Educație
Regulament pentru ocuparea unui loc în creșele din municipiul Brașov
Regulamentul pentru înscrierea copiilor la creșe fi supus aprobării în ședința Consiliului Local de vineri, propunerea Serviciului Public Administrare Creșe fiind ca și în acest an să fie primite la grupurile din subordine, copii cu vârste de minim 3 luni și maxim 3 ani.
Dacă anii trecuți, până la data de 30 iunie erau finalizate toate înscrierile, în acest an lucrurile s-au schimbat, ca urmare a infecțiilor cu SARS-COV-2.
Astfel, înscrierea în creșele aflate în subordinea Serviciului Public de Administrare Creșe Brașov pentru anul școlar septembrie 2020 – iulie 2021 se face în două etape:
- reînscrierea copiilor pe baza dosarelor depuse și înregistrate în evidență în perioada iulie 2018 – ianuarie 2020, pentru fiecare creșă în parte, în funcție de locurile disponibile, cu aplicarea criteriilor de departajare stabilite prin prezentul regulament.
- înscrirea copiilor, pe locurile rămase disponibile după reînscriere, pe fiecare creșă în parte, în baza cererilor de solicitare loc în creșă depuse în perioada 2018 – iulie 2020, cu aplicarea criteriilor de departajare stabilite prin prezentul regulament și a documentelor obligatorii ce formează dosarul de înscriere
In cazul în care copilul împlineste 3 ani în cursul lunii, acesta poate frecventa cresa cel mult pîna la finalul lunii. Excepție de la dispozitiile acestea sunt copiii cu probleme deosebite din punct de vedere al dezvoltarii psiho-motrice, dovedite prin recomandare medicala si documente medicale, care pot frecventa cresa pana la implinirea varstei de 4 ani, se araă în proiectul supus aprobării în ședința de vineri a Consiliului Local Brașov.
Listele cu copiii admiși, în limita locurilor aprobate, se publică pe site-ul instituției pe adresa: www.cresebrasov.ro și se afișează la avizierul fiecărei creșe în parte, nu mai târziu de 11 septembrie 2020.
Creșele care fac parte din structura funcțională a Serviciului Public de Administrare Creșe Brașov la data aprobării prezentului Regulament sunt: Creșa nr.1 din str. Carierei nr.20 cu 150 locuri, Creșa nr.2 din str. Mecanicilor nr.7 cu 100 locuri, Creșa nr.3 din str. Brazilor nr.68 cu 80 locuri, Creșa nr.4 din str. Aurora nr.6 cu 140 locuri, Creșa nr.5 din str. T. Vladimirescu nr.33 cu 100 locuri, Creșa nr.6 din str. Prahova nr.26 cu 75 locuri, Creșa nr.7 din str. Cocorului nr.6 cu 60 locuri, Creșa nr.8 din str. Jepilor nr. 1 cu 100 locuri.
Numărul de locuri aprobate în fiecare creșă în parte poate fi influențat/redus în condițiile aplicării restricțiilor și măsurilor obligatorii luate, pe durată determinată, pentru perioada stării de urgență/alertă/epidemie, etc.
Despre modul cum pot fi accesate locurile din creșele publice ale Brașovului, AICI.
Educație
Brașovul copilăriei, personaj principal într-un nou volum semnat Rodica Bretin. Lansarea oficială, la Libris
Brașovenii sunt invitați joi, 12 februarie, de la ora 18.00, la Librăria Libris (str. Mureșenilor nr. 14), la lansarea volumului „Pisica de la ora cinci”, semnat de Rodica Bretin și apărut la Editura Corint Fiction. Evenimentul face parte din seria „JOI. Reading & Joy”, dedicată dialogului cultural și literaturii contemporane, și se va încheia cu o sesiune de autografe.
Alături de autoare vor fi prezenți Adrian Lesenciuc, Anca Ianchiș și Laurențiu-Ciprian Tudor, iar discuția va fi moderată de Augusta Oniță-Bagoly.
„Pisica de la ora cinci” este un roman-puzzle construit din 18 povestiri care recompun, piesă cu piesă, atmosfera Brașovului anilor ’60. Inspirată din copilăria autoarei, cartea propune o incursiune când duioasă, când plină de zvâc și umor, într-un oraș care devine el însuși personaj. Brașovul – Kronstadt, Orașul de sub Tâmpa, „cetatea în care plouă de trei ori pe săptămână” – prinde viață prin ochii unei fetițe fascinată de lumea din jur, de Strada Lungă, de Piața Sfatului umbrită de salcâmi, de oamenii și poveștile locului.

Cartea semnată de Rodica Bretin, prin ochii criticilor
Criticul George Cornilă vorbește despre o evocare „emoționantă”, care evită nostalgia facilă și reconstruiește lucid o lume în care conviețuiau sași, români și unguri, cu bijutieri evrei, moașe săsoaice și vecini pitorești. La rândul său, scriitoarea Simona Antonescu subliniază că personajul principal al cărții este chiar Brașovul, surprins ca „un oraș-timp”, filtrat prin melancolia vârstelor pierdute, dar și prin limpezimea privirii copilăriei.
Dincolo de parfumul discret al memoriei, volumul surprinde și umbrele epocii: plecarea sașilor în Germania, schimbările aduse de comunism, destrămarea unor destine și gospodării. Maturizarea personajului-narator se desfășoară treptat, odată cu descoperirea unei lumi care nu mai este doar joc și poveste, ci și adevăr, uneori incomod.
Cine este Rodica Bretin
Rodica Bretin, născută la Brașov și revenită în oraș după decenii de activitate literară la București, este membră a Uniunii Scriitorilor, a PEN România și a Asociației Creatorilor de Ficțiune. Autoare a numeroase volume de proză scurtă, romane și cărți de istorie romanțată, a fost distinsă cu premii importante în țară și în străinătate, inclusiv în Franța și Spania. În 2024 a primit Premiul revistei literare Libris pentru proză.
Educație
Universitatea Transilvania Brașov urcă 29 de poziții în clasamentul QS World University Rankings Europe 2026
Universitatea Transilvania din Brașov continuă trendul ascendent în clasamentele internaționale, reușind o urcare spectaculoasă de 29 de locuri în QS World University Rankings: Europe 2026, una dintre cele mai relevante ierarhii academice la nivel european.
UNITBV se află pe locul 465, dintr-un total de 958 de universități din 42 de țări europene, după ce, în ediția precedentă, ocupa poziția 494.
A șasea universitate din România și performanțe notabile în cercetare
Odată cu acest rezultat, Universitatea Transilvania Brașov se clasează pe locul 6 la nivel național, într-un top care include 21 de universități românești. Clasamentul QS Europe 2026 este realizat pe baza a 12 indicatori, care evaluează cercetarea și inovația, angajabilitatea absolvenților, calitatea predării, deschiderea internațională și sustenabilitatea.
Unul dintre cei mai buni indicatori pentru UNITBV este cel privind rețeaua internațională de cercetare, unde universitatea brașoveană a obținut poziția 292, confirmând consolidarea parteneriatelor academice și științifice la nivel global.
Evoluție constantă și recunoaștere internațională
Ascensiunea Universității Transilvania Brașov este una constantă în ultimii ani. Dacă în 2024 instituția se situa în intervalul 521–530, în 2025 a urcat pe locul 494, iar în 2026 ajunge la 465, confirmând direcția pozitivă de dezvoltare.
La nivel european, QS World University Rankings: Europe 2026 este condus de University of Oxford, ETH Zürich și Imperial College London, instituții de referință în învățământul superior mondial.
Cotidian
O oră fără electricitate pe Colina Universității: studenții și profesorii susțin Carbon-Free Hour
Facultățile de Design de Produs și Mediu și Știița și Ingineria Materialelor dau un semnal clar de responsabilitate față de mediu și se alătură inițiativei Carbon-Free Hour, prin oprirea curentului electric în corpurile E și G de pe Colina Universității, timp de o oră, azi între 12:00 și 13:00.
Demersul este un apel la implicare adresat întregii comunități universitare. Reprezentanții facultăților îi încurajează pe studenți, cadre didactice și colegii din cămine să se alăture inițiativei și să contribuie, chiar și prin gesturi simple, la reducerea consumului de energie.
Gesturi mici, impact mare pentru mediu
În intervalul dedicat Carbon-Free Hour, participanții sunt îndemnați să facă mai multe acțiuni cu impact direct:
- să stingă luminile atunci când nu sunt necesare,
- să închidă laptopurile și calculatoarele pentru o oră,
- să scoată încărcătoarele din priză,
- să evite folosirea aparatelor electrice mari.
Mesajul inițiatorilor este clar: impactul dorit este vizibil apare atunci când acțiunea individuală se multiplică la nivel de comunitate. O singură oră de atenție la consumul de energie poate însemna mai puține emisii de carbon și un pas concret spre un viitor mai sustenabil.

Educație prin exemplu
Prin această inițiativă, Facultățile DPM și SIM demonstrează că schimbarea începe cu fiecare dintre noi, iar universitatea poate fi un spațiu în care educația pentru mediu se face nu doar teoretic, ci și prin acțiuni concrete.
-
Prima Pagina3 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Sănătate3 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Cotidian4 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Stiri Brasov3 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Investitiio zi agoFundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
-
Politica2 zile agoMarius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”
-
Sănătate2 zile agoSpitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a pierdut cinci radiologi și un șef de secție. Conducerea unității sanitare încearcă să umple „golul din organigramă” prin transferuri
-
Cotidian4 zile agoTeatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar



