanie.

Lucrările de închidere a celulelor 1 şi 2 de la Depozitul Ecologic de Deşeuri sunt executate de constructorul RS Activ, iar instalaţia de ardere a fost asigurată de subcontractorul de specialitate Klarwin România. Termenul de finalizare a lucrărilor, menţionat în autorizaţia de construire, este 31 decembrie 2020.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Investitii

Investiție europeană de aproape 3,8 milioane lei pentru pacienții cardiaci critici din Brașov: echipamente moderne la Spitalul Județean

Consiliul Județean Brașov investește aproape 3,8 milioane de lei, majoritar din fonduri europene, pentru dotarea secției de cardiologie critică a Spitalului Județean.

Publicat

in

Consiliul Județean din Brașov a semnat un nou contract de finanțare europeană pentru modernizarea serviciilor medicale dedicate pacienților în stare critică. Proiectul, numit „Șansă pentru inimile pacienților cardiaci critici”, vizează dotarea Unității de Supraveghere și Tratament Avansat din cadrul Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov.

Contractul, semnat la începutul acestei săptămâni de președintele CJ Brașov, Adrian-Ioan Veștea, cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, are o valoare totală de aproape 3,8 milioane de lei. Finanțarea este asigurată în proporție de 98% din fonduri nerambursabile, diferența fiind acoperită din bugetul județean.

Proiectul, care se va derula pe o perioadă de 20 de luni, presupune achiziția unor echipamente medicale esențiale, printre care un sistem ECMO pentru oxigenare extracorporală, un ecocardiograf de înaltă performanță și unul portabil. Aceste dotări vor permite intervenții rapide și tratamente avansate pentru pacienții cu afecțiuni cardiace severe.

Inițiativa face parte dintr-o serie mai amplă de investiții în sistemul sanitar brașovean, după alte proiecte dedicate pacienților oncologici și celor cu accident vascular cerebral. Autoritățile județene mizează pe aceste fonduri europene pentru a crește calitatea actului medical și șansele de supraviețuire ale pacienților critici.

Citește mai departe

Investitii

Trei constructori își dispută contractul pentru noul pod de la Podu Oltului. Investiție de peste 22 milioane de lei, gestionată de Consiliul Județean Brașov

Trei oferte au fost depuse pentru construcția noului pod de la Podu Oltului, o investiție de peste 22 milioane de lei, necesară pentru înlocuirea unei structuri vechi și periculoase.

Publicat

in

Consiliul Județean din Brașov a făcut un nou pas pentru înlocuirea podului de pe DJ 112, din localitatea Podu Oltului, după ce trei oferte au fost depuse în cadrul licitației pentru execuția lucrărilor.

Potrivit autorităților, două firme și o asociere de companii s-au înscris în procedura derulată prin SEAP, documentațiile fiind deja în etapa de evaluare tehnică. Contractul are o valoare estimată de peste 22,4 milioane de lei (cu TVA), iar oficialii județeni speră ca lucrările să înceapă cât mai curând.

Investiția este considerată una urgentă, în condițiile în care vechiul pod, construit la începutul secolului trecut, se află într-o stare avansată de degradare și prezintă risc de prăbușire. Acesta asigură legătura locuitorilor din zonă cu DN 11, una dintre principalele artere rutiere din județ.

„Siguranța cetățenilor din Podu Oltului și a tuturor celor care tranzitează zona este prioritară pentru noi, având în vedere că gestionarea rețelei rutiere de interes județean este atributul nostru. Vechiul pod și-a depășit de mult durata de viață, iar gradul de uzură nu ne mai permitea nicio amânare. Suntem pregătiți să investim peste 22 de milioane de lei pentru a construi de la zero o structură modernă, capabilă să preia traficul greu și să asigure o conexiune rapidă cu DN 11. Ne dorim un constructor serios, care să ridice rapid varianta provizorie și să înceapă lucrările la noul pod”, a declarat Adrian-Ioan Veștea.

Planul autorităților prevede realizarea, într-o primă etapă, a unui pod provizoriu pentru menținerea circulației, urmând ca ulterior vechea structură să fie demolată și înlocuită cu una modernă.

Citește mai departe

Investitii

FOTO. Șantier pe strada Victoriei: investiție de milioane pentru rețeaua de canalizare din Ghimbav. Localnicii, însemnați să caute parcări alternative până la finalul lucrărilor

Lucrările de reabilitare a canalizării pe strada Victoriei din Ghimbav au început și vor dura până în luna mai, autoritățile promițând rezolvarea unor probleme vechi ale infrastructurii.

Publicat

in

După mulți ani de așteptări, ghimbășenii din zona străzii Victoriei vor scăpa de problemele legate de rețeaua de canalizare. Lucrările de înlocuire a vechilor conducte au început în 20 aprilie, când au început să fie aduse pe șantier utilajele. Lucrările se realizează pe segmentul Promenadă – DN 1 și fac parte din Contractul de Extindere și reabilitare a sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în UAT-urile Ghimbav și Codlea, în valoare totală de aproximativ  27,72 milioane de lei, fără TVA. Lucrările se vor desfășura pe o lungime de 360 de metri, pe partea carosabilă, circulația rutieră urmând a fi restricționată pe o bandă.

Pentru a asigura front de lucru constructorului, Primăria Ghimbav a montat deja garduri, care vor delimita porțiunile afectate de săpături. În plus, primarul Ghimbavului, Ionel Fliundra, a făcut un apel către locuitorii din zonă, aceștia fiind rugați să nu mai parcheze pe strada Victoriei, pentru a asigura front de lucru constructorului.

Lucrările sunt estimate să fie finalizate pe data de 8 mai, după cum a precizat, pentru Gazeta de Ghimbav, purtătorul de cuvânt al Companiei Apa Brașov, Alina Bălătescu.

Un disconfort necesar

„Îi rugăm pe cetățeni să folosească zonele alternative de parcare. Pe lângă parcarea de lângă turnul de apă, mașinile pot fi parcate pe strada Lungă sau pe strada Gării, unde este parcarea din fața barăcilor. De asemenea, poate fi folosită parcarea din fața Restaurantului Diamant, unde am vorbit cu patronul societății, care ne permite să folosim acea platformă”, a declarat Fliundra.

Acesta a amintit că, în mod clar, va fi un disconfort temporar pentru cetățeni, însă, după finalizarea lucrărilor nu vor mai exista problemele istorice ale canalizării de pe această stradă.

Lucrările de pe str. Victoriei sunt realizate printr-un proiect cu finanțare  europeană, obținută de Compania Apa Brașov. Proiectul include intervenții la rețelele de apă și canalizare de pe 11 străzi din Ghimbav (Pieții, Avram Iancu, Ștefan cel Mare, Făgărașului, Lungă, Nucului, Gării, Unirii, Progresului, Morii, Victoriei).

Citește mai departe

Trending