Un pompier în vârstă de 20 de ani, din județul Brașov, a povestit cum, deși era în concediu, a vrut să plece în Grecia alături de ceilalți peste 100 de pompieri din România care s-au dus să-i ajute pe eleni să stingă incendiile care le ard pământurile și casele. „Văzusem situația din Grecia și mă gândeam la cât de greu trebuie să le fie”.
Andor Bidiga este absolvent al Şcolii de Subofiţeri și spune că nu i-a fost frică să să plece într-o astfel intervenție dificilă, pentru că este bine antrenat, la fel ca toți colegii săi.
„Nu mi-e frică, pentru că sunt antrenat, suntem bine pregătiţi şi am mai fost la intervenţii grele la mine în judeţ. Cei de acasă să nu-şi facă griji”, spune tânărul
La cei 20 de ani ai săi, vorbește despre dragostea de semeni și de faptul că în meseria salvatorilor nu există termenul de „străin”. ”Suntem oameni și trebuie să ne ajutăm”, spune tânărul care le mulțumește tuturor colegilor mei care l-au ”ajutat să pătrund tainele meseriei de salvator”.
„Eram în concediu când am primit anunțul pe grupul de muncă, de la comandant. “Deseară se pleacă spre București, iar mâine spre Grecia”. L-am sunat imediat și i-am spus că vreau să merg și eu. Văzusem situația din Grecia și mă gândeam la cât de greu trebuie să le fie. În meseria noastră, a salvatorilor, nu există termenul de străin. Suntem oameni și trebuie să ne ajutăm! Când le-am spus că plec, ai mei s-au temut, dar au înțeles că îmi doresc să fiu acolo și să pun și eu umărul la tot acest efort comun. Acum vorbim zilnic, după ce termin tura”, spune Andor.
Andor recunoaște că nu e ușor să lupți cu mânia focurilor care pârjolește toată agoniseala unora dintre greci în perioada asta: pământ, case, animale.
„Intervențiile sunt destul de dificile. Terenul este foarte accidentat, iar din cauza căldurii și a vegetației uscate, pot apărea incendii oriunde. E ca o cursă contracronometru. Trebuie să acționăm imediat ca să stingem focul înainte de a se extinde”, a spus el.
Pe cât de greu e pentru pompieri să facă față incendiilor, pe atât de copleșitoare pare gratitudinea grecilor, care i-au tot lăudat pe salvatorii români peste tot.
„Vorbim des cu localnicii, sunt impresionați de cum ne-am mobilizat și ne mulțumesc pentru ajutor. Chiar ne-au spus că ne consideră de-ai lor. Cineva ne-a mulțumit chiar în limba română și ne-a oferit apă rece. Astfel de gesturi te copleșesc și îți confirmă că ai ales cea mai frumoasă meserie din lume”, spune Andor.
„Voi rămâne în Grecia cât va fi nevoie de noi și sper ca la anul să mă întorc aici în vacanță, iar viața să revină la normal”, a mai spus tânărul pompier.
Fii primul care comentează