Ramai la curent!

Cotidian

FOTO. Sinagoga Făgăraș, redeschisă după mulţi ani, pentru un eveniment cultural. Cum va fi transformat monumentul istoric

Publicat

in

Porțile Sinagogii Făgăraș s-au deschis pentru comunitate, ieri, după foarte mulți ani. 25 de localnici au participat la un eveniment cultural în aer liber, finanțat prin fonduri de la Ministerul Federal al Afacerilor Externe din Germania, unde au aflat istoria clădirii și au propus mai multe variante prin care monumentul istoric să fie readus la viață, după ce va fi reabilitat. 

„Evenimentul Secretele Orașului a cuprins un tur ghidat al clădirii și un workshop despre istoria evreilor, dar am vrut să vedem cum se pot implica cetățenii, în special tinerii, în proiectele legate de Sinagoga Făgăraș. Vrem să fie un loc destinat tinerilor, pentru că este nevoie de așa ceva”, spune Paul Morbach, manager cultural al comunității germane din Făgăraș.

La evenimentul organizat de Asociația Centrul pentru Tineret Seliștat, IFA (Institutul de Relații Culturale Externe din Germania), în colaborare cu Primăria Făgăraș și Fundația Comunitară Țara Făgărașului, a fost prezent și directorul Muzeului Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord. Daniel Stejeran a susținut un workshop despre istoria comunității evreilor din Transilvania și proiectele inițiate de-a lungul timpului la Șimleu Silvaniei, Sălaj, dar a vorbit și despre bune practici pentru salvarea simbolului evreilor din Făgăraș. 

„Sinagoga din Făgăraș este o bijuterie a orașului, care trebuie păstrată și redată circuitului turistic și cultural. Dacă există bunăvoință și implicare din partea comunității și a tinerilor de aici, am speranța că va redeveni o atracție importantă. Sunt foarte multe idei bune pentru readucerea sinagogii la viață și vor trebui analizate împreună cu autoritățile locale și cu membrii Federației Comunităților Evreiești din România.  

Să fie transformată într-un centru cultural ar fi una dintre idei, dar s-a propus și să devină un viitor hub pentru tineri sau un spațiu pentru artiști.

„Pentru că suntem în secolul XXI, cred că un hub pentru tineri ar fi un demers bun, pentru că spațiul este desacralizat. Dacă ne va fi cerut ajutorul, noi îl vom oferi din punctul de vedere logistic și vom colabora”, a declarat Daniel Stejeran, directorul Muzeului Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord. 

Primul pas pentru salvarea monumentului din Făgăraș, vechi de peste 150 de ani, a fost făcut în luna decembrie a anului trecut. Pentru a stopa degradarea clădirii din cauza intemperiilor, acoperișul acesteia a fost reparat în regim de urgență. Lucrările au fost finanțate de Fundația Comunitară Țara Făgărașului cu ajutorul unui sponsor care a donat 15.000 de lei. În vara acestui an, vor avea loc lucrări ample de reabilitare a acoperișului.  

„În luna iulie este planificată restaurarea acoperișului Sinagogii din Făgăraș în cadrul unui parteneriat încheiat între Asociația Ambulanța Monumentelor, Primăria Municipiului Făgăraș și Fundația Comunitară Țara Făgărașului. Lucrările vor dura trei săptămâni și vor aduce împreună experți în arhitectură și urbanism, dar și voluntari. Resursele necesare vor fi puse la dispoziție de primărie, care este administratorul clădirii.  De asemenea, la începutul lunii august vom organiza un atelier de urbanism unde vor fi analizate potențiale modalități de organizare a spațiului din interiorul Sinagogii și a zonei urbane din jurul acesteia”, a anunțat Ștefan Cibian, membru în Consiliul Director al Fundației Comunitare Țara Făgărașului.

 

Sinagoga este emblematică pentru orașul nostru. Într-un parteneriat inițiat de Fundația Comunitară Țara Făgărașului și Primăria Municipiului Făgăraș, clădirea se va transforma într-un centru cultural internațional. În prezent se lucrează la identificarea unor oportunități de finanțare externă pentru restaurarea întregii clădiri, după ce municipalitatea a preluat-o în administrare, de la Comunitatea Evreiască din Braşov, pentru o perioadă de 40 de ani.

 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Românii își cumpără vacanțele tot mai devreme. Italia conduce detașat topul destinațiilor pentru vara 2026

Italia este destinația preferată a românilor pentru vara 2026, iar Roma și Milano conduc clasamentul rezervărilor. Aproape 40% dintre turiști și-au cumpărat biletele de avion cu peste 90 de zile înainte de plecare, profitând de tarife care pornesc de la 31 de euro către marile orașe europene.

Publicat

in

Vacanțele de ultim moment par să piardă teren în preferințele românilor. Pentru sezonul estival 2026, tot mai mulți turiști și-au rezervat biletele de avion cu luni bune înainte de plecare, profitând de prețurile stabile și de oferta bogată de zboruri către marile destinații europene, spun reprezentanții vola.ro.

4 din 10 rezervări sunt făcute cu cel puțin 3 luni înainte

Datele analizate de platforma de rezervări Vola.ro arată că aproape patru din zece rezervări pentru această vară au fost făcute cu mai mult de 90 de zile înainte de zbor, semn că românii preferă să își planifice concediile din timp pentru a evita eventualele scumpiri și pentru a beneficia de mai multe opțiuni.

Italia, Franța, Marea Britanie și Spania, destinațiile preferate ale românilor

Italia rămâne marea favorită a sezonului. Roma și Milano ocupă primele locuri în clasamentul destinațiilor rezervate, în timp ce alte orașe italiene, precum Bologna sau Brindisi, se află printre cele mai căutate destinații de către utilizatori.

Europa continuă să domine preferințele de călătorie ale românilor. Franța, Marea Britanie, Spania și Belgia completează clasamentul celor mai rezervate țări, iar city-break-urile și vacanțele urbane rămân principalele motive de călătorie, spun specialiștii agenției.

City-break-urile, tot mai populare

Un alt fenomen observat în acest an este creșterea popularității vacanțelor scurte. Sejururile de trei până la cinci nopți reprezintă cea mai mare categorie de rezervări și au câștigat teren față de anii anteriori.

În ceea ce privește costurile, prețurile biletelor de avion au rămas relativ stabile comparativ cu vara trecută. Printre cele mai ieftine zboruri disponibile în această perioadă se numără cursele către Londra, cu tarife care pornesc de la 31 de euro, Viena de la 35 de euro și Roma de la 49 de euro.

Pentru cei care preferă vacanțele la mare, insulele grecești și spaniole continuă să fie în topul preferințelor. Santorini poate fi accesată cu zboruri care pornesc de la 29 de euro, în timp ce Mallorca și Ibiza rămân printre cele mai căutate destinații estivale din Europa.

Specialiștii din turism spun că tendința rezervărilor anticipate reflectă o schimbare de comportament în rândul călătorilor români, care urmăresc mai atent costurile și își organizează vacanțele cu mai mult timp înainte decât în trecut.

Citește mai departe

Cotidian

Peste 80.000 de lei pentru întreținerea a 15 stații de încărcare a mașinilor electrice din Brașov. Unele defecțiuni apar din cauza utilizatorilor

Publicat

in

Primăria Brașov a încheiat un contract cu o valaore totală de 82.250 de lei, fără TVA, cu o firmă care va asigura mentenanța a 15 stații de încărcare a vehiculelor electrice din oraș. Conform documentației de atribuire, una dintre obligațiile prestatorului va fi să remedieze defecțiunile apărute în urma utilizării necorespunzătoare a echipamentelor de către șoferii care merg să își încarce mașinile. De asemenea, firma va interveni pentru a readuce stațiile la parametri optimi după blocajele apărute din cauza condițiilor meteo sau a unor probleme la rețeaua electrică de alimentare.

Nu în ultimul rând, prestatorul va trebui să verifice periodic stațiile și programele informatice, astfel încât să prevină apariția unor defecțiuni.

Contractul de mentenanță are o valabilitate de 11 luni și vizează stațiile de încărcărcare din parcările de la Poiana de Jos, Spitalul Militar, Gara Brașov, Stadionul Municipal,  precum și pe cele de la Terminalul RATBV Poienelor și de pe strada 13 Decembrie nr. 131D.

Citește mai departe

Cotidian

Șeful Armatei, vizat de DNA într-un dosar de complicitate la uzurparea funcției

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Vlad Gheorghiță, este suspect într-un dosar instrumentat de DNA privind complicitatea la uzurparea funcției. Ancheta vizează un ordin prin care ar fi fost suplimentate locuri la o universitate, permițând trecerea unor studenți de la taxă la buget.

Publicat

in

Direcția Națională Anticorupție anunță că șeful Statului Major al Apărării, generalul Vlad Gheorghiță, are calitatea de suspect într-un dosar penal ce vizează infracțiunea de complicitate la uzurparea funcției.

Potrivit procurorilor militari, ancheta ar avea legătură cu un ordin prin care ar fi fost suplimentat numărul de locuri pentru 20 de studenți admiși la taxă la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București, aceștia fiind transferați la buget. Dintre aceștia, trei ar fi urmat să fie încadrați ca ofițeri în cadrul Ministerul Apărării Naționale.

Generalul Gheorghiță s-a prezentat marți dimineață la secția militară a DNA, unde a fost audiat de procurori în legătură cu acuzațiile. La finalul audierilor, instituția a confirmat oficial calitatea sa de suspect în dosar. Însă, la ieșirea de la sediul DNA, șeful Armatei nu a făcut nicio declarație în fața jurnaliștilor care îl așteptau.

Acuzațiile DNA la adresa șefului Statului Major

DNA îl acuză pe generalul Vlad Gheorghiță că l-a ajutat pe generalul-locotenent Iulian Berdilă să trimită către Ministerul Educației o solicitare pentru 20 de locuri bugetate suplimentare la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport București. Potrivit procurorilor, această solicitare trebuia făcută de o altă structură a MApN.

„În cursul lunii iulie 2025, generalul Vlad Gheorghiță, șeful Statului Major al Apărării din cadrul M.Ap.N., prin actele sale de complicitate, ar fi înlesnit emiterea și semnarea de către general-locotenent Berdilă Iulian, locțiitorul pentru operații și instrucție al Șefului Statului Major al Apărării, a unei solicitări adresate Ministerului Educației și Cercetării, privind suplimentarea locurilor de la buget pentru Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport București – Facultatea de Educație Fizică și Sport, cu depășirea limitelor atribuțiilor conferite de legislație, în condițiile în care, solicitarea în cauză era atributul exclusiv al Direcției Generale Management Resurse Umane, structură centrală în cadrul M.Ap.N”, a transmis DNA, într-un comunicat de presă.

Ca urmare a solicitării făcute de Gheorghiță Vlad, 20 de candidați admiși inițial pe locuri cu taxă au fost mutați pe locuri finanțate de la buget, se adată în comunicarae oficială:

„Înscrisul oficial emis în condițiile mai sus descrise ar fi determinat luarea deciziei pentru suplimentarea cu un număr de 20 de locuri de la buget, prin promovarea candidaților admiși inițial pe locurile cu taxă, pe locurile de la buget suplimentate”, potrivit DNA.

Procurorii anticorupție spun că astfel acești candidați au obținut un avantaj necuvenit, în sensul în care dintre ei, 3 urmau să fie încadrați ca ofițeri la MApN după terminarea studiilor:

„Prin această modalitate, ar fi fost vătămate interesele legitime ale Ministerului Apărării Naționale, prin afectarea relațiilor instituționale, și, corelativ, ar fi fost creat un folos necuvenit în beneficiul celor 20 de candidați, prin promovarea acestora, de pe locurile cu taxă, pe locurile de la buget suplimentate, urmând ca la finalizarea studiilor universitare, un număr de 3 candidați, să fie încadrați pe posturi de ofițer, la Ministerul Apărării Naționale”, menționează DNA.

Ancheta este în desfășurare, iar procurorii continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările cauzei.

Citește mai departe

Trending